Nil
NIL.
I. Terminologie
Originea cuvântului grecesc Neilos şi a
cuvântului latin Nilus este incertă. În Vechiul Testament, cu câteva
excepţii foarte rare, cuvântul ye’or, „râu, pârâu, canal", este
folosit ori de câte ori se vorbeşte despre Nil. Acest cuvânt ebraic derivă
direct din cuvântul de origine egipteană itrw în forma i’r (w),
uzuală din perioada celei de-a 18-a dinastii şi care înseamnă „râul Nil,
curentul de apă Nil, canalul Nil", adică Nilul în diferitele lui braţe şi
canale. (A. Erman şi H. Grapow, Wörterbuch der Aegyptischen Sprache, 1,
1926, p. 146; T.O. Lambdin, JAOS 73, 1953, p. 151). În VA, cuvântul yeor
este parte integrantă a mai multor substantive cum ar fi râu, inundaţie, etc.
Avem un singur caz când pentru Nil se foloseşte cuvântul nahar,
„râu", ca râu al Egiptului care corespunde Eufratului, nahar-ul sau
râul par excellence. Despre Ţara promisă se spune că este situată între cele
două puncte geografice (Geneza 15:8). Termenul nahat, „vale seacă",
se pare că nu este folosit niciodată cu privire la Nil, ci numai cu privire la
Wadi el-’Arish sau „râul Egiptului", Shihor fiind capătul dinspre mare a
braţului Nilului din parte de E a deltei sale (*EGIPT, RÂUL EGIPTULUI).
II. Cursul râului
Dacă ar fi să căutăm extremitatea originară a
Nilului, aceasta poate fi găsită în mai multe pârâiaşe cum ar fi Kagera care se
varsă iu Lacul *Victoria din Tanzania. Din acest lac porneşte spre N un râu
care intră în Lacul Albert Nyanza şi care trece prin întinsele mlaştini din
partea de S a Sudanului, râu care în cele din urmă devine Nilul Alb. La Kartum
acesta se uneşte cu Nilul Albastru care izvoreşte din Lacul Tana şi trece prin
ţinuturile muntoase ale Etiopiei (Munţii Abisinieni). Cele două braţe unite
formează Nilul propriu-zis. După ce primeşte afluentul Atbara, la cca. 320 de
km NE de Kartum, Nilul curge pe o distanţă de 2.700 de km spre N, prin Sudan şi
Egipt, până la Marea Mediterană, fără a mai primi nici un afluent. Lungimea
totală a râului, de la Lacul Victoria şi până la Marea Mediterană, este de
aproximativ 5.600 de km. Între Kartum şi Aswan există şase „stăvilare" de
granit dur care traversează cursul apei şi care formează şase cascade, aşa că
navigaţia este imposibilă în acea porţiune a cursului său. În Nubia şi în
Egiptul de Sus, Nilul curge prin o vale îngustă care în Egipt nu depăşeşte
niciodată lăţimea de 20 de km (deseori mult mai îngusta) această vale fiind
încadrată de dealuri şi stânci în spatele cărora se întind vastele deşerturi
din E şi din V (*EGIPT, II.). La aprox. 20 km N de Cairo, fluviul se
împarte în două braţe principale care ajung în mare la Rosetta în V, respectiv
la Damietta în E. Între şi dincolo de aceste două canale mari se întind
ţinuturile mlăştinoase ale Deltei Nilului. În Egiptul din perioada faraonilor
se pare că au fost cunoscute trei braţe principale ale Deltei Nilului („Râul de
vest", braţul Canopic? „Râul cel mare", foarte posibil să fi fost
braţul Damietta de astăzi; „Apele Re", sau Braţul Pelusiac, de E, în ebr.
Şihor). Pe lângă acestea mai erau cunoscute diferite braţe mai mici, curente de
apă şi canale. Călătorii şi geografii greci au numărat cinci până la şapte
braţe, respectiv guri ale Nilului. Cu privire la acest subiect confuz, vezi
A.H. Gardiner, Ancient Egyptian Onomastica, 2, 1947, p. 153-170, cu
harta între p. 131 şi 134; de asemenea, J. Ball, Egypt in the Classical
Geographers, 1942; M. Bietak, Tell El-Dab’a, 2, 1975.
III. Inundaţiile şi agricultura
Cea mai importantă particularitate a Nilului este
umflarea şi ieşirea lui din matcă în fiecare an, adică inundaţiile pe care le
produce. Primăvara şi prima parte a verii, ploile şi topirea zăpezii din
porţiunile muntoase ale Etiopiei şi a părţii de S a Sudanului transformă Nilul
Superior - mai precis Nilul Albastru - într-un şuvoi imens care aduce cu el la
şes pământ sub forma unor părticele roşiatice care sunt depozitate pe şesul de
pe ambele maluri, atât în Egipt cât şi în Nubia. Aşadar, până când în secolul
trecut la Aswan şi în alte locuri a fost construit un sistem de baraje pentru
irigaţii, zonele din valea Nilului şi din delta lui care erau afectate de
inundaţii primeau în fiecare an un strat subţire de nămol proaspăt şi fertil.
Apele nămoloase care inundau erau reţinute în nişte rezervoare formate din
diguri de pământ şi i se dădea drumul când Nilul se retrăgea. În Egipt, Nilul
înregistrează cel mai scăzut nivel în luna mai - el începe să se umfle în iunie
şi principalele inundaţii încep în iulie/august, ajung la nivelul cel mai
ridicat în septembrie, iar după aceea încep să scadă. Dacă nu ar fi Nilul şi
inundaţiile sale anuale, Egiptul ar fi tot atât de arid ca şi pustiul - oriunde
ajung apele Nilului, vegetaţia poate creşte şi există viaţă. Trecerea de la
zona inundată la deşert este atât de bruscă, încât poţi sta cu un picior în
porţiunea fertilă şi cu celălalt în deşert. Agricultura Egiptului a depins
întru totul de inundaţii, nivelul cărora a fost măsurat cu nişte instrumente de
verificare numite nilometre. Inundaţiile mari produceau recolte bogate care
făceau ca agricultura Egiptului să fie proverbială. Nivelul scăzut al Nilului
era ca şi seceta din alte ţări şi însemna foamete; la fel, inundaţiile prea
mari care măturau din calea lor barajele de irigaţii şi care lăsau dezastru în
urma lor nu erau cu nimic mai folositoare decât seceta. Ritmul în care Nilul se
revărsa era cunoscut de către evrei (Isaia 23:10; Amos 8:8; 9:5) şi în acelaşi
fel ei ştiau că depind de cultivatorii şi de pescarii egipteni şi de mlaştinile
pe care le forma Nilul (Isaia 19:5-8; 23:3). Mai mulţi proroci au vestit că
Egiptul va fi pedepsit prin secarea Nilului (Ezechiel 30:12; cf. 29:10; Zaharia
10:11), în acelaşi fel în care alte ţări au fost pedepsite prin faptul că nu a
căzut ploaie (vezi, *FOAMETE). Ieremia (46:7-9) compară înaintarea armatei
egiptene cu ridicarea talazurilor Nilului. Cu privire la inundaţiile Nilului,
vezi G. Hort, ZAW 69, 1957, p. 88-95; J. Ball, Contributions to the
Geography of Egypt, 1939, passim; D. Bonneau, La crue du Nil, 1964.
IV. Alte aspecte
Pe lângă faptul că Nilul era factorul determinant
în agricultura egipteană, el a mai determinat şi forma calendarului,
împărţindu-l în trei anotimpuri (fiecare de câte patru luni de câte 30 de zile
fiecare, plus alte cinci zile), anotimpuri ce se numeau ’Akhet,
„Inundaţia", Peret, „Ieşirea" (pământului de sub apele care
scădeau); şi Shomu, „Uscat(?)", sau anotimpul de vară. Pe lângă
faptul că apele Nilului au făcut posibilă agricultura, ele au format de
asemenea mlaştini pentru păscut (vezi Geneza 41:1-3, 17:18) şi pentru creşterea
papirusului (*PAPIRUSUL), şi erau bogate în peşte care era prins atât cu undiţa
cât şi cu năvodul (Isaia 19:8), cf. R.A. Caminos, Late-Egyptian Miscellanies,
1954, p. 74, 200 şi G. Posener, at al., Dictionnaire de la Civilisation
Egyptienne, 1959, figurile de la paginile 214-215. Cu privire la urgiile
prefacerii a pelor Nilului în sânge, a peştilor morţi şi a broaştelor, etc.,
vezi *PLĂGILE EGIPTULUI. Pentru Naum 3:8, *TEBA. Lauda asirienilor că vor seca
apele Egiptului (2 Împăraţi 19:24 = Isaia 37:25) este posibil să se refere la
şanţurile cu apă care înconjurau cetăţile şi la alte sisteme de apărare
similare care foloseau apa Nilului. Pentru informaţii cu privire la Moise în
sicriaşul dintre papura de pe malul Nilului, vezi *MOISE. Nilul a fost, de
asemenea, principala arteră de transporturi; bărcile se puteau îndrepta spre N
prin simplul fapt că se lăsau în voia curentului de apă şi se puteau îndrepta
tot atât de bine spre S cu ajutorul vântului rece care sufla din N, dinspre
Mediteraniană. Conform superstiţiilor religioase ale egiptenilor, spiritul
inundaţiilor Nilului era zeul Ha’pi, zeul fertilităţii şi a belşugului.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu