Sidon
SIDON. (Ebr. sidon, sidôn). Port
şi cetate majoră fortificată în *Fenicia antică (localizată acum pe coasta
Libanului). Sidonul (VA de asemenea „Zidon"; Saida modernă) avea porturi
gemene şi era împărţit în Sidonul cel mare (Iosua 11:8) şi Sidonul cel mic.
După tradiţie, Sidonul a fost prima cetate
feniciană întemeiată şi a devenit principala fortăreaţă canaanită (Geneza
10:19; 1 Cronici 1:13). Timp de câteva secole portul a fost subordonat dinastiilor
egiptene 18 şi 19. Cu declinul controlului militar egiptean, Zimri-ada,
conducătorul cetăţii, a ieşit de sub subordonarea egipteană cca. 1390 î.Cr.
(după *tăbliţele de la Amarna). Se poate ca încercarea de a include localitatea
Dor în teritoriul sidonian să fi dus la războiul cu filistenii, care cca. 1150
î.Cr. au jefuit Sidonul, ai cărui locuitori au fugit în Tir. Cetatea a fost
totuşi destul de puternică pentru a se opune Israelului (Judecători 10:12), şi
în timpul unei perioade de colonizare activă a făcut după câte se pare o
încercare nereuşită de colonizare la Lais, pe cursul superior al Iordanului
(Judecători 18:7, 27). Rezistenţă la expansiunea feniciană a venit şi din
partea asirienilor care sub Tiglat-Pileser I, cca. 1110 î.Cr., au început să
perceapă tribut de la porturi, inclusiv de la Sidon. Asurnasirpal II (cca. 880
î.Cr.) a reclamat ca cetatea să-i fie subordonată, iar în 841 î.Cr. *Salmanasar
III a mărşăluit spre râul Dog pentru a primi tribut de la Tir, Sidon şi Israel
(*IEHU), înfăţişând aceasta pe porţile templului de la Balawat (acum în BM).
Cererile asiriene au crescut şi sidoniţii s-au răsculat. Tiglat-Pileser III a
luat în captivitate Tirul şi probabil Sidonul în 739-738 (H. Tadmor, Scripta
Hierosolymilana 8, 1961, p. 269, susţine că Zaharia 9:2 se referă la
această perioadă). Când Sanherib a înaintat, într-un atac prezis de Isaia
(23:2-12), Luli a fugit şi a murit în exil, fiind înlocuit de Etbaal (Tuba’lu),
când au fost luate în captivitate Sidonul cel mare şi Sidonul cel mic.
La moartea lui Sanherib Sidonul s-a răsculat încă o
dată şi Esar-Hadon a invadat Sidonul, l-a omorât pe conducătorul Abdimilkutti,
a jefuit portul şi i-a strămutat pe locuitorii acestuia la Kar-Esarhadon, şi a
adus prizonieri din Elam şi Babilon pentru a înlocui populaţia sărăcită.
O dată cu decăderea asirienilor Sidonul şi-a
redobândit independenţa, a fost însă din nou învins şi dus în captivitate de
Nebucadneţar în cca. 567 î.Cr., după cum prezisese Ieremia (25:22; 27:3; 47:4).
Sub perşi Sidonul a asigurat cea mai mare parte a flotei persane (cf. Zaharia
9:2). Pe la 350 î.Cr., sub Tabnit II (Tannes), Sidonul a condus răscoala
Feniciei şi a Ciprului împotriva lui Artaxerxes III (Ochus). Cetatea a fost
trădată şi 40.000 au pierit, supravieţuitorii incendiind cetatea şi fugind.
Fortificaţiile nu au fost reconstruite niciodată. Sub Strabo II cetatea s-a
predat lui Alexandru cel Mare fără a opune rezistenţă, ajutându-l pe acesta la
asedierea Tirului.
Sub Antioh III Sidonul a fost o parte prosperă a
împărăţiei lui Ptolomeu, mai târziu a trecut la seleucizi, iar apoi la romani,
care i-au acordat autonomie locală. De-a lungul întregii sale istorii,
principalul templu a fost cel al lui Eshmun, zeul vindecării. Este astfel
semnificativ faptul că tocmai în regiunea Sidonului Cristos a vindecat-o pe
fiica femeii siro-feniciene (Marcu 7:24-31; cf. Matei 11:21). Mulţi sidoniţi au
ascultat învăţătura Lui (Marcu 3:8; Luca 6:17; 10:13-14). Irod Agripa I a
primit o delegaţie de la Sidon la Cezarea (Faptele Apostolilor 12:20), iar
Pavel şi-a vizitat prietenii din cetate în drumul lui spre Roma (Faptele
Apostolilor 27:3). Locuitorii Sidonului, renumit ca centru de învăţătură
filozofică, erau mai cu seamă greci (cf. Marcu 7:26). Multe monezi poartă
inscripţii ale conducătorilor sidoniţi, şi printre descoperirile din zonă se
află rămăşiţe începând cu Epoca de mijloc a bronzului, sarcofagul gravat al lui
Eshmunazar (cca. 300 î.Cr.) şi construcţii în zona portuară din perioada
nou-testamentală (A. Poidebard and J. Lauffray, Sidon, 1951). Pentru
inscripţii feniciene din Sidon vezi G. A. Cooke, North Semitic Inscriptions,
1903, p. 26-43, 401-403.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu