Iosif
IOSIF.
1. În Vechiul Testament
I. Numele
Iosif este o formă a verbului yasap, „a adăuga";
numele yosep înseamnă „fie ca El (Dumnezeu) să adauge (fii)"- cf.
Geneza 30:24. Numele palestinian al unui loc, ysp-ir (adică y-s-p-’El)
în listele topografice egiptene din secolele al 15-lea şi al 14-lea a fost comparat
cu numele ebr. yosep. Dar sunetele „s" sunt diferite în cele două
nume şi este aproape cert că numele nu sunt înrudite (vezi W. F. Albright, JPOS
8, 1928, p. 249). Pentru numele egip. y-s-pEl, comparaţi cu numele de
loc biblic Iftahel (Iosua 19:14, 27).
II. Istoria lui Iosif
a. Cadrul
Iosif a fost al unsprezecelea fiu al lui Iacov, dar primul
fiu al Rahelei (Geneza 30:24; 35:24) şi fiul favorit al lui Iacov (Geneza 37:3;
cf. 33:2, 7). Istoria lui Iosif este una dintre cele mai vii şi mai atrăgătoare
din VT: un băiat răsfăţat vândut ca rob în Egipt de către fraţii săi invidioşi,
propăşeşte, în ciuda condiţiilor adverse şi, deşi a fost întemniţat pe nedrept,
se înalţă până la cele mai înalte funcţii în stat. Prin planificare înţeleaptă
el previne nenorocirea adusă de foamete şi salvează de la înfometare Egiptul,
Canaanul şi propria sa familie. Urmează împăcarea cu fraţii săi iar apoi
familia se stabileşte în păşunile din Gosen, în Delta de NE. După îngroparea
lui Iacov în Canaan, Iosif porunceşte ca şi oasele lui să fie îngropate acolo
atunci când urmaşii lui Israel vor părăsi în cele din urmă Egiptul pentru a
merge în ţara promisă. Nu se pot face îmbunătăţiri la istoria relatată în
Geneza; prin urmare, paragrafele de mai jos nu vor face decât să prezinte
câteva informaţii despre Egipt şi despre cadrul istoric şi se vor ocupa de
câteva aspecte ale textului.
b. Data
Data cea mai probabilă a istoriei lui Iosif este perioada
faraonilor hicsoşi, cca. 1720-1550 î.Cr. (*CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT). Aceştia
au fost domnitori semitici care s-au infiltrat din Canaan, dar care au
respectat cu scrupulozitate convenţiile egiptene. La început ei au preluat
administraţia birocratică egipteană existentă, dar mai târziu au numit în
funcţii importante semiţi care trăiau în Egipt. În privinţa cadrului istoric,
vezi *EGIPT: Istoria.
c. „Haina pestriţă"
Preferinţa lui Iacov faţă de Iosif a fost arătată de „haina
pestriţă" („haina cu multe culori") sau „haina lungă cu mâneci"
(cf. RVmg, RSV). Din punct de vedere lingvistic ambele traduceri ale termenului
ebr. ketonet passim sunt posibile. Cu privire la semiţi îmbrăcaţi cu
haine multicolore, vezi IBA, p. 29, fig. 25, dreapta, sau în colori, E. W.
Heaton, Everyday Life in Old Testament Times, 1956, cămaşă; exemple de mai
târziu în IBA, p. 35, fig., 29, sau ANEP, p. 17, fig. 52. Aceste haine, în
special ultimele exemple citate, erau adesea lungi şi aveau mâneci. În favoarea
traducerii „în multe culori" („pestriţă"), termenul passim a
fost comparat cu asir. paspasu, „pasăre cu culori ţipătoare" şi
arab. fasafisa, „mozaic" (Eisler, Orientalische Literaturzeitung
11, 1908, p. 368-371, şi cf. ibid., 14, 1911, p. 509). Traducerea „haina lungă
cu mâneci" este obţinută dacă traducem pas ca fiind partea plată a
mâinii sau a piciorului, şi astfel ketonet passim este o „tunică până la
(= ajungând până la) palme şi tălpi" (BDB, p. 821a). Cu privire la vise,
vezi mai jos.
d. Iosif vândut în Egipt
Textul ne spune că atunci când Iosif a fost trimis să-i
viziteze pe fraţii săi care erau cu oile la păscut, la început ei au plănuit
să-l omoare, dar apoi l-au pus într-o cisternă fără apă la sugestia lui Ruben,
care a sperat în taină să-l salveze. După ce fraţii s-au aşezat să mănânce, a
apărut la o depărtare oarecare o caravană de negustori ismaeliţi din Galaad;
fraţii au decis repede să se scape de Iosif vânzându-l la ismaeliţi. Când s-a
apropiat caravana, „ei" - fraţii lui Iosif - l-au vândut la primii
călători pe care i-au întâlnit: „negustori madianiţi" (Geneza 37:28). După
ce a trecut caravana, Ruben s-a întors la groapă şi a fost tulburat când a
văzut că Iosif nu mai era acolo. Faptul acesta sugerează că Ruben a lipsit de
când a apărut caravana până când aceasta a plecat (luându-l şi pe Iosif).
Este necesar să facem câteva observaţii. Oare de ce lipsit
Ruben? Dintre mai multe motive posibile, cel mai simplu este că atunci când au
zărit caravana străină, Ruben - cel mai conştiincios dintre fraţi (aşa cum îi
era caracterul) - s-a dus să pună pază la oi: când treceau străinii nu era un lucru
neobişnuit să dispară câteva animale mai de soi. Ruben avea de aşteptat până
când au plecat străinii. Când Ruben a putut să se întoarcă în siguranţă, Iosif
era deja vândut şi dus; după aceea fraţii săi au trimis haina lui mânjită de
sânge la Iacov.
Cine l-a vândut pe Iosif în Egipt? În Egipt madianiţii (de
fapt, medaniţii, vezi mai jos) l-au vândut pe Iosif lui Potifar (Geneza 37:36),
care l-a cumpărat de la ismaeliţi (Geneza 39:1). Caravana era ismaelită, şi în
acest nume se includ şi numele madianiţi sau medaniţi; înţelesul termenilor se
suprapune. Această echivalenţă a termenilor este văzută cel mai clar în
Judecători 8:24 unde se afirmă clar că madianiţii învinşi de Ghedeon „aveau
cercei de aur, pentru că erau ismaeliţi". În textul ebr. din Geneza 37:36
întâlnim termenul „medaniţi", care ar putea indica un al treilea termen cu
acelaşi înţeles; comparaţi cu Geneza 25:2 (= 1 Cronici 1:32), unde Medan şi
Madian sunt fiii lui Avraam şi Chetura. Folosirea într-o naraţiune a mai multor
termeni echivalenţi nu indică documente disparate ci este o caracteristică
stilistică tipică pentru Orientul Apropiat. Pentru folosirea a trei termeni
echivalenţi pe parcursul a numai câteva rânduri, comparaţi stela egipteană a
lui Sebekkhu (cca. 1850 î.Cr.), care se referă la un duşman general din
campania sa în Palestina şi îl numeşte Mntyw-Stt, „beduini
asiatici", Rntw hst, „sirieni mârşavi" şi mw,
„asiatici". Nu se poate spune că la baza textului acestei stele mici de
piatră s-ar afla mai multe documente, întrucât stela a fost executată ca o
unitate la porunca unui om; pot fi menţionate multe alte exemple.
Cine l-a vândut pe Iosif la caravană? În Geneza 37:28 „au
tras şi au scos" este o expresie ambiguă la prima vedere, întrucât s-ar
putea referi atât la fraţii lui Iosif cât şi la madianiţi. În Geneza 45:4-5
Iosif îi acuză direct pe fraţii săi că l-au vândut sclav (forma simplă a
verbului) şi aceasta înseamnă că în Geneza 37:28 se referă la fraţii săi şi nu
la madianiţi. Acest fapt este în armonie cu sintaxa ebr. şi cu scrieri
paralele. În Egipt un text afirmă că atunci când regele Tuthmosis II „a zburat
la cer", adică a murit, fiul său Tuthmosis III s-a urcat pe tron şi „sora
lui" Hatshepsut a guvernat ţara. Acest ultim pronume nu se referă la
Tuthmosis III, la Tuthmosis II (Schott, Krönungstag der Königin Hatschepsut,
1955, p. 197). Observaţi că în Geneza 37:28 termenul „madianiţi" nu are
articol şi poate însemna simplu „madianiţi" (nedefiniţi) sau „(nişte)
madianiţi", adică, unii care făceau parte din grupul principal; în limba
ebr. nu este articol nehotărât. În fine, în Geneza 40:14-15 Iosif îi spune
paharnicului că „a fost luat cu sila din ţara evreilor". De ce nu a
recunoscut deschis ca a fost vândut sclav? Motivul este foarte simplu. Iosif
îşi apără aici nevinovăţia şi încearcă să-l convingă pe paharnic să-l scoată
din închisoare; pledoaria lui ar fi fost zdruncinată dacă ar fi revelat faptul
umilitor că a fost vândut sclav chiar de fraţii săi buni. Când a fost numai cu
fraţii săi (Geneza 45) Iosif a putut fi deschis; dar paharnicul ar fi putut
crede că fraţii lui Iosif au avut un motiv serios ca să vrea să se scape de el,
iar apelul lui Iosif ar fi fost zadarnic. De aceea Iosif a spus vag că a fost
„luat cu sila", lucru care era adevărat întrucât fraţii săi nu aveau nici
un drept să-l vândă pentru un câştig. Aici nu este vorba de a încerca să
armonizăm textul cu orice preţ, ci este vorba de înţelegerea mentalităţii
oamenilor şi este vorba de psihologie practică. Adevărul este că textele din
Geneza 37:39-40; 45 sunt cât se poate de clare, când sunt plasate în cadrul
exegetic adecvat, când ţinem seama de sintaxa şi sensul literar din ebr. şi
alte limbi din Orientul Apropiat, precum şi de acţiunile şi motivele
personajelor.
e. Iosif în Egipt
Iosif nu a fost decât unul dintre numeroşii semiţi tineri
care au devenit slujitori în casele egiptene. Între 1900 şi 1600 î.Cr.
Papirusul Brooklyn 35.1446, o parte din registrul unei închisori (vezi mai
jos), are pe revers o listă de 79 de slujitori dintr-o familie egipteană din jurul
anului 1740 î.Cr., iar dintre aceştia cel puţin 45 nu au fost egipteni ci
„asiatici", adică, semiţi, la fel ca şi Iosif. Mulţi dintre aceştia aveau
nume tipice pentru semiţii din NV, nume înrudite lingvistic cu cele ale lui
Iacov, Isahar, Aşer, Iov (Ayyabum) şi Menahem. Unii erau „servitori" (hry-pr)
întocmai ca şi Iosif în Geneza 39:2 („în casă"). Vezi Hayes, A Papyrus
of the Late Middle Kingdom, 1955 şi Albright, JAOS 74, 1954, p. 222-233.
Există numeroase indicii cu privire la numărul asiaticilor
din Egipt în perioada aceasta, iar unii dintre ei au ajuns să ocupe poziţii
înalte şi poziţii de încredere în slujba stăpânilor lor (Posener, Syria
34, 1957, p. 145-163), la fel ca şi Iosif care a devenit administratorul lui
Potifar (imy-r pr, un titlu obişnuit în Egipt). Titlul lui Potifar (sar-hattabbahim)
„căpitanul gărzii", adică al gărzii personale a lui Faraon ar fi o
traducere a termenului egip. shd-smsw, „Instructor de păzitori".
Vergote (Joseph en Égypte, 1959, p. 31-35) a prezentat o ipoteză
plauzibilă pentru interpretarea titlului în sensul de „paharnic". Pentru
forma originală a numelui lui Potifar, vezi *POTIFAR, *POTIFERA. Atât Potifar
cât şi „paharnicul" şi „pitarul" din Geneza 40 sunt numiţi saris,
tradus de obicei „slujbaşi" („funcţionari oficiali"), dar în limba
semită acest termen înseamnă adesea „eunuc" (famen). Totuşi, în Egipt
eunucii nu ocupau poziţii proeminente, iar în vechime saris a însemnat
în general „om de la curte, demnitar", cât şi „eunuc" (deşi mai
târziu acesta a fost sensul principal). Vezi JEA 47, 1961, p. 160.
Incidentul cu soţia nestăpânită a lui Potifar, care a minţit
cu privire la Iosif, este comparat adesea cu un incident foarte similar relatat
în Povestea celor doi fraţi. Totuşi, între cele două naraţiuni nu există
nici un alt punct de contact: întâmplarea cu Iosif este biografie, în timp ce Povestea
celor doi fraţi este pură fantezie. Pentru o traducere completă, vezi de
ex. Erman-Blackman, Literature of the Ancient Egyptians, 1927, p.
150-161 şi pasajele prescurtate din ANET, p. 23-25. Documente egip. mai
prozaice arată că soţia lui Potifar nu a fost unică în păcatul ei.
Închisorile egiptului serveau trei scopuri: un loc de
izolare, ca şi închisorile moderne, o rezervă de braţe de muncă pentru muncile
forţate pentru stat, şi centre pentru deţinuţi care aşteptau judecata (cf.
Iosif). Judecata avea loc uneori în închisori întrucât administraţia acestora
era foarte bine organizată, aşa cum arată clar Papirusul Brooklyn (Hayes, op.
cit.); cazierul fiecărui deţinut era trecut în şapte secţiuni separate, de la
arestul iniţial până la împlinirea sentinţei. „Mai marele temniţei"
(„păzitorul închisorii") (Geneza 39:21-23 etc.) probabil că reprezintă
titlul egip. s’wty n hnrt care are acelaşi înţeles.
În Geneza 40 termenul ebr. masqeh trebuie tradus
*„paharnic" şi este echivalent cu egip. wdpw, iar mai târziu wb’,
„paharnic" (cf. Geneza 40:11, 13). Brutarii erau de asemenea cunoscuţi în
Egipt, dar se pare că mai marele brutarilor nu purtau un asemenea titlu.
Probabil că titlul egip. ss wdhw nsw, „Scribul mesei regale" este
cel mai apropiat termen echivalent. În privinţa coşurilor de pâine purtate pe
cap, vezi IBA, p. 33, fig. 28. *Visele (Geneza 37; 40-41) erau considerate
importante şi în lumea orientală nebiblică. „Vrăjitorii Egiptului" (hartummim,
un cuvânt egip.) erau personaje familiare, iar pentru interpretarea viselor
erau folosite manuale speciale. Pentru detalii, vezi *MAGIE ŞI VRĂJITORIE, 2.
II.
Iosif a trebuit să fie bărbierit şi îmbrăcat în haine de in
ca să apară la curte (Geneza 41:14). Propunerea sa practică pentru a rezolva
problema foametei l-a impresionat pe faraon, care l-a învestit cu o funcţie
înaltă după moda egipteană tradiţională, dându-i un inel cu sigil, haine de in
subţire şi un lanţ de aur. Rangul exact al lui Iosif este controversat; pare să
fie cel mai probabil că el a fost vizir, fiind inferior numai lui faraon
(Vergote); dar unii susţin că el a fost un ministru al agriculturii care era
răspunzător direct înaintea regelui (Ward, JSS 5, 1960. p. 144-150).
Menţionarea carelor (Geneza 41:43) şi a cailor (Geneza 47:17) se potriveşte cu
perioada hicsoşilor şi cu deceniile imediat premergătoare, dar nu mai devreme.
Rămăşiţe de cai din perioada imediat premergătoare hicsoşilor au fost excavate
la Wadi Halfa (Faulkner, JEA 45, 1959, p. 1-2). Cu privire la numele egiptene
ale lui Iosif şi soţiei sale, vezi *ŢAFENAT-PANEAH şi *ASNAT.
Egiptul era renumit pentru producţia sa agricolă abundenţă;
vezi socoteala grânelor, IBA, p. 32, fig. 27. Dar Egiptul suferea periodic de
foamete; un text bibliografic citat adesea spune: „Când a venit foamete timp de
mulţi ani, Eu am dat grâu oraşului meu în fiecare foamete" (Vandier, La
Famine dans l’Égypte ancienne, 1936, p. 115). Egiptenii nu mâncau împreună
cu evreii (Geneza 43:32) de teamă să nu încalce diferitele interdicţii rituale
cu privire la mâncare (Montet, L’Égypte et la Bible, 1959, p. 99-101).
Este posibil ca textul din Geneza 44:5 cu privire la ghicire să fie tradus
„oare nu din acesta, adică din paharul de argint, bea domnul meu şi oare nu va
ghici cu privire la el?" (cf. Geneza 44:15); referitor la un pahar de
ghicire, vezi *MAGIE ŞI VRĂJITORIE, 2. II.
Când Faraon a invitat familia lui Iosif să se stabilească în
Egipt (Geneza 45:17-21; 46:5), a trimis care şi le-a spus sa lase tot ce au,
deoarece vor avea totul suficient în Egipt. Dacă judecăm după scene egiptene
care s-au petrecut cu 200 de ani mai târziu, carele trimise erau probabil, care
mari, cu două roţi, trase de boi. (Pentru o descriere şi o discuţie excelentă cu
privire la acestea, vezi Aldred, JNES 15, 1956, p. 150-153, pl. 17). Când
faraonul l-a rechemat în Egipt pe Sinuhe, un fugar egiptean în Siria, cca. 1900
î.Cr., i s-a spus de asemenea să lase tot ce are. Diferite obiceiuri explică
aluzia din Geneza 46:34b; în felul acesta familia lui Iosif putea fi plasată în
siguranţa izolării Gosenului. Politica economică a lui Iosif, în Geneza
47:16-19, a făcut ca Egiptul să fie de fapt ceea ce era în teorie: ţara a
devenit proprietatea lui Faraon, iar locuitorii ţării erau arendaşii lui.
Preoţii nu erau scutiţi de impozite ci numai de impozitul de o cincime stabilit
de Iosif, iar proprietăţile templului erau administrate separat (Geneza 47:22,
26). Geneza 47:21 indică doar că în tot Egiptul Iosif i-a adus pe oamenii din
fiecare district în cetăţile cele mai apropiate unde existau grânare, ca să-i
poată hrăni mai bine; modificarea insipidă din traducerea VSR („i-a făcut
sclavi") nu este necesară. Geneza 48-49 reflectă obiceiurile asiatice din
familia patriarhală; binecuvântările orale, cum este cea dată de Iacov, aveau
putere de lege în V Asiei în prima jumătate a mileniului al 2-lea î.Cr. (cf.
Gordon, BA 3, 1940, p. 8).
f. Moartea lui Iosif
Atât Iosif cât şi tatăl său au fost îmbălsămaţi după
obiceiul egiptean (Geneza 50:2-3,26), iar Iosif a fost pus „într-un sicriu în
Egipt". Sicriele din perioada aceasta erau antropoide; erau confecţionate
din lemn şi la cap aveau un portret convenţional al feţei. Perioada de
îmbălsămare avea durate diferite; 40 de zile este una dintre mai multe
posibilităţi. Perioada de jale de 70 de zile era tipică. Vârsta lui Iosif la
moarte, 110 ani, este de asemenea semnificativă: aceasta era lungimea ideală a
vieţii, după părerea egiptenilor şi pentru ei era un semn de binecuvântare
divină.
Pentru informaţii generale, discuţii detaliate şi
bibliografie completă, vezi J. Vergote, Joseph en Égypte, 1959; cu
privire la D. B. Redford, A Study of the Biblical Story of Joseph, 1970,
vezi K. A. Kitchen, Oriens Antiquus 12, 1973, p. 233-242.
III. Urmaşii lui Iosif
Triburile lui Efraim şi Manase, care au descins din cei doi
fii ai lui Iosif, au fost numite uneori „(tribul lui) Iosif’, sau „casa lui
Iosif’ un nume obişnuit este „fiii lui Iosif’ (Numeri; Iosua). Astfel, Iosif
este binecuvântat de Iacov ca strămoş a două triburi viitoare (cf. Geneza
49:22-26; cf. Geneza 48), iar Moise a binecuvântat de asemenea pe „Iosif’,
referindu-se la Efraim şi Manase (Deuteronom 33:13,16). Comparaţi de asemenea
Numeri 13:11; Deuteronom 27:12; Judecători 1:22-23, 35; Psalmul 80:1 (poetic)
şi Ezechiel 47:13.
K.A.K.
2. În Noul Testament
Soţul Mariei. El nu este menţionat în Marcu şi referirile
din Ioan 1:45 şi 6:42 sunt indirecte. Potrivit lui Matei, Iosif a fost un urmaş
al lui David (Matei 1:20).
Se pare că genealogia din Luca 3 nu este a lui Iosif ci a
Mariei (vezi însă *GENEALOGIA LUI ISUS CRISTOS). Luca a arătat deja că Isus nu
a fost fiul lui Iosif. Matei urmăreşte relaţia sa legală, mergând în urmă până
la David şi Avraam.
Matei şi Luca afirmă amândoi că Isus a fost conceput de
Duhul Sfânt atunci când Iosif era logodit cu Maria, dar înainte de a avea
relaţii sexuale cu ea (Matei 1:18; Luca 1:27, 35). Luca redă revelaţia dată
Mariei de un înger, iar Matei redă revelaţia dată lui Iosif. Se pare că Matei a
obţinut informaţiile sale de la Iosif (poate prin intermediul lui Iacov,
fratele Domnului) iar Luca le-a obţinut de la Maria.
Iosif s-a purtat ca un tată cu Isus, ducându-L la Ierusalim
pentru ceremonia de curăţire (Luca 2:22) şi fugind cu El în Egipt ca să scape
de Irod. S-a întors la Nazaret şi s-a stabilit acolo (Matei 2). L-a dus pe
copilul Isus la Ierusalim în fiecare an, la sărbătoarea Paştelor (Luca 2:41).
Poate că afirmaţia lui din Luca 2:49 sugerează că atunci când Isus avea 12 ani
ştia că nu era fiul lui Iosif.
Este aproape cert că Iosif nu era în viaţă în timpul
propovăduirii lui Isus. Nu există nici o menţionare directă a lui şi, dacă nu
ar fi aşa, ar fi greu să explicăm cuvântul adresat lui Ioan de pe cruce (Ioan
19:26-27) şi afirmaţia că mama şi fraţii lui Isus 11 căutau pe Isus (Matei
12:46; Marcu 3:31; Luca 8:19). Este normal să presupunem că fraţii lui Isus au
fost copiii lui Iosif şi Maria, născuţi după Isus.
Alte persoane menţionate în NT şi care poartă acest nume
sunt trei strămoşi ai lui Iosif, soţul Mariei (sau strămoşi ai Mariei?) (Luca
3:24, 26, 30); Iosif numit Barsaba, supranumit şi Iust, care a candidat fără
succes pentru poziţia de apostol deţinută de Iuda (Faptele Apostolilor 1:23);
unul dintre fraţii Domnului (Matei 13:55). Iosif a fost de asemenea numele dat
la naştere lui *Barnaba (Faptele Apostolilor 4:36).
R.E.N.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu