tabăra de lângă mare
TABĂRA DE LÂNGĂ MARE. Locul unde
israeliţii şi-au întins tabăra lângă mare şi unde au efectuat traversarea (Exod
13:18; 14:2) a fost un subiect controversat în ultimii 100 de ani. Problema nu
poate fi separată de aceea a localizării unor locuri cum sunt Baal-Ţefon, Etam,
Migdol, Pihahirot, Marea Roşie (Marea Trestiilor) şi Sucot.
Două tradiţii majore s-au format în legătură cu
ruta exodului din Egipt: teoria „sudică" preferă o rută din regiunea de SE
a ţinutului Wadi Tumilat către regiunea Suezului, şi teoria „nordică" care
propune o traversare în apropierea Lacului Menzaleh, la S de Port Said.
Teoria „sudică" a fost anticipată de Josephus
(Ant. 2. 315), care a considerat că israeliţii au pornit de la Latopolis (=
egip. bab. vechiul Cairo) spre Baal-Ţefon, la Marea Roşie; Pierre Diacre şi
Antonin de Plaisance au avut o tradiţie potrivit căreia evreii au trecut pe la
Clysma, în apropiere de Suezul din zilele noastre. Dintre cercetătorii
contemporani, Lepsius, Mallon, Bourdon (cu o traversare la Clysma), Cazelles şi
Montet au preferat această teorie.
Ruta de N a fost propusă de Brugsch, care a
identificat Marea Trestiilor, yam-sup, cu egip. p’twf plasat
Lacul Serbonis pe ţărmul Mării Mediterane alături de Baal-Ţefon, la Ras Qasrun.
Dar această identificare nu este în armonie cu relatarea biblică, în care
Dumnezeu a interzis Israelului să meargă „pe drumul ţării filistenilor"
(Exod 13:17-18). Gardiner a fost următorul care a îmbrăţişat teoria rutei de N
(JEA 5, 1918, p. 261-269; Recueil Champollion, 1922, p. 203-215), la fel
ca şi O. Eissfeldt şi N. Aimé-Giron, cel dintâi identificând Casios şi
Baal-Ţefon pe ţărmul mediteranean, iar al doilea identificând Baal-Ţefon cu
Tahpanes (papirusul fenician). Cu privire la poziţia lui Albright, vezi mai
jos.
H. Cazelles a rezumat întreaga problemă. El a
considerat că tradiţia mai târzie datând de la LXX încoace (observaţi expresia thalassa
erythra din LXX, „Marea Roşie") vorbeşte despre ruta de S, dar un
studiu al numelor din textul ebraic sugerează că acesta indică o rută de N, pe
lângă Mediterana; potrivit lui Cazellas, aceste localizări din N au fost
datorate unui editor al documentelor J şi E care (la fel ca şi Manetho şi
Josephus) a asociat exodul evreilor cu expulzarea hicsoşilor din Egipt. Totuşi,
această explicaţie este speculativă.
În fine, există o sugestie complet diferită făcută
de W. F. Albright (BASOR 109, 1948, p. 15-16). El a plasat Ra’amses la
Tanis în N, i-a adus pe israeliţi spre
SE trecând pe lângă localităţile din Wadi Tumilat (Pitom la Retabeh, Sucot la
Tell el-Maskhutah) şi apoi întorcându-se din nou brusc spre N (cf. „să se
întoarcă", Exod 14:2) pe la Lacurile Amare spre regiunea Baal-Ţefon
localizată la Tahpanes (Defneh) de mai târziu; Migdol este Tell el-Her la S de
Pelusim, iar Marea Trestiilor (yam-sup) se afla în această regiune. După
ce au părăsit astfel Egiptul propriu-zis, israeliţii au fugit spre SE în
peninsula Sinai, aşa încât ruta lui Albright devine în final o rută
„sudică" (adică, el nu duce Israelul pe drumul interzis al filistenilor).
Rezervele lui Noth (Festschrift Otto Eissfeldt, 194-7, p. 181-190) sunt
bazate în mare măsură pe considerente de critică literară de o relevanţă
îndoielnică. Aşa cum se va vedea, ruta Exodului continuă să fie o problemă
controversată.
BIBLIOGRAFIE
N. Aimé-Giron, Annales du Service des
Antiquitiés de l’Égypte 40, 1940-1941, p. 433-460; Bourdon, RB 41, 1932, p.
370-382, 538-549; H. Cazelles, RB 62, 1955, p. 321-364; O. Eissfeldt,
Baal-Zaphon, Zeus Casios und der Durchzug der Israeliten durch das Meer,
1932; Lepsius, Zeitschrift für Aegyptische Sprache 21, 1883, p. 41-53;
Mallon, „Les Hébreux en Égypte", Orientalia 3, 1921; Montet, Géographie
de l’Égypte Ancienne, 1, 1957, p. 218, 219 şi L’Égypte et la Bible,
1959, p. 59-63; E. Uphill, Pithon and Raamses; JNES 27, 1968, p. 291-316 şi 28,
1969, p. 15-39.
Vezi de asemenea H. H. Rowley, From Jaseph to
Joshua, 1950, pentru bibliografia mult mai veche, şi C. de Wit, The Date
and Route of the Exodus, 1960, pentru aspecte egiptene specifice. M.
Bietak, Tell El-Dab’a II, Vienna, 1975, o lucrare nepreţuită pentru
topografia şi condiţiile din Delta de E.
C.D.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu