cartea lui Zaharia
CARTEA LUI ZAHARIA.
I. Schiţa conţinutului
a. Prorocii datate între 520 şi 518 î.Cr., în
timpul reconstruirii Templului, 1:1-8:23
(i) Introducere. Zaharia, în tradiţia prorocilor
adevăraţi (1:1-6).
(ii) Prima vedenie. Unor îngeri călare li se spune
că Dumnezeu va rezidi Ierusalimul (1:7-17).
(iii) A doua vedenie. Coarnele distrugătoare sunt
distruse de patru fierari (1:18-21).
(iv) A treia vedenie. Noul Ierusalim nu poate fi
limitat de ziduri şi va fi locuinţa pentru evrei şi Neamuri (2:1-13).
(v) A patra vedenie. Iosua, marele preot, acuzat de
Satan, este justificat de Dumnezeu, primeşte acces în prezenţa Lui şi este un
prototip pentru Mlădiţa-Mesia (3:1-10).
(vi) A cincea vedenie. Un sfeşnic cu şapte braţe,
alimentat prin două ramuri (probabil Iosua şi Zaharia), de la doi măslini. Un
cuvânt special de încurajare pentru Zorobabel (4:1-14).
(vii) A şasea vedenie. Un sul zburător uriaş pe
care erau scrise cuvintele lui Dumnezeu de condamnare a păcatului (5:1-4).
(viii) A şaptea vedenie. O femeie într-o măsură de
o efă, simbolizând păcatul, este dusă în ţara necurată a Babilonului, locul
exilului (5:5-11).
(ix) A opta vedenie. Patru care cutreieră pământul
la porunca lui Dumnezeu (6:1-8).
(x) Iosua este încoronat ca simbol al
Mlădiţei-Mesia care zideşte Templul şi care domneşte ca Preot-Rege (6:9-15).
(xi) O întrebare cu privire la ţinerea postului
care a fost instituit pentru a comemora căderea Ierusalimului în 587 î.Cr.
Posturile vor deveni ospeţe şi toate popoarele vor fi părtaşe la binecuvântare
(7:1-8:23).
b. Prorocii nedatate, care ar putea fi dintr-o
perioadă mai târzie a propovăduirii lui Zaharia, 9: l-14:21
(i) Judecata duşmanilor lui Israel este văzută în
lumina venirii Prinţului Păcii (9:1-17).
(ii) Păstorii răi vor ceda locul conducătorului
numit de Dumnezeu ca Lider care adună pe poporul Său (10:1-12).
(iii) Păstorul cel Bun îi confruntă pe păstorii
răi, dar este respins de turmă, care după aceea suferă sub mâna unui alt păstor
rău (11:1-17).
(iv) Ierusalimul aflat în încercare priveşte spre
Cel pe care poporul L-a străpuns şi să căieşte cu adevărat (12:1-14).
(v) Prorocia ebraică încetează atunci când Păstorul
cel Bun este lovit şi dă naştere unui izvor care curăţă păcatul (13:1-9).
(vi) Nenorocirea Ierusalimului este urmată de
binecuvântările şi judecăţile Împărăţiei lui Dumnezeu (14:1-21).
II. Autorul cărţii şi unitatea ei
În capitolele 1-8 Zaharia este numit autorul şi
perioada este cea descrisă în Ezra 5-6. Această afirmaţie este general
acceptată, deşi uneori au fost făcute încercări de a face distincţie între
Zaharia care proroceşte şi Zaharia care are vedenii (de ex. S. B. Frost, Old
Testament Apocalyptic, 1952).
Problema capitolelor 9-14 este mai complicată şi
mulţi susţin că aceste capitole nu ar trebui atribuite lui Zaharia şi că nu
constituie o secţiune unitară. O părere moderată, adoptată de ex. de către H.
L. Ellison în Men Spake from God 1952, este că trei prorocii anonime au
fost adăugate la sfârşitul secţiunii Prorocilor Mici şi fiecare a fost
introdusă cu expresia: „Proorocia, Cuvântul Domnului". Aceste trei pasaje
sunt Zaharia 9:1-11:17; Zaharia 12:1-14:21; Maleahi 1:1-4:6. Alţii (de ex. W.
O. E. Oesterley şi T. H. Robinson, Introduction to the Books of the Old
Testament, 1934) consideră că în aceste capitole se află fragmente de la
date diferite.
Argumentele principale împotriva ideii că Zaharia
este autorul acestor capitole sunt: (i) diferenţa de atmosferă între 1-8 şi
9-14. Prima secţiune este plină de speranţă şi promisiune; a doua prezintă o
conducere inadecvată şi ameninţarea atacului. Nu se face nici o referire la
reconstruirea recentă a Templului. (ii) În 9:13 există o referire la Grecia, ca
puterea dominantă, şi nu la Persia, ca în zilele lui Zaharia. (iii) Referirea
înjositoare la prorocie în cap. 13 şi imaginile apocaliptice din cap. 14 sunt
caracteristice pentru o dată târzie.
Primele două obiecţii presupun că dacă aceste
capitole au fost scrise de *Zaharia, atunci ar trebui să provină din
aproximativ aceeaşi perioadă ca şi cap. 1-8. Nu avem nici o posibilitate de a
cunoaşte durata lucrării profetice a lui Zaharia, dar există indicaţii că el a
fost tânăr atunci când a fost chemat prima dată să prorocească în 520 î.Cr.
Ieremia a prorocit mai bine de 40 de ani, iar Isaia peste 50 de ani. Dacă
aceste capitole au fost scrise de Zaharia la bătrâneţe, era aproape de vremea
lui Maleahi, Ezra şi Neemia şi, probabil, Ioel, când entuziasmul începutului a
fost înlocuit de indiferenţă, conducere slabă şi frica de atac.
Prin urmare, referirea la Grecia nu este o obiecţie
serioasă, chiar dacă nu acordăm nici o greutate credinţei în prezicerea divină,
care este cu certitudine prezentă în referirile la Rege şi Păstor în aceste
capitole. Grecia, sau Iavan, este menţionată în Ezechiel 27:13, 19 precum şi în
Isaia 66:19, ca unul dintre locurile unde misionarii se vor duce să proclame
gloria lui Dumnezeu. Este demn de remarcat de dragul argumentului că mulţi
comentatori ar considera că „Trito-Isaia" (Isaia 56-66) a fost contemporan
cu Zaharia care a scris 1-8. Este probabil că Zaharia a văzut vedenia cu carele
mergând către „ţara de la asfinţitul soarelui" (6:6), iar în 8:7
prevesteşte întoarcerea prizonierilor din V. Mai târziu Ioel 3:6 se referă la
evreii care au fost vânduţi de către fenicieni ca sclavi la greci.
Începând din 520 î.Cr. grecii din Asia Mică au fost
o sursă permanentă de tulburare pentru Darius, iar în 500 î.Cr. a avut loc o
mare revoltă ioniană. În 499 î.Cr. atenienii au ars fortăreaţa persană
puternică de la Sardis, iar în 490 î.Cr. şi 48-0 î.Cr. perşii, în urma unei
invadării masive a Greciei, au fost învinşi la Maraton şi Salamina. Dintr-un
punct de vedere pur omenesc, Zaharia ar fi putut considera Grecia ca o putere
care avea să hărţuiască ţările din Imperiul Persan a cărui graniţă maritimă era
îndreptată spre V. De fapt, se poate să fi avut loc deja raiduri pe coastele
Palestinei. Totuşi, ar trebui remarcat că Iavan este numai una dintre mai multe
ţări străine tratate în cap. 9.
Afirmaţia despre referirea înjositoare la prorocie
în cap. 13 forţează interpretarea pasajului. Scriitorul nu poate înjosi
prorocia întrucât el însuşi declară că este proroc. În context ideea este că
Păstorul străpuns, a cărui moarte deschide izvorul care spală păcatul,
constituie punctul culminant al prorociei, astfel încât orice prorocie
încetează şi orice prorocie declarată care mai rămâne este falsă.
Afirmaţia cu privire la data târzie a imaginilor apocaliptice din cap. 14 este o părere subiectivă. Ar trebui să ne dăm seama că datarea pasajelor escatologice şi apocaliptice din VT este bazată în mare măsură pe o părere personală. Întrucât există multe scrieri apocaliptice în perioada intertestamentală, se presupune că imaginile similare din scrierile altor profeţi, de ex. Isaia şi Zaharia, trebuie să fie datate mai târziu.
Pe de altă parte, există anumite legături clare
între 1-8 şi 9-14; de ex. nevoia de pocăinţă şi curăţire (1:4; 3:3-4, 9;
5:1-11; 7:5-9; 9:7; 12:10; 13:1, 9); Ierusalimul ca un loc de frunte (1:16-17;
2:11-12; 12:6; 14:9 ş.urm.); întoarcerea poporului (2:6, 10; 8:7-8; 9:12;
10:6-12); duşmanii Israelului trebuie să fie înfrânţi (1:21; 12; 14) şi
convertiţi (2:11; 8:20-23; 9:7; 14:16-19). Există anumite similarităţi de stil:
de ex. folosirea numărului „doi" (4:3; 5:9; 6:1; 11:7; 13:8); adresarea la
cazul vocativ (2:7, 10; 3:2, 8; 4:7; 9:9, 13; 11:1-2; 13:7); expresia cei „ce
se duc şi vin" apare în 7:14 şi 9:8 şi nu mai apare nicăieri în VT.
Nu este posibil să dovedim unitatea cărţii, dar nu
trebuie să ne grăbim să o abandonăm. Nu este necesar să căutăm personaje
contemporane în 9:8, 16-17 şi 12:10, deşi cei care propun o dată târzie
sugerează diferiţi preoţi din perioada Macabeilor. Dacă este necesară o
identificare cu personaje contemporane, comentatorul conservator va putea spune
că nu ştim nimic despre liderii din Iudea între 516 şi 458 î.Cr., iar intrigile
personale şi asasinatele erau la fel de probabile ca şi în vremurile
Macabeilor.
BIBLIOGRAFIE
H. G. Mitchell, ICC, 1912; C. H. H. Wright, Zechariah
and his Prophecies, 1878; M. F. Unger, Zechariah, 1963; J. G.
Baldwin, Haggai, Zechariah, Malachi, TOTC, 1972; L. G. Rignell, Die
Nachtgesichte des Sacharja, 1950; P. Lamarche, Zacharie IX-XIV,
1961; B. Otzen, Studien über Deuterosacharja, 1964; F. F. Bruce, „The
Book of Zechariah and the Passion Narative", BJRL 43, 1960-1, p. 336
ş.urm.; R. K. Harrison, JOT, 1968.
J.S.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu