Siloam
SILOAM. Una dintre sursele principale de
alimentare cu apă pentru Ierusalim era iazul intermitent Ghihon („Fântâna
fecioarei") deasupra porţii izvorului (Neemia 3:15) şi la ESE de cetate.
Acesta furniza apă de-a lungul unui canal deschis ce cobora lin de-a lungul
versanţilor sud-estici şi era numit siloah („trimiţător"; LXX Siloam,
Isaia 8:6). El urma linia de demarcaţie a celui de „al doilea apeduct"
(Wilson) de mai târziu, ce avea o cădere de numai 5 cm la 300 m, vărsându-se în
iazul inferior sau iazul vechi (modern Birket el-Hamra) la extremitatea
văii centrale situată între dealurile de SE şi ale celor de SV. El se desfăşura
aşadar mai jos de „zidul iazului Siloe" (Neemia 3:15) şi uda „grădina
împăratului" de pe pantele adiacente. Acest iaz vechi a fost probabil
„scăldătoarea Siloamului" unde în vremea NT se spălau bolnavii şi alte
persoane (Ioan 9:7-11). „Turnul din Siloam" care a căzut şi a omorât 18
persoane - nenorocire bine cunoscută în zilele Domnului nostru (Luca 13:4) -
era probabil situat pe culmea Ophel mai sus de iaz, care, după Josephus (BJ 5.
145), se afla lângă cotitura zidului vechi mai jos de Ophel. După Talmud (Sukkoth
4. 9), de sărbătoarea corturilor din iazul Siloamului se scotea apă într-un vas
de aur pentru a fi dusă în cadrul unei procesiuni la Templu. Deşi există urme
ale unei băi irodiene şi ale unui rezervor deschis (aproximativ 18 m pe 5 m,
iniţial 22 de metri pătraţi cu trepte în partea dinspre vest), nu poate exista
certitudinea că acesta a fost adevăratul iaz în cauză. S-a sugerat că partea
cetăţii din jurul iazului superior (’Ain Silwan), ce se afla 100 m mai
sus, era numită „Siloam", iazul inferior fiind iazul împăratului (Neemia
2:14) sau Ghihonul inferior.
Când Ezechia a fost confruntat cu ameninţarea de
invazie prin armata asiriană sub conducerea lui Sanherib, el a „astupat toate
izvoarele", adică, toate râuleţele şi canalele subsidiare ce duceau în
„pârâul" Chedron „ce curgea prin mijlocul ţinutului aceluia" (2
Cronici 32:4). Urme de canale blocate aproximativ în acea perioadă au fost
găsite de misiunea Parker. Împăratul a deviat aşadar apele Ghihonului superior
printr-o „conductă" sau un tunel într-un bazin sau iaz superior (metoda
normală de stocare a apei) în partea de vest a cetăţii lui David (2 Împăraţi
20:20). Ben Sira spune cum „Iezechia a întărit cetatea sa şi a adus apă în
mijlocul ei; cu ajutorul unor unelte de fier el a săpat un tunel în stânca
abruptă şi a construit iazuri pentru apă" (Eclesiasticul 48:19-20). În mod
limpede Ezechia a ocrotit prin întăritori noua sursă de alimentare cu apă (2
Cronici 32:30). Se poate ca Isaia să se refere la săparea rezervorului (22:11).
În 1880 cei care făceau baie în bazinul superior (denumit şi birket silwan) au descoperit la aproximativ 5 m înăuntrul tunelului o inscripţie ebraică cursivă, ce se găseşte în prezent la Istanbul *SCRIERE, exprimând următoarele: „...a fost scobit. A fost săpat în felul următor...topoare, fiecare bărbat înspre tovarăşul lui, şi când mai erau de săpat trei coţi, s-a auzit vocea unui om ce striga la un altul, arâtându-i că deviază spre drepta. Când s-a încheiat săparea tunelului, săpătorii s-au întâlnit om la om, topor la topor, iar apa a curs 1.200 coţi de la izvor la rezervor, înălţimea pietrei deasupra capetelor săpătorilor era de 100 coţi" (D. J. Wiseman, IBA, p. 61-64).
Când a fost excavată această remarcabilă ispravă de
inginerie iudaică, erau trasate pe jumătate urmele scobiturilor şi devierilor
ce urmau să realizeze confluenţa. Tunelul traversează 540 m (sau 643 m,
Ussishkin), având un traiect sinuos pentru a evita construcţii sau defecte din
stratul de rocă sau pentru a urma o fisură, şi are o lungime de 332 m în linie
directă. Are în jur de 2 m înălţime şi în unele locuri are o lăţime de numai 50
cm. Construcţiile moderne împiedică orice verificare arheologică a faptului că bazinul
superior este „rezervorul" (bereka) lui Ezechia sau că din acesta
apele se revărsau direct spre bazinul inferior. Bazinul a fost probabil
subteran la început, acoperişul de piatră surpându-se sau fiind exploatat
ulterior.
Tunelul lui Ezechia începe de la un tunel mai vechi
ce canaliza apa de la izvorul lui Ghihon spre baza unui puţ ce se înalţă pentru
a se uni cu un tunel înclinat ce conducea spre un anumit loc din interiorul
cetăţii iebusite. Acest sistem de puţ şi tunel a fost construit de iebusiţi
pentru a asigura o alimentare sigură cu apă şi este probabil „şanţul" sau
„puţul de apă" (sinnor) („canalul" în vers. Cornilescu; n.tr.)
pe care oamenii lui David au trebuit să îl urce pentru a captura cetatea (2
Samuel 5:8).
Mai jos de satul modern al Siloamului (Silwan,
menţionat pentru prima dată în 1697) pe coasta de E opusă dealului Ophel se
află un număr de morminte tăiate în piatră. Acestea fuseseră pregătite pentru
înmormântarea „fiicei faraonului" şi pentru funcţionarii şi nobilii din
împărăţia lui Iuda. Unul dintre aceste morminte avea o inscripţie evreiască,
epitaful unui administrator regal, probabil acel Şebna ce fusese mustrat de
Isaia (22:15-16). Vezi IBA, p. 59; IEJ 3, 1953, p. 137-152; K. M. Kenyon, Digging
Up Jerusalem, 1974, p. 153-159.
BIBLIOGRAFIE
J. Simons, Jerusalem in the Old Testament,
1952; D. Ussishkin, „The Original Length of the Siloam Tunnel", Levant
8, 1976, p. 82-95; J. Wilkinson, „The Pool of Siloam", Levant 10,
1978, p. 116-125.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu