Laodicea
LAODICEA. O cetate în SV Frigiei, în
provincia romană Asia, în partea de V a Turciei asiatice din zilele noastre. A
fost întemeiată de regele Seleucid Antiochus II în secolul al 3-lea î.Cr. şi a
numit-o după soţia sa, Laodice. Se află în valea fertilă a râului Lycus (un
afluent al râului Meandru), în apropiere de *Hierapolis şi *Colose; era numită
Laodicea „pe Lycus" pentru a o deosebi de alte cetăţi care purtau acelaşi
nume. Era situată la o întretăiere de drumuri foarte importante: drumul
principal care traversa Asia Mică mergea spre V către porturile *Milet şi
*Efes, la o depărtare de 160 km, iar spre E ducea pe o pantă domoală spre
podişul central şi de acolo spre Siria; un alt drum mergea spre N la *Pergam,
iar spre S ducea la coasta mării, la *Atalia.
Această poziţie strategică a făcut ca Laodicea să
fie un centru comercial extrem de prosper, în special sub stăpânirea romană.
Când oraşul a fost distrus de un cutremur dezastruos în anul 60 d.Cr. (Tacitus,
Ann. 14.27) şi-a putut permite să se descurce fără ajutor de la Nero. Era un
centru bancar important şi un centru de schimb (cf. Cicero, ad Fam.
3.5.4, etc.). Produsele sale caracteristice au inclus haine din lână neagră
lucioasă (Strabo, Geog. 12.8.16 (578)) şi a fost un centru medical
renumit pentru oftalmologie. Aşezarea oraşului a avut un dezavantaj: întrucât
poziţia era determinată de sistemul de drumuri, oraşul era lipsit de o sursă de
apă suficientă şi permanentă. Apa era adusă la oraş pe conducte de la izvoare
termale aflate la oarecare depărtare spre S şi probabil că atunci când ajungea
în oraş era călduţă. Depunerile care au format o crustă pe canale depun
mărturie despre temperatura ridicată a apei. În cele din urmă Laodicea a fost
abandonată, iar oraşul modern (Denizli) s-a format în apropierea izvoarelor.
Probabil că Evanghelia a ajuns la Laodicea la o
dată timpurie, probabil pe când Pavel locuia la Efes (Faptele Apostolilor
19:10), probabil prin Epafra (Coloseni 4:12-13). Deşi Pavel menţionează
biserica de acolo (Coloseni 2:1; 4:13-16) nu avem nici o dovadă că ar fi
vizitat-o. Este evident că biserica a menţinut legături strânse cu creştinii
din Hierapolis şi Colose. Se credea adesea că „Epistola de la Laodicea"
(Coloseni 4:16) a fost o copie a Epistolei către efeseni, care a fost primită
la Laodicea. Ultima dintre scrisorile către „cele şapte biserici din Asia"
(Apocalipsa 3:14-22) a fost adresată bisericii din Laodicea. Imaginile folosite
au prea puţină legătură cu VT, dar conţin aluzii directe la caracterul şi circumstanţele
oraşului. Cu toată bogăţia sa, nu a putut oferi nici puterea de vindecare a
apelor termale, asemenea cetăţii învecinate Hierapolis, nici puterea
răcoritoare a apei reci găsită la Colose, ci oferea doar apă căldicică,
folositoare numai ca un emetic. Biserica a fost acuzată de o stare similară:
era mulţumită de sine, fără tragere de inimă. La fel ca şi cetatea, credea că
„nu duce lipsă de nimic". De fapt, din punct de vedere spiritual era
săracă, goală şi oarbă, şi avea nevoie de „aur", „veşminte albe" şi
„alifie pentru ochi" mai eficiente decât cele pe care le puteau oferi
bancherii, croitorii sau doctorii lor. La fel ca nişte cetăţeni neospitalieri
faţă de un călător care le oferă bunuri nepreţuite, oamenii din Laodicea şi-au
închis uşile şi L-au lăsat afară pe Cel ce le poartă de grijă. Cristos face un
apel plin de dragoste către fiecare credincios în parte (v. 20).
BIBLIOGRAFIE
W. M. Ramsay, The Letters to the Seven Churches
of Asia, 1904; M. J. S. Rudwick şi E. M. B. Green, ExpT 69, 1957-8, p.
176-178; C. J. Hemmer, NIDNTT 1, p. 317-319; idem, Buried History, 11,
1975, p. 175-190.
M.J.S.R.
C.J.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu