Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

întâi născut


ÎNTÂI NĂSCUT.

I. În Vechiul Testament

Rădăcina ebr. bkr, întâlnită în multe limbi semitice, are înţelesul general de „(a fi) devreme". Cuvântul bekor, „întâi născut" (fem. bekira), este folosit pentru oameni şi animale, iar termeni înrudiţi sunt folosiţi pentru primele roade; privilegiile şi responsabilităţile fiului întâi născut sunt cunoscute ca „dreptul de naştere" (bekorah). În Geneza 25:23 fiul cel mai mare este numit rab, o descriere întâlnită şi în altă parte numai în texte cuneiforme din mileniul al 2-lea.

Întâiul născut era privit ca „începutul puterii (lui)" (re’sit ‘on - Geneza 49:3; Deuteronom 21:17; cf. Psalmul 78:51; 105:36) şi „deschizătorul pântecelui" (peter rehem - Exod 13:2,12,15; Numeri 18:15; etc.), punând accent atât pe linia paternă cât şi pe cea maternă. Poziţia dominantă de întâi născut a fost acordată de asemenea lui Israel (Exod 4:22) şi familiei lui David (Psalmul 89:27).

Poziţia specială a fiului cel mai mare era general recunoscută în Orientul Apropiat deşi, de obicei, ea nu era acordată fiilor ţiitoarelor sau ai sclavelor (cf. Geneza 21:9-13; Judecători 11:1-2). Privilegiile care însoţeau această poziţie erau preţuite foarte mult şi în VT includeau o parte mai mare din moştenire, o binecuvântare paternă specială şi un loc de cinste la mesele familiei (Geneza 25:5-6; 27:35-36; 37:21 ş.urm.; 42:37; 43:33; Deuteronom 21:15-17). Moştenirea unei părţi duble, în Deuteronom 21:15-17, deşi probabil necunoscută de Patriarhi (Geneza 25:5-6), este menţionată în câteva documente babiloniene vechi, asiriene şi în documente de la Nuzi, şi se face aluzie la ea în altă parte în VT (2 Împăraţi 2:9; Isaia 61:7).

Aceste privilegii puteau fi pierdute de obicei numai prin comiterea unei fapte foarte grave (Geneza 35:22; 49:4; 1 Cronici 5:1-2) sau prin vânzare (Geneza 25:29-34), deşi preferinţa paternă putea trece peste acest obicei în problema succesiunii regale (1 Împăraţi l- 2; 2 Cronici 11:22-23; cf. 1 Cronici 26:10). Există de asemenea un interes special, în special în Geneza, faţă de fiul cel mai tânăr (Iacov, Efraim, David; cf. Isaac, Iosif), dar asemenea cazuri erau desigur contrare aşteptărilor (Geneza 48:17 ş.urm.; 1 Samuel 16:6 ş.urm.).


Când nu existau fii, fiica cea mai mare îşi asuma responsabilitatea pentru surorile mai mici (Geneza 19:30 ş.urm.). Era un obicei aramaic (Geneza 29:26) şi probabil şi israelit (2 Samuel 18:17-27) ca fiica mai mare să se căsătorească prima. Un text ugaritic menţionează transferarea dreptului de întâi născut de la fiica cea mai mare la cea mai mică.

În ritualul israelit întâiul născut al oamenilor şi animalelor avea un loc special. Fiul întâi născut îi aparţinea lui Iahve (Exod 13:2; 22:29b-30; Numeri 3:13) şi lucrul acesta a fost subliniat prin izbăvirea lui Israel în ultima plagă. Copiii au fost răscumpăraţi în generaţia Exodului de către leviţi (Numeri 3:40-41), iar mai târziu, la vârsta de o lună, prin plata a cinci sicli (Numeri 18:16; cf. 3:42-51). Jertfirea copilului întâi născut este menţionată uneoiri, fiind adoptarea unui obicei canaanit (2 Împăraţi 3:27; Ezechiel 20:25-26); Mica 6:7; cf. 1 Împăraţi 16:34), dar aceasta era o interpretare greşită a textului din Exod 22:29. Întâii născuţi de parte bărbătească ai animalelor curate erau jertfiţi (Numeri 18:17-18; Deuteronom 12:6, 17), iar animalele cu defecte erau mâncate în oraşe (Deuteronom 15:21-23). Întâii născuţi de parte bărbătească ai animalelor necurate erau răscumpăraţi (Numeri 18:15) - un măgar putea fi răscumpărat cu un miel sau i se frângea gâtul (Exod 13:13;34-20).

BIBLIOGRAFIE
I. Mendelsohn, BASOR 156, 1959, p. 38-40; R. de Vaux, Ancient Israel, 1965, p. 41-42, 442-445, 488-489; idem, Studies in OT Sacrifice, 1964, p. 70-73; J. Henninger, în E. Gräf (ed.o), Festschrift W. Caskel, 1968, p. 162-183; M. Tsevat, TDOT 2, p. 121-127.

M.J.S.

II. În Noul Testament

Isus a fost întâiul născut (prototokos) al mamei Sale (Matei 1:25; Luca 2:7) şi această expresie ne permite să spunem (dar nu o impune) că Maria a avut alţi copii mai târziu (cf. Marcu 6:3; *FRAŢII DOMNULUI). Ca atare, Isus a fost dus la Templu de Maria şi Iosif pentru a fi oferit lui Dumnezeu (Luca 2:22-24); întrucât Luca omite menţionarea unui preţ plătit pentru răscumpărarea copilului, poate că el a intenţionat ca întâmplarea aceea să fie privită ca dedicarea întâiului născut în slujba lui Dumnezeu (cf. 1 Samuel 1:11, 22, 28). Isus este de asemenea întâiul născut al Tatălui ceresc. El este întâiul născut din toată creaţia, nu în sensul că El însuşi ar fi un lucru creat, ci dimpotrivă, în sensul că în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu a fost agentul Lui în creaţie şi de aceea are autoritate asupra tuturor lucrurilor create (Coloseni 1:15-17). În mod similar, El este întâiul născut din noua creaţie, prin faptul că este Cel dintâi înviat din morţi şi astfel este Domnul bisericii (Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5). În felul acesta El este întâiul născut din întreaga familie de copii ai lui Dumnezeu care sunt destinaţi să poarte chipul Lui (Romani 8:29). S-ar putea ca în Evrei 1:6, unde Fiul lui Dumnezeu primeşte închinarea îngerilor atunci când vine în lume (nu se ştie exact dacă este avută în vedere întruparea, învierea sau a doua venire) să fie un ecou din Psalmul 89-27. În fine, poporul lui Dumnezeu, care se referă atât la cei vii cât şi la cei morţi, poate fi descris ca întâiul născut care este înrolat în cer, întrucât împărtăşeşte privilegiile Fiului (Evrei 12:23).

BIBLIOGRAFIE
O. Eissfeldt, Erstlinge und Zehnten im Alten Testament, 1917; W. Michaelis, TDNT 6, p. 871-881; K. H. Bartels, NIDNTT 1, p. 667-670.

I.H.M.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: