Lachiş
LACHIŞ (ebr. lakis, LXX Lachis).
O cetate fortificată mare, identificată în prezent cu Tell ed-Duweir la 40 km
SV de Ierusalim . Acest loc a fost excavat de Expediţia arheologică
Wellcome-Marston în 1932-1938 şi începând din 1966 de Universitatea din Tel
Aviv.
Deşi se ştie că această zonă a fost locuită de
oameni ai cavernelor începând cel puţin din mileniul al 8-lea î.Cr., dar abia
prin cca. 2500 î.Cr. au ocupat dealul care în prezent este Tell ed-Duweir. În
jurul anului 1750 î.Cr. cetatea era puternic fortificată cu un zid construit pe
creasta unei coaste abrupte care se adâncea într-un şanţ de la poalele
dealului. În tot timpul acestei perioade peşterile înconjurătoare care fuseseră
folosite anterior pentru locuit, au fost folosite ca morminte.
Scrisori de la doi domnitori ai Lachişului,
Yabni-ilu şi Zimrida (nr. 328-329), au fost găsite la *Amarna. Într-o altă
scriosoare (nr. 288) de acolo, Abdi-Heba, regele Ierusalimului, îl acuză pe
Zimrida de conspiraţie cu Hapiru, în timp ce o altă scrisoare găsită la Tell
el-Hesi afirmă că el a făcut un tratat cu un alt rege, Sipti-Balu. Practicile
religioase ale canaaniţilor au fost ilustrate de o serie de temple folosite
între 1550 şi 1200 î.Cr., situate în şanţul de NV a movilei. Altarul a fost
construit din pietre necioplite (cf. Iosua 8:31) şi avea o scară care urca până
la altar (cf. Exod 20:24 ş.urm.). Jertfele erau plasate în vase care erau puse
pe bănci în templu şi în clădire au fost găsite împrăştiate peste 100 de lămpi.
Oase de oi şi capre tinere au fost numeroase şi practic toate specimenele
identificate au provenit din piciorul drept anterior care în religia ebraică
era partea dată preoţilor din jertfa pentru pace (Levitic 7:32).
Iafia, regele Lachişului, a fost membru al
coaliţiei amorite care a luptat cu Iosua la Gabaon (Iosua 10:3, 5) şi a fost
executat la Macheda (Iosua 10:22-27), după victoria lui Iosua. După aceea
Lachişul a căzut în mâinile lui Iosua (Iosua 10:31 ş.urm.) şi, deşi există
dovezi despre distrugerea cetăţii în cca. 1200 î.Cr., VT nu spune direct dacă
Iosua a fost răspunzător pentru aceasta (cf. Iosua 11:13). Un raid egiptean în
Palestina este o explicaţie posibilă pentru stratul de cenuşă care acoperă
locul cetăţii.
Israeliţii probabil că au ocupat locul pentru o
vreme în perioada judecătorilor şi cu toate că dovezile arheologice sunt
limitate, au fost găsite morminte din această perioadă. Un mormânt din jurul
anului 1000 î.Cr. a avut doi ocupanţi cu multe obiecte; unul dintre acestea a
fost un trident care ar putea fi un exemplu de „furculiţă cu trei coarne" (mazleg,
1 Samuel 2:13) folosită la aducerea de jertfe. A fost excavată o cameră mică
datată în jurul anului 925 î.Cr. şi s-a descoperit că conţine un număr mare de
obiecte religioase, inclusiv un altar, un masseba şi arzătoare de
tămâie, care împreună cu fragmentele de figurine găsite în apropiere indică
prezenţa religiei canaanite în Israel. La aceste practici de la Lachiş se poate
să se fi referit mai târziu prorocul Mica (1:13), care a spus că cetatea a fost
„cea dintâi pricină de păcat pentru fiica Sionului".
Roboam a reconstruit cetatea (2 Cronici 11:5-10)
după un plan complet nou, ca parte a unui sistem complex de apărare împotriva
egiptenilor. Cetatea avea o clădire administrativă mare. Amaţia s-a refugiat la
Lachiş când a fugit de rebelii de la Ierusalim, dar ei l-au urmărit şi l-au
omorât acolo (2 Împăraţi 14:19; 2 Cronici 25:27). Cetatea era înconjurată de
două ziduri; zidul interior era ridicat pe creasta dealului şi era gros de 6 m,
iar al doilea era construit la 16 m mai jos pe pantă. O poartă mare cu trei
încăperi în zidul interior ducea la o rampă zidită care ducea în jos pe panta
dealului la o a doua poartă. Aceste sisteme de apărare sunt descrise în
basorelieful din palatul lui Sanherib de la Ninive (aflat acum în Muzeul
Britanic) care descrie asedierea şi cucerirea Lachişului în 701 î.Cr. Vârfuri
de săgeată, zale de armură, pietre de praştie şi o creastă de coif asirian au
fost găsite în vecinătatea porţii, fiind mărturii ale acestei bătălii. Cetatea
propriu-zisă a fost rasă de pe faţa pământului de către asirieni, lăsând un
strat de cenuşă şi de dărâmături pe locul cetăţii. Prin cucerirea Lachişului
Sanherib a împiedicat ca ajutorul egiptean să ajungă la Ierusalim, unde şi-a
trimis mesageri ca să ceară capitularea lui Ezechia (2 Împăraţi 18:17; 19:8;
Isaia 36:2; 37:8).
După căderea cetăţii, Lachişul a fost administrat
de un guvernator asirian care a avut ca una dintre misiuni strângerea
impozitelor de la Filistia. O clădire mare despre care s-a crezut anterior că a
aparţinut perioadei persane a fost redatată pe baza analogiei arhitecturale cu
clădirile din secolul al 7-lea şi pare să fi fost reşedinţa guvernatorului.
Zidurile şi porţile au fost reconstruite, dar arheologii au găsit prea puţin
din cetatea propriu-zisă. Se crede că în cetate s-au aflat luptători sciţi mai
târziu în acelaşi secol şi faptul acesta ar putea explica în parte absenţa
resturilor autohtone.
Nici Biblia şi nici Cronica babiloniană nu menţionează distrugerea Lachişului în primele campanii ale lui Nebucadneţar în Palestina. Cetatea a fost distrusă însă o dată cu restul ţării lui Iuda în 588-587 î.Cr. când a fost singura poziţie fortificată din apropierea Ierusalimului (Ieremia 34:7) în afară de Azeca.
Lachişul a fost reocupat de israeliţii care s-au
întors din Exil (Neemia 11:30) şi, deşi s-au găsit foarte puţine urme din
locuinţele din această perioadă, au fost scoase la lumină două temple care se
remarcă prin asemănarea planurilor lor şi care seamănă foarte mult cu un templu
mai vechi de la *Arad. Cetatea a fost înconjurată cu ziduri în perioada persană
şi cea elenistică, iar apoi a fost abandonată.
Inscripţii. La Lachiş au
fost descoperite o serie de obiecte cu inscripţii datând din Epoca Bronzului.
Semne pictografice au fost gravate pe un pumnal din cca. 1700 î.Cr. şi au fost
găsite inscripţii proto-canaanite pe un ciob din cca. 1600 î.Cr., un ulcior din
cca. 1250 î.Cr. şi pe o cupă din aceeaşi perioadă.
Inscripţiile din vremea monarhiei iudaice sunt
numeroase şi sunt cele mai importante pentru istoria scrierii ebraice. Primele
cinci litere ale alfabetului ebraic au fost găsite gravate pe una dintre
treptele unei clădiri mari din cca. 800 î.Cr. Urma imprimată a unui sigil apare
pe o bulă de la Lachiş care are urme de papirus pe spate, indicând că a sigilat
un document de papirus sub formă de sul. Sigilul poartă numele lui *Ghedalia,
administratorul regal (ebr. „care este peste casa...") şi se poate să fie
cel care a fost numit de Nebucadneţar guvernator peste Iuda (2 Împăraţi 25:22;
Ieremia 40:11-12). Au fost desoperite de asemenea alte şaptesprezece bule de
lut şi multe mânere de ulcioare care poartă inscripţii.
În casa porţii au fost găsite în total douăzeci şi
două de ostraca (cioburi de lut care poartă inscripţii) scrise în ultimele
câteva săptămâni dinainte de cucerirea cetăţii de către Nebucadneţar în 588-587
î.Cr. Deşi limba folosită este ebraica biblică, scrierea cursivă a fost ştearsă
aproape complet de pe multe ostraca, făcând imposibilă descifrarea. Scrierile
care se pot citi arată ca această colecţie este corespondenţa unui subordonat,
Hoshayahu, căruia îi fusese încredinţat un avanpost, de către superiorul său,
Yaush, care era comandantul militar al garnizoanei de la Lachiş. Hoshayahu îşi
începe scrisorile cu salutul: „Fie ca YHWH să-l facă pe domnul meu să audă
veşti de pace în ziua aceasta", iar apoi trece la subiect care în
majoritatea scrisorilor este un răspuns la acuzaţia că ar fi citit scrisori
confidenţiale de la rege. În scrisoarea a-II-a el răspunde cu cuvinte care ne
aduc aminte de cuvintele rostite de Mefiboşet înaintea lui David (2 Samuel
9:8): „Cine este slujitorul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine... Fie
ca YHWH să lovească pe cei care (spun) un zvon (rău) cu privire la care nu ai
fost informat". S-a sugerat că aceste ostraca au fost păstrate la poartă
în aşteptarea unei judecăţi, dar este mai probabil că sediul comandamentului
militar la care au fost trimise scrisorile se afla în clădirea porţii.
Scrisoarea a-IV-a se încheie astfel: „Urmărim să
vedem semnale de la Lachiş, potrivit cu toate indicaţiile pe care le-a dat
domnul meu, pentru că nu putem vedea Azeca". Aceasta ne aduce aminte de
situaţia menţionată de Ieremia (34:7) când Azeca, Lachiş şi Ierusalim au fost
singurele cetăţi fortificate care au rămas în Iuda. Azeca este la 11 km NE de
Lachiş şi faptul că Hoshayahu nu putea vedea semnalele de acolo poate sugera că
fusese deja cucerită. Scrisorile a-III-a şi a-XVI-a se referă la
„prorocul". Identitatea lui a fost controversată. O posibilitate este ca
să fost Ieremia. Uria care a fugit în Egipt (Ieremia 26:20-22) în timpul
domniei lui Ioiachim a fost de asemenea sugerat, dar ar fi nevoie de o redatare
a scrisorilor. Alţii cred că a fost un proroc necunoscut. Indiferent cum stau
lucrurile, scrisoarea indică poziţia prorocilor în Israelul antic şi
participarea lor în problemele de stat. Scrisoarea a-III-a menţionează de
asemenea o expediţie făcută în Egipt de comandantul unei armate care se poate
să fi fost o ultimă încercare disperată a lui Zedechia de a obţine ajutor de la
Egipt ca să se opună atacului babilonian inevitabil. Vezi de asemenea *GREUTĂŢI
ŞI MĂSURI, *SCRIEREA.
BIBLIOGRAFIE
Rapoarte despre excavaţii: Lachish I, H.
Torczyner, The Lachish Letters, 1935; II, O. Tufnell, The Fosse
Temple, 1940; 10, The Iron Age; IV, The Bronze Age. De asemenea, Y.
Aharoni, Lachish V, 1975.
C.J.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu