Iov
IOV (ebr. ‘iyyob).
În afară de cartea care îi poartă numele şi de referirile în treacăt din
Ezechiel 14:14, 20; Iacov 5:11, nu avem nici o altă informaţie credibilă cu
privire la Iov. Este imposibil să arătăm că legendele evreieşti, creştine şi
musulmane despre Iov (ultima dintre ele rezumată în The Poem of Job, de
W. B. Stevenson, 1947, cap. 6) au rădăcini puternice în vreo formă prebiblică a
întâmplării. Dacă lăsăm la o parte localizarea tradiţională a locului unde a
trăit Iov (vezi mai jos), care s-ar putea să nu fie altceva decât o deducţie
inteligentă bazată pe Biblie, avem impresia că scrierea este o fantezie
populară sau religioasă.
Dacă îl identificăm pe Daniel (dani’el) din Ezechiel
14:14 nu cu Daniel (daniyye’l) din vremea Exilului, ci cu personajul
menţionat în inscripţiile ugaritice, putem stabili cu destul de multă
certitudine o dată foarte veche pentru toate cele trei nume din Ezechiel 14:14.
Dacă nu acceptăm această sugestie, nu avem nici o indicaţie cu privire la data
întâmplării. Localizarea ţării Uţ, unde a trăit Iov, este incertă. Tendinţa
modernă este să fie considerată undeva pe graniţa Edomului, întrucât anumite
indicaţii din carte sunt considerate edomite; dar tradiţiile care plasează
întâmplarea în Hauran (Basan) sunt mult mai probabile. Iov a fost un om foarte
bogat şi cu o poziţie socială înaltă, dar cartea se preocupă atât de mult să
sublinieze poziţia lui între cei înţelepţi încât evită furnizarea unor detalii
precise; totuşi, putem respinge fără ezitare legendele care îl consideră rege.
Ca rezultat al permisiunii divine, Satan l-a jefuit pe Iov
de avuţia sa, de cei zece copii ai săi şi, în fine, de sănătatea sa.
Cercetătorii nu sunt unanimi în privinţa bolii care l-a atins, sugestiile
principale fiind elefantiazis, erithem sau variolă (vărsat). Lipsa de
unanimitate se datorează faptului că simptomele sunt prezentate într-un limbaj
foarte poetic. Rudele şi concetăţenii săi au interpretat nenorocirile sale ca o
pedeapsă divină pentru un păcat murdar şi l-au scos afară din oraş şi prostimea
s-a bucurat de lucrul acesta. Soţia lui a acceptat şi ea părerea generală şi
l-a îndemnat să grăbească sfârşitul inevitabil şi să-L blesteme pe Dumnezeu.
Iov a fost vizitat de trei prieteni, Elifaz, Bildad şi
Ţofar, care făceau şi ei parte dintre cei înţelepţi, bogaţi şi influenţi, aşa
cum fusese el. Când au văzut suferinţa lui şi ei au împărtăşit părerea populară
şi nu au putut face altceva decât să stea în tăcere alături de Iov pe grămada
de gunoi din afara porţii cetăţii şi timp de 7 zile l-au jelit ca pe un mort.
Izbucnirea lui Iov a dus la o discuţie lungă şi vehementă, încheiată cu
intervenţia unui bărbat mai tânăr, Elihu. Toată discuţia nu a făcut decât să
scoată la lumină falimentul înţelepciunii şi teologiei tradiţionale când este
confruntată cu un caz excepţional ca şi cazul lui Iov. Deşi lipsa de înţelegere
a prietenilor săi l-a dus pe Iov aproape la exasperare, ea l-a îndreptat în
acelaşi timp spre Dumnezeu şi la pregătit pentru revelaţia suveranităţii divine
care i-a adus pace. Gloata a fost uimită de vindecarea lui, de dublarea avuţiei
sale şi de faptul că i-au fost dăruţi iarăşi zece copii.
H.L.E.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu