pelerinaj
PELERINAJ. Cei care
pribegesc în ţări străine se pot întoarce acasă; cei care pribegesc în trupul
acesta, având o imagine micşorată a lucrurilor cereşti, pot intra pe tărâmul
veşniciei prin poarta morţii. Prin această metaforă care a devenit deja
binecunoscută, anii vieţii pământeşti ai unui om sunt asemănaţi cu un
pelerinaj, care înseamnă pur şi simplu o pribegie. Terminologia biblică este
destul de flexibilă.
Traducerea literală a frecventei expresii ebraice ‘eres
megurim este „ţara pribegiilor" (cel de-al doilea termen este mai
curând un plural din punct de vedere gramatical decât numeric, în limba română
este redat la singular). În pasajele tipice cum sunt Geneza 17:8; 28:4; 36:7;
37:1; Exod 6:4, LXX foloseşte în general verbul paroikeo sau un altul
din aceeaşi familie; VA conţine expresia „ţara unde eşti un străin", sau o
altă variantă a acestei expresii; VR şi VSR traduc corect şi destul de rigid
prin „ţara pribegiilor", dar este de preferat singularul. Cf. Ezechiel
20:38; de asemenea Psalmul 55:15; Iov 18:19, unde un termen eb. înrudit
înseamnă „locuinţe", din nou singularul fiind preferat în limba română. În
Geneza 47:9, versiunile VA şi VR traduc acelaşi cuvânt de două ori prin
perelinaj - acest lucru în contrast cu VSR şi VR mg. şi fiindcă înţelesul aici
este acela al duratei vieţii şi a experienţei vieţii. LXX subliniază acest
lucru folosind cuvântul zoe, „viaţă". Există o paralelă în Psalmul
119:54, unde „casa pribegiei mele" înseamnă pur şi simplu „trupul meu
muritor pe tot parcursul existenţei lui pământeşti".
Există doi termeni caracteristici pentru un
rezident temporar - de obicei un locuitor păgân în Palestina - ger, din
aceeaşi rădăcină ebr. ca şi megurim, şi tosab. Primul cuvânt
denotă de obicei o şedere mai lungă, iar cel de-al doilea una mai scurtă,
aşadar diferenţa fiind, în primul rând, una de intensitate. Cuplarea celor două
pune un accent foarte puternic pe caracterul tranzitoriu. În acest caz, cel
de-al doilea termen îl urmează pe primul ca un punct culminant al acestuia. LXX
traduce primul termen cu paroikos, iar pe al doilea cu parepidemos.
Cele patru cuvinte pot fi găsite cu sensul lor literal în Geneza 22:4, MT şi
LXX. Utilizările metaforice, care subliniază scurtimea vieţii, pot fi găsite în
Psalmul 39:12-1 Cronici 29:15. LXX modifică sensul în al doilea pasaj prin
faptul că înlocuieşte parepidemoi cu katoikountes, căci prin schimbarea
cuvântului obţinem noţiunea de locuinţă permanentă. Ideea subliniată însă în
pasaj este tocmai cea contrarie. În ambele contexte, o traducere corectă ar fi
„perelin(i)".
În legământul lui (Geneza 28:20), Iacov foloseşte de fapt cuvântul derek, „drum" sau „cale". Metaforic, acest lucru desemnează cursul vieţii, omului sau a unui animal - chiar şi comportamentul obiectelor amorfe, dar propulsate. (Proverbe 30:19 ilustrează foarte bine toate aceste trei utilizări.) Pavel se referă la ceva personal, practic, specific şi contemporan.
Cuvintele paroikos şi parepidemos sau
celelalte cuvinte înrudite cu acestea sunt folosite în NT independent (1 Petru
1:1,17) şi în citate din VT (Evrei 11:13; 1 Petru 2:11). În perioada NT, este
probabil corect să spunem că paroikos pe lângă faptul că a stătea mai
mult în acelaşi loc decât parepidemos, era totodată implicat într-o
măsură mai mare în viaţa civică a comunităţii căreia i se alătura şi avea
obligaţii financiare mai bine definite. Acei eklektoi parepidemoi din 1
Petru 1:1 sunt mai mult decât nişte „străini aleşi". Statutul lor politic
reprezintă o metaforă puternică, datorită faptului că ei sunt pelerinii lui
Dumnezeu, persoane care trăiesc acum în trup şi sunt încadraţi în timp, dar
care sunt aleşi pentru viaţa veşnică prin Cristos Isus, prin aceasta
deosebindu-se complet de cei lumeşti. Printr-o variaţie stilistică, paroikia
din 1 Petru 1:17 se întoarce la conotaţia ebraicului ger, dar în esenţă
înseamnă tot „perelinaj". Expresia „străini şi călători" din Evrei
11:13 (VSR, „străini şi exilaţi") traduce foarte bine sensul pe care-l au
cuvintele în gr. Este posibil ca acesta să fie un ecou al cuvintelor din
Psalmul 39:12 şi 1 Cronici 29:15, sau poate chiar o uşoară aluzie la Geneza
47:9. Expresia spune şi mai mult atunci când ţinem cont de „epistemologia
idealistă" a scriitorului - Templu şi toate lucrurile de pe pământ nu sunt
decât copii şi umbre ale lucrurilor cereşti; lumea cea reală este lumea
nevăzută; Cf. 1 Petru 2:11.
Conceptul de pelerinaj spre un anumit loc, ca un
act de voinţă sau obligaţie religioasă, cum a fost călătoria lui Avraam spre
Mt. Moria, este cunoscut din vremuri foarte îndepărtate, cu toate că Biblia nu
are un termen tehnic pentru el. Orice loc venerat atrăgea automat pelerinii,
aşa cum ne arată cele mai vechi pasaje din VT. În perioada NT, călătoriile la
Ierusalim (mai precis la Templu care se bucura de cel mai mare prestigiu)
pentru participarea la praznicele prevăzute de Lege, erau deja o tradiţie (cf.
Luca 2:41 ş.urm.). Fiecare din aceste ocazii pot fi definite ca „praznice ale
pelerinilor" (în ebr. hag; cf. arab. hajj). Înainte de
împărţirea din anul 1948 a Ierusalimului între palestinieni şi israeliţi, şi de
la Războiul de şase zile din 1967, evreii s-au rugat şi se roagă cu regularitate
la Zidul Apusean (cunoscut înainte ca Zidul Plângerii), singurul zid care a mai
rămas din Templul lui Irod cel Mare.
BIBLIOGRAFIE
D J. Wiseman, The Word of God for Abraham and
Today, 1959; W. Grundmann, TDNT 2, p. 64 ş.urm.; O. Michel, TDNT 5,
p.153-155; R. Meyer, K.L. şi M.A. Schmidt, TDNT S, p. 841-853; H. Bietenhard,
NIDNTT 1, p. 690 ş.urm.; ibid. 2, p. 788 ş.urm.
R.A.S.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu