necaz
NECAZ. Cuvântul ebr. cel mai frecvent
tradus cu necaz este sara, împreună cu alte cuvinte din aceeaşi familie.
Înţelesul de bază al rădăcinii cuvântului este „îngust" (cf. Numeri 22:26)
sau „strâns" (Iov 41:15) de unde provine sensul figurativ de situaţii
încordate şi, de aici durere, dezolare, necaz (Deuteronom 4:30; Iov 15:24;
Psalmul 32:7; Isaia 63:9; Iona 2:2). LXX foloseştre thlipsis (verbul thilbo)
pentru a reda toate cuvintele care au aproximativ acest sens. Ideea de bază
este aici „comprimare puternică", „îngustare", „presare
împreună" (în genul strugurilor) (cf. Matei 7:14; Marcu 3:9). Noţiuni similare
stau şi la baza cuvântului latin tribulum (sanie de treierat), de unde
avem cuvântul mai puţin utilizat, tribulaţie. Numărul mare de versete biblice
care vorbesc despre necaz se referă la suferinţele poporului lui Dumnezeu.
Factorul central şi dominant în conceptul biblic al suferinţei de genul acesta
este thlipsis-ul lui Mesia (Coloseni 1:24; Apocalipsa 1:9; cf. Isaia
63:9). Toate necazurile poporului mesianic trebuie văzute prin această prismă.
1. Suferinţele lui Cristos sunt
modelul şi norma pentru experienţa comunităţii creştine. Aşadar, necazul este
inevitabil şi de aşteptat (Matei 13:21; Ioan 16:33; Faptele Apostolilor 14:22;
Romani 8:35; 12:12; 1 Tesaloniceni 3:3 ş.urm.; 2 Tesaloniceni 1:4; Apocalipsa
1:9). Necazului prin care a trecut Israel în timpul Vechiului Testament îi
corespunde în Noul Testament necazul prin care a trecut Biserica (Evrei 11:37;
12:1). Acest necaz constituie în special partea apostolilor care ne lasă
într-un mod deosebit modelul unei ucenicii caracterizată prin suferinţă (Faptele
Apostolilor 20:23; 2 Corinteni 1:4; 4:8, 17; 6:4; Efeseni 3:13).
2. Necazul poporului lui Cristos este într-un fel o participare la suferinţele lui Cristos (Coloseni 1:24; cf. 2 Corinteni 1:5; 4:10 ş.urm. Filipeni 3:10; 1 Petru 4:13). Este posibil ca la baza învăţăturii Noului Testament despre suferinţe să stea aşa-numitele „suferinţe ale lui Mesia", un răboj de suferinţă pe care trebuie s-o îndure cei drepţi înainte de sfârşitul planului de răscumpărare al lui Dumnezeu (cf. SB, 1, p. 95).
3. Necazurile prin care trec cei ce
sunt ai lui Cristos contribuie la transformarea lor din punct de vedere moral
după chipul lui Cristos (Romani 5:3 ş.urm.; 2 Corinteni 3:18 şi 4:8-12, 16
ş.urm.). În particular, necazul contribuie la unitatea comunităţii prin faptul
că dă posibilitatea membrilor ei de a-i mângâia pe alţii care trec prin
experienţe similare cu cele prin care au trecut ei (2 Corinteni 1:4 ş.urm.;
4:10 ş.urm.; Coloseni 1:24; 1 Tesaloniceni 1:6 ş.urm.).
4. Necazurile prin care trec cei ce
sunt ai lui Cristos sunt de natură escatologică; adică, ele aparţin erei
sfârşitului, Împărăţiei de la sfârşitul veacurilor. Ca atare, ele sunt o
mărturie a faptului că Împărăţia a venit peste noi şi că este prezentă în
mijlocul nostru (Matei 24:9-14; Apocalipsa 1:9; 7:14). Venirea a doua oară a
lui Cristos şi intrarea Împărăţiei în faza plinătăţii ei vor fi precedate de o
intensificare a acestor necazuri (Matei 24:21; Marcu 13:24; 2 Tesaloniceni
1:5-6; 2 Timotei 3:1 ş.urm.).
B.A.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu