Sinai, muntele
SINAI, MUNTELE
I. Situarea
Localizarea acestui munte este nesigură. Diverşi
cercetători consideră că următorii munţi ar fi: Muntele Sinai , Jebel Musa, Ras
es-safsafeh, Jebel Serbal şi un munte lângă al-Hrob. Tradiţia în favoarea lui
Jebel Serbal poate fi dusă înapoi până la Eusebiu; tradiţia în favoarea lui
Jebel Musa numai până la Iustinian. Situarea Mt. Jebel Serbal, şi anume a
faptului că la poalele lui nu există nici un deşert, îl face improbabil ca şi
munte al legământului. Părerea lui A. Musil, larg răspândită odinioară, conform
căreia muntele vulcanic din apropierea lui al-Hrob trebuie identificat cu Mt.
Sinai nu se mai bucură de popularitate printre cercetători, deoarece el face
imposibilă reconstituirea rutei Exodului şi ar presupune prea multe în Exodul
19. Încercările moderne de a identifica Sinaiul cu munţii vulcanici de la E de
Golful Aqaba sunt atât de nesigure, încât nu se poate deduce mare lucru din
ele. Aceasta lasă două posibilităţi: Jebel Musa şi Ras es-safsafeh. Aceşti doi
munţi sunt situaţi pe o mica coamă de granit de aproape 4 km, care se întinde
de la NV spre SE. Ras es-safsafeh (1.993 m) este situat la nord iar Jebel Musa
(2.244 m) la sud. Tradiţia şi cea mai mare parte a cercetătorilor moderni acceptă
că Jebel Musa este Muntele Sinai. Există totuşi o preferinţă puternică la
anumiţi cercetători pentru Ras es-safsefeh ca şi munte al legământului,
datorită câmpiei destul de largi de la poalele lui care trebuie să fi fost
destul de spaţioasă pentru masa mare de israeliţi (cf. Exod 20:18: „poporul stătea în
depărtare"). Mai mult, tradiţia în favoarea lui Jebel Musa este atât de
veche (aproape 1500 de ani) şi formaţiunile de granit atât de impunătoare,
încât este foarte probabil ca el să fie Muntele Sinai. În plus, câteva situări
pe traseul spre munte indică aceeaşi concluzie.
II. În Vechiul Testament
Muntele Sinai este numit în VT şi Horeb. Trecând
dincolo de Mara şi Elim, israeliţii au ajuns la Sinai în cea de-a treia lună
după plecarea lor din Egipt (Exod 19:1) şi şi-au ridicat tabăra la poalele lui
pe o câmpie de unde i se putea vedea vârful (Exod 19:16,18,20). Dumnezeu i S-a
revelat lui Moise pe acest munte şi i-a dat cele Zece Porunci şi alte legi.
Legământul încheiat aici între Dumnezeu şi popor a
jucat un rol important în unirea triburilor şi în contopirea lor într-o singură
naţiune care slujea unui singur Dumnezeu. Deşi autenticitatea acestei relatări
este respinsă de anumite şcoli moderne, din Judecători 5:5 rezultă clar că
tradiţia despre Sinai reprezintă o parte străveche în credinţa israelită. Rolul
proeminent al Mt. Sinai în VT şi tradiţia puternică ce-i este ataşată oferă
ample dovezi în sprijinul istoricităţii acestei relatări (*EXODUL).
La poalele Mt. Jebel Masa este mănăstirea Sf. Ecaterina.
Aici a descoperit Tischendorf celebrul manuscris uncial din secolul al 4-lea al
Bibliei greceşti numit Codex Sinaiticus. Biblioteca Sf. Ecaterina are
manuscrise vechi în limba greacă, arabă, etiopiana şi siriacă (dintre care
multe au fost făcute disponibile recent la scară largă prin microfilme).
BIBLIOGRAFIE
B. Rothenberg, God’s Wilderness, 1961; W.
Beyerlin, Origins and History of the Oldest Sinaintic Traditions, 1965;
B. Zuber, Vier Studien zu den Ursprungen Israels, 1976, p. 16-49).
III. În Noul Testament
1. În timpul ultimului său discurs
înainte de a fi martirizat, Ştefan menţionează de două ori Mt. Sinai într-o
referire la teofania adresată lui Moise la rugul în flăcări (Faptele
Apostolilor 7:30, 38; în Exod 3:1 ş.urm. este folosit sinonimul Horeb). Ştefan
le aminteşte acuzatorilor lui că până şi un loc al Neamurilor ca Sinai, în NV
Arabiei, a devenit pământ sfânt fiindcă Dumnezeu a găsit cu cale să Se reveleze
acolo; El nu era limitat de geografia evreilor.
2. În Galateni 4:21-31 Paul foloseşte
o alegorie pentru a identifica Israelul mai întâi cu roaba Agar (Geneza 16:15;
21:2,9) şi apoi cu Mt. Sinai „din Arabia" (adică, în mod corect, într-o
zonă de deşert). Agar şi Sinai simbolizează starea de a exista în afara
legământului promisiunii şi prespectiv în robie faţă de legea lui Moise.
Împreună ele reprezenta „Ierusalimul de acum", adică iudaismul, care
înseamnă robie (faţă de Lege şi faţă de poverile insuportabile ale adăugirilor
fariseilor, precum şi faţă de romani). Din contră, „Ierusalimul cel de
sus" este „liber" (născut liber) şi „mama noastră", mama tuturor
celor care sunt creştini, adică „copii ai făgăduinţei, ca şi Isaac."
3. În Evrei 12:19-29, deşi nu este
numit în mod direct, Mt. Sinai, care simbolizează vechiul legământ, este pus în
antiteză cu Mt. Sion, care simbolizează oferta Evangheliei sub noul legământ.
Spaima teribilă de la Sinai când a fost dată Legea este descrisă în cuvintele
din Exod 19:16-19; 2-:18-21; Deuteronom 4:11 şi urm. şi cititorul este prevenit
că respingerea Evangheliei şi a privilegiilor ei atrage după sine o judecată cu
mult mai înspăimântătoare chiar decât cea care a urmat neascultării Legii.
BIBLIOGRAFIE
C. Brown, NIDNTT 3, p. 1013-1015; E. Lohse, TDNT 7,
p. 282-287.
N.H.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu