întâi născut
ÎNTÂI NĂSCUT.
I. În Vechiul Testament
Rădăcina ebr. bkr, întâlnită în multe limbi
semitice, are înţelesul general de „(a fi) devreme". Cuvântul bekor,
„întâi născut" (fem. bekira), este folosit pentru oameni şi
animale, iar termeni înrudiţi sunt folosiţi pentru primele roade; privilegiile
şi responsabilităţile fiului întâi născut sunt cunoscute ca „dreptul de
naştere" (bekorah). În Geneza 25:23 fiul cel mai mare este numit rab,
o descriere întâlnită şi în altă parte numai în texte cuneiforme din mileniul
al 2-lea.
Întâiul născut era privit ca „începutul puterii
(lui)" (re’sit ‘on - Geneza 49:3; Deuteronom 21:17; cf. Psalmul
78:51; 105:36) şi „deschizătorul pântecelui" (peter rehem - Exod
13:2,12,15; Numeri 18:15; etc.), punând accent atât pe linia paternă cât şi pe
cea maternă. Poziţia dominantă de întâi născut a fost acordată de asemenea lui
Israel (Exod 4:22) şi familiei lui David (Psalmul 89:27).
Poziţia specială a fiului cel mai mare era general
recunoscută în Orientul Apropiat deşi, de obicei, ea nu era acordată fiilor
ţiitoarelor sau ai sclavelor (cf. Geneza 21:9-13; Judecători 11:1-2).
Privilegiile care însoţeau această poziţie erau preţuite foarte mult şi în VT
includeau o parte mai mare din moştenire, o binecuvântare paternă specială şi
un loc de cinste la mesele familiei (Geneza 25:5-6; 27:35-36; 37:21 ş.urm.;
42:37; 43:33; Deuteronom 21:15-17). Moştenirea unei părţi duble, în Deuteronom
21:15-17, deşi probabil necunoscută de Patriarhi (Geneza 25:5-6), este
menţionată în câteva documente babiloniene vechi, asiriene şi în documente de
la Nuzi, şi se face aluzie la ea în altă parte în VT (2 Împăraţi 2:9; Isaia
61:7).
Aceste privilegii puteau fi pierdute de obicei
numai prin comiterea unei fapte foarte grave (Geneza 35:22; 49:4; 1 Cronici
5:1-2) sau prin vânzare (Geneza 25:29-34), deşi preferinţa paternă putea trece
peste acest obicei în problema succesiunii regale (1 Împăraţi l- 2; 2 Cronici
11:22-23; cf. 1 Cronici 26:10). Există de asemenea un interes special, în
special în Geneza, faţă de fiul cel mai tânăr (Iacov, Efraim, David; cf. Isaac,
Iosif), dar asemenea cazuri erau desigur contrare aşteptărilor (Geneza 48:17
ş.urm.; 1 Samuel 16:6 ş.urm.).
Când nu existau fii, fiica cea mai mare îşi asuma responsabilitatea pentru surorile mai mici (Geneza 19:30 ş.urm.). Era un obicei aramaic (Geneza 29:26) şi probabil şi israelit (2 Samuel 18:17-27) ca fiica mai mare să se căsătorească prima. Un text ugaritic menţionează transferarea dreptului de întâi născut de la fiica cea mai mare la cea mai mică.
În ritualul israelit întâiul născut al oamenilor şi
animalelor avea un loc special. Fiul întâi născut îi aparţinea lui Iahve (Exod
13:2; 22:29b-30; Numeri 3:13) şi lucrul acesta a fost subliniat prin izbăvirea
lui Israel în ultima plagă. Copiii au fost răscumpăraţi în generaţia Exodului
de către leviţi (Numeri 3:40-41), iar mai târziu, la vârsta de o lună, prin
plata a cinci sicli (Numeri 18:16; cf. 3:42-51). Jertfirea copilului întâi
născut este menţionată uneoiri, fiind adoptarea unui obicei canaanit (2
Împăraţi 3:27; Ezechiel 20:25-26); Mica 6:7; cf. 1 Împăraţi 16:34), dar aceasta
era o interpretare greşită a textului din Exod 22:29. Întâii născuţi de parte
bărbătească ai animalelor curate erau jertfiţi (Numeri 18:17-18; Deuteronom
12:6, 17), iar animalele cu defecte erau mâncate în oraşe (Deuteronom
15:21-23). Întâii născuţi de parte bărbătească ai animalelor necurate erau
răscumpăraţi (Numeri 18:15) - un măgar putea fi răscumpărat cu un miel sau i se
frângea gâtul (Exod 13:13;34-20).
BIBLIOGRAFIE
I. Mendelsohn, BASOR 156, 1959, p. 38-40; R. de
Vaux, Ancient Israel, 1965, p. 41-42, 442-445, 488-489; idem, Studies
in OT Sacrifice, 1964, p. 70-73; J. Henninger, în E. Gräf (ed.o), Festschrift
W. Caskel, 1968, p. 162-183; M. Tsevat, TDOT 2, p. 121-127.
M.J.S.
II. În Noul Testament
Isus a fost întâiul născut (prototokos) al
mamei Sale (Matei 1:25; Luca 2:7) şi această expresie ne permite să spunem (dar
nu o impune) că Maria a avut alţi copii mai târziu (cf. Marcu 6:3; *FRAŢII
DOMNULUI). Ca atare, Isus a fost dus la Templu de Maria şi Iosif pentru a fi
oferit lui Dumnezeu (Luca 2:22-24); întrucât Luca omite menţionarea unui preţ
plătit pentru răscumpărarea copilului, poate că el a intenţionat ca întâmplarea
aceea să fie privită ca dedicarea întâiului născut în slujba lui Dumnezeu (cf.
1 Samuel 1:11, 22, 28). Isus este de asemenea întâiul născut al Tatălui ceresc.
El este întâiul născut din toată creaţia, nu în sensul că El însuşi ar fi un
lucru creat, ci dimpotrivă, în sensul că în calitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu
a fost agentul Lui în creaţie şi de aceea are autoritate asupra tuturor
lucrurilor create (Coloseni 1:15-17). În mod similar, El este întâiul născut
din noua creaţie, prin faptul că este Cel dintâi înviat din morţi şi astfel
este Domnul bisericii (Coloseni 1:18; Apocalipsa 1:5). În felul acesta El este
întâiul născut din întreaga familie de copii ai lui Dumnezeu care sunt
destinaţi să poarte chipul Lui (Romani 8:29). S-ar putea ca în Evrei 1:6, unde
Fiul lui Dumnezeu primeşte închinarea îngerilor atunci când vine în lume (nu se
ştie exact dacă este avută în vedere întruparea, învierea sau a doua venire) să
fie un ecou din Psalmul 89-27. În fine, poporul lui Dumnezeu, care se referă
atât la cei vii cât şi la cei morţi, poate fi descris ca întâiul născut care
este înrolat în cer, întrucât împărtăşeşte privilegiile Fiului (Evrei 12:23).
BIBLIOGRAFIE
O. Eissfeldt, Erstlinge und Zehnten im Alten
Testament, 1917; W. Michaelis, TDNT 6, p. 871-881; K. H. Bartels, NIDNTT 1,
p. 667-670.
I.H.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu