Luca

Luca

  22:16    

---

LUCA. Unul dintre însoţitorii lui Pavel care au trimis salutări în Epistola sa către coloseni este „Luca (gr. Loukas) doctorul preaiubit" (Coloseni 4:14); modul în care este descris sugerează că el a acordat îngrijire medicală lui Pavel, fără îndoială, în timpul întemniţării sale. În Filimon 24, epistolă care probabil că a fost scrisă în aceeaşi perioadă, Luca este descris ca un tovarăş de lucru al lui Pavel, fapt care sugerează că aportul lui la Evanghelie nu a fost limitat la cunoştinţele sale medicale. Există o a treia referire la el în ceea ce pare să fie ultimul mesaj al lui Pavel: „Numai Luca este cu mine" (2 Timotei 4:11) şi aceasta confirmă legătura strânsă dintre cei doi bărbaţi. În general, se crede că Luca nu a fost evreu, dar E. E. Ellis (p. 51-53) a argumentat că Coloseni 4:11 se referă la un anumit grup din cercul mai mare de evrei creştini şi se poate ca Luca să fi fost un evreu creştin din Diaspora.

Irenaeus (cca. 180 d.Cr.) este prima persoană care se referă clar la Luca şi care îl numeşte autorul Evangheliei a treia şi a cărţii Faptelor. Aceeaşi tradiţie este întâlnită în Canonul Muratorian şi în aşa-numirul Prolog anti-Marcionit la Evanghelia după Luca. Ultimul dintre aceste documente afirmă că Luca provenea din Antiohia Siriei şi că L-a slujit pe Domnul fără să fie căsătorit sau să aibă familie şi a murit la vârsta de 84 de ani în Boeotia; vechimea şi credibilitatea acestei tradiţii este incertă.

Tradiţia potrivit căreia Luca a fost autorul Evangheliei după Luca şi al cărţii Faptelor probabil că poate fi urmărită până la începutul secolului al 2-lea. Faptul că Marcion, un urmaş fanatic al teologiei lui Pavel, a ales Evanghelia după Luca drept singura pe care o recunoştea, dă probabil de înţeles că a con siderat-o lucrarea unuia dintre însoţitorii lui Pavel. Faptele Apostolilor conţine o serie de pasaje scrise la persoana întâi plural care descriu evenimentele din punctul de vedere al unui însoţitor al lui Pavel (Faptele Apostolilor 16:10-17; 20:5-21:18; 27:1-28:16). Faptul că autorul cărţii Faptelor nu a făcut nici o încercarea dea a rescrie aceste pasaje la persoana a 3-a singular este explicat cel mai bine prin identificarea lui cu autorul original. Dintre însoţitorii posibili ai lui Pavel, care ne sunt cunoscuţi din Epistolele sale, dar care nu sunt numiţi în Faptele Apostolilor, pare cel mai probabil că Luca este autorul cărţii Faptelor Apostolilor, cât şi al Evangheliei după Luca. Identificarea este găsită într-o variantă a textului din Faptele Apostolilor 20:13 („Dar eu, Luca, şi cei care au fost cu mine, ne-am urcat în corabie"), care s-ar putea să dateze din prima parte a secolului al 2-lea.

Argumentul bazat pe dovezile interne din Faptele Apostolilor este puternic. Este confirmat de dovezile externe din tradiţia din secolul al 2-lea menţionate mai sus şi în special de faptul că nu a fost sugerat nici un alt candidat pentru a fi autor al Faptelor. Afirmaţia că tradiţia se bazează pe o deducţie din dovezi ale NT şi nu are nici o valoare independentă este o pură ipoteză. Există mai multă forţă în obiecţia că tabloul Bisericii primare zugrăvit în Faptele Apostolilor, şi mai ales tabloul lui Pavel, nu sunt ceea ce am aştepta de la un însoţitor al lui Pavel, dar se poate răspunde la această obiecţie (F. F. Bruce, NBCR, p. 968-973).

Stilul literar al Evangheliei după Luca şi al Faptelor Apostolilor demonstrează că autorul lor a fost un om educat şi deosebit de înzestrat în exprimare. Elementele de limbaj medical şi interesul manifestat faţă de problemele medicale sunt în armonie cu faptul că autorul este „doctorul preaiubit". Talentul de istoric al lui Luca a fost recunoscut de mulţi cercetători care au evaluat lucrarea lui pe fondul ei clasic şi l-au comparat favorabil cu cei mai buni istorici antici.

Admiraţia lui Luca pentru Pavel rezultă clar din cartea Faptelor Apostolilor. Prin contactul său strâns cu alţi lideri creştini şi ca o consecinţă a vizitelor sale la Ierusalim şi Cezareea (cf. Faptele Apostolilor 21:17 ş.urm.). Luca a avut multe prilejuri să obţină informaţii directe despre viaţa lui Isus şi istoria Bisericii creştine primare. El a putut afirma pe bună dreptate în prologul la Evanghelia sa că era foarte calificat pentru această lucrare, deoarece a cercetat cu atenţie şi în detaliu toate faptele relevante, aşa cum i-au fost comunicate de martori credibili din biserică (Luca 1:1-4).

Tabloul care se conturează este cel al unui om modest stăpânit de o dragoste puternică faţă de oameni şi care s-a considerat un slujitor al Cuvântului. Date fiind talentele sale literare, istorice şi teologice, el a fost foarte potrivit ca să relateze istoria începuturilor creştinismului într-un mod nou, adaptat la nevoile generaţiei a doua din biserică.

BIBLIOGRAFIE

N. Geldenhuys, Commentary an the Gospel of Luke, 1950, p. 15-50; F. F. Bruce, The Act of the Apostles, 1951, p. 1-40; C. K. Barrett, Luke the Historian in Recent Study, 1961; E. E. Ellis, The Gospel of Luke, 1974, p. 2-62; E. Haenchen, The Act of the Apostles, 1971.

I.H.M.