omorâre cu pietre
OMORÂREA CU PIETRE (în ebr. saqal,
„a omorî cu pietre", „a fi omorât cu pietre"; în ebr. ragam,
„a aduna pietre sau a arunca pietre"; în gr., katalithazo, „a ucide
cu pietre"; în gr., lithazo, „a arunca cu pietre"; în gr., lithoboleo,
„a arunca pietre"). Omorârea cu pietre era forma obişnuită de execuţie la
evrei (Exod 19:13; Levitic 20:27; Luca 20:6; Faptele Apostolilor 7:58, etc.).
Martorii acuzării (Legea cerea ca să fie cel puţin doi) trebuiau să fie primii
care să arunce pietrele (Deuteronom 13:9 ş.urm.; cf. Ioan 8:7), iar după aceea,
dacă victima încă trăia, spectatorii continuau aruncarea cu pietre până când
condamnatul murea. Trupul era lăsat la locul execuţiei până la apusul soarelui
(Deuteronom 21:23). Pentru un rezumat excelent al fărădelegilor pentru care era
prescrisă omorârea cu pietre şi pentru detalii mai ample cu privire la această
formă de execuţie, vezi W. Corswant, A Dictionary of Life in Bible Times,
E.T. 1960, p. 261.
J.D.D.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu