omul lăuntric
OMUL LĂUNTRIC. Pavel
foloseşte această expresie (ho eso anthropos, în Romani 7:22; 2
Corinteni 4:16; Efeseni 3:16) pentru a se referi la adevărata identitate a
creştinului, aşa cum este văzut de Dumnezeu şi cum este cunoscut (parţial) în
conştiinţă. Pentru o susţinere a punctului de vedere conform căruia Romani
7:14-26 îl descrie pe Pavel ca şi credincios, vezi A. Nygren, Romani,
1952, p. 284 ş.urm.) Contrastul, implicit dacă nu explicit, este cu ho exo
anthropos, „omul dinafară" (2 Corinteni 4:16), aceeaşi persoană care
este văzută de ceilalţi oameni, o fiinţă vie şi activă din punct de vedere
fizic, cunoscută (în măsura în care este cunoscută) prin comportamentul pe care
îl are. Acest contrast diferă atât de contrastul pe care Pavel îl face între
omul cel nou şi omul cel vechi (adică între starea omului şi afinităţile lui în
Cristos şi starea lui despărţit de Cristos) şi de contrastul pe care l-au făcut
platoniştii între sufletul imaterial şi nemuritor (omul cel real) şi trupul său
material şi muritor (sălaşul lui) sau, între impulsul raţional (superior) al
sufletului şi impulsul senzual (inferior). Contrastul în discuţie este mai
degrabă între „aspectul exterior" şi „inima" despre care vorbeşte 1
Samuel 16:7: „omul dinăuntru" şi *„inima" sunt, într-adevăr, aproape
sinonime. Acest contrast reflectă două adevăruri. În primul rând, Dumnezeu, Cel
care cercetează inimile, vede în om lucruri care sunt ascunse de semenii
acestuia care nu văd decât exteriorul (cf. 1 Samuel 16:7; Matei 23:27 ş.urm.,
iar afirmaţia lui Petru că un duh blând şi liniştit împodobeşte „omul ascuns al
inimii", la care se uită Dumnezeu, dacă oamenii nu o fac, 1 Petru 3:3
ş.urm.). În cel de-al doilea rând, reînnoirea pe care o face Dumnezeu
păcătoşilor în Cristos este o lucrare ascunsă (Coloseni 3:3 ş.urm.), a cărui
efecte sunt observate de către oameni doar parţial (cf. Ioan 3:8). Sfera caracterului
şi a lucrării de transformare a Duhului nu este omul din afară ci omul
dinlăuntru. Punctul specific al contrastului diferă în fiecare din cele trei
texte.
1. În 2 Corinteni 4:16, contrastul este între Pavel
cel exterior, Pavel pe care-l vedeau oamenii, uzat de munca constantă, de o
sănătate şubredă, de nelinişte, de tensiune şi persecuţie şi Pavel pe care l-a
cunoscut Dumnezeu şi care-L cunoştea pe Dumnezeu, Pavel care a fost creat din
nou şi în care locuia acum Duhul (2 Corinteni 5:5, 17), Pavel care după
descompunerea fizică va fi „îmbrăcat" cu un trup proslăvit (2 Corinteni
5:1 ş.urm.). Pavel cel din afară se trecea; Pavel cel real se înnoia în fiecare
zi.
2. În Romani 7:22 ş.urm., contrastul se face între
„legea (principiul activ) păcatului" din mădularele lui Pavel, care
influenţa acţiunile lui exterioare, şi „legea primită de mintea lui",
desfătarea inimii lui Pavel în Legea lui Dumnezeu şi dorinţa inimii de a o
păzi, dorinţă zădărnicită constant de păcat.
3. În Efeseni 3:16-19, contrastul este numai
implicit. Omul dinlăuntru, inima, templu în care locuieşte Cristos şi sferă în
care El face lucrarea de întărire, este partea reală care dăinuieşte, partea
care cunoaşte dragostea lui Cristos şi care va fi umplută cu plinătatea lui
Dumnezeu; această parte însă nu este vizibilă pentru oameni. De aceea, Pavel
simte nevoia de a-i sfătui pe cititorii lui să arate lumii ceea ce a lucrat
Dumnezeu în ei, prin calitatea comportamentului din exterior (Efeseni 4-6).
BIBLIOGRAFIE
Arnt, s.v. anthropos; R. Bultmann, Theology
of the New Testament, 1, p. 203.
J.I.P.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu