rudenie
RUDENIE. La origine Israelul dispunea de
o organizare tribală. Acest concept nu s-a pierdut niciodată integral, deşi o
dată cu trecerea secolelor distincţiile au început să se estompeze, până când
în vremurile noastre ele au dispărut de tot (cf. clanurile scoţienilor). Multe
dintre relaţiile de familie ale israeliţilor trebuie înţelese în contextul
obiceiurilor tribale cunoscute pretutindeni. Gradul de rudenie consta în
principiu într-o înrudire de sânge şi era considerată cu atât mai puternică cu
cât era mai aproape de origine pe linia tatălui, dar nu se pierdea nici la
celelalte nivele de înrudire în familie. În capul familiei (mispaha) era
tatăl (‘ab), un cuvânt care exprima rudenie şi autoritate. Tatăl
întemeia casa tatălui (bet ’ab) care era cea mai mică unitate tribală.
Însă coeziunea familială puternică se extindea în direcţie ascendentă de la
tată la părinţi în direcţie descendentă, de la tată spre fii şi fiice. Prin
urmare, termenul familie putea să însemne casa tatălui (Bet ab), şi de asemenea
casa părinţilor (bet ’abot). Într-adevăr, uneori întreg Israelul este numit o
singură familie.
O imagine a relaţiilor de familie care este mai
mult sau mai puţin contemporană cu epoca patriarhilor provine din periada de
mijoc a Epocii bronzului, la *Mari, pe fluviul Eufrat. Aici convieţuiau într-o
societate bimorfă popoare seminomade şi popoare urbane care proveneau din
acelaşi strămoş. Grupul de săteni-păstori nu erau popoare cotropitoare, ci
crescători de oi care-şi schimbau periodic tabăra în căutare de păşuni şi apă.
Ei trăiau în corturi, însă uneori se stabileau într-un loc. Aceste popoare
auveau o organizare tribală în „case paterne" sau „familii" (bit
abim; cf. bet ’ab în Geneza 12:1, etc.). Studii recente furnizează
mai multe comparaţii detaliate între Mari şi societatea patriarhală. Textele
din Mari furnizează dovezi literare a unei astfel de comparaţii.
Cuvântul frate (‘ah) mai avea diverse
conotaţii. În semnificaţia cea mai simplă, el defineşte persoane care aveau
aceiaşi părinţi. În Israelul poligam existau mulţi fraţi care aveau doar
acelaşi tată. Şi aceştia erau fraţi, deşi fraternitatea nu era aceeaşi cu
persoane care aveau aceeaşi mamă. Astfel în Geneza 42:4 sunt menţionate două
tipuri de fraţi, fraţi buni şi fraţi vitregi. Fratele bun a fost definit prin
expresia „fratele său, Beniamin, fiul mamei lui" (Geneza 43:29). Totuşi
termenul era extins până în punctul în care se considera că merge înrudirea de
sânge. Oriunde exista o familie, existau fraţi, căci toţi purtau aveau acea
înrudire (Geneza 24:4, 27, 38; Judecători 14:3). Uneori toţi israeliţii erau
numiţi fraţi (Exod 2:11; Levitic 10:6; 2 Samuel 19:41-42).
Existau limite în ceea ce priveşte apropierea gradului de rudenie admisibil în contextul căutării unei soţii. Avraam a căutat o soţie pentru fiul său, Isaac, din neamul lui (mispaha) şi din casa tatălui lui (bit ‘ab), nu din fiicele canaaniţilor (Geneza 24:38,40). Ea trebuia să fie cineva din acelaşi sânge. Însă nu putea fi o rudenie atât de apropiată cum ar fi o soră, mamă, copilul surorii, etc. Aceste grade de rudenie interzise sunt specificate în Levitic 18.
Existau obligaţii semnificative impuse rudeniilor.
În cele ce urmmează le vom menţiona pe cele mai importante.
Întrucât o femeie căsătorită cu un bărbat, în mod
normal avea privilegiul de a-i naşte acestui un fiu şi moştenitor, în cazul
unei morţi premature a soţului, fără moştenitor, intra în vigoare legea
*căsătoriei în baza leviratului (Lat. levir, fratele soţului), şi astfel
i se aducea un moştenitor defunctului care murise „fără un nume în
Israel", de către rudenia sa cea mai apropiată (Deuteronom 25:5-10). În
Rut există o bună ilustrare a acestei situaţii.
Apoi în materie de moştenire, proprietatea unui om
era trecută în mod normal fiului sau fiilor săi. Dacă nu existau fii, ea le
revenea fiicelor, iar apoi pe rând, fraţilor săi, fraţilor tatălui său, şi în
final la rudeniile lui cele mai apropiate (Numeri 27:1-11).
Din nou, era obligatoriu ca o rudenie să răscumpere
proprietatea unei rudenii care căzuse pe mâna creditorilor (Levitic 25:25
ş.urm.)
În condiţii deosebite, când viaţa cuiva era luată
de către un altul, întrucât aceasta era parte a vieţii de familie, obligaţia de
a se răzbuna îi revenea fiului, sau fratelui, sau rudeniei celei mai apropiate
(cf. Geneza 9:5-6). Unde se sfârşeşte înrudirea, nu mai există *răzbunător (go’el).
BIBLIOGRAFIE
W.G. Dever, „Palestine in the Second Millenium BC:
The Archaeological Picture" în J.H Hayes şi J. Maxwell Miller (edit.) Israelite
and Judaean History, p. 70-120, cu o bună bibliografie; D. Jacobson, The
Social Background of the Old Testament, 1942; L. Kohler, Hebrew Man,
1956, p. 75 ş.urm. A. Malamat, „Mari and the Bible: Some Patterns of Tribal
Organization and Institutions", JAOS 82, 1962, p. 143-150; idem, „Aspects
of Tribal Societies in Mari and Israel" în J.R. Kupper (edit.) La
civilization de Mari, XVe Raccontre Assiriologique Internationale, Paris 1967;
J. Pedersen, Israel I-II, 1926, p. 49, 52, 58 ş.urm., 284 ş.urm. etc.; C.R.
Taber, „Kinship and Family", IDBS; F.I. Andersen, „Israelite Kinship
Terminology and Social Structure", Bible Translator 29, 1969, p
29-39.
J A.T.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu