Zorobabel
Înţelesul
exact al numelui este incert; poate că derivă de la akkad. zeru-Babili,
„sămânţa Babilonului". El a fost fiul lui Şelatiel sau Salatiel şi, prin
urmare, nepotul regelui Ioiachin (Ezra 2:2; Hagai 1:1; Matei 1:12). În 1
Cronici 3:19 textul ebr., dar nu şi LXX, este numit fiul lui Pedaia, fratele
lui Şelatiel. Dacă aceasta nu este o greşeală de copiere, este posibil să fi
fost o căsătorie de levirat. Este foarte puţin probabil ca Zorobabel să fie
identificat cu *Şeşbaţar, întrucât relatarea dată în scrisoarea trimisă lui
Darius (Ezra 5:6-17) este greu de înţeles în afară de cazul că Şeşbatar era
mort pe vremea discuţiei pe care o relatează, în timp ce Zorobabel era implicat
activ în construcţia Templului. Se poate ca Şeşbatar să fi fost unchiul lui
Zorobabel, Şenazar (1 Cronici 3:18), dar indiferent cine ar fi fost, a fost mai
mult o marionetă, în timp ce Zorobabel şi Iosua au fost lideri activi.
Zorobabel s-a întors împreună cu grupul principal condus de Şeşbatar în 537
î.Cr. şi a pus temelia Templului (Ezra 3). Ezra scrie că lucrările au fost
împiedicate până în anul 520 î.Cr., când a avut loc un nou început, iar
Zorobabel şi Iosua au lua conducerea (Ezra 5-6; Hagai 1-2). În Hagai 1:1; 2:2
Zorobabel este numit „guvernator".
Vedeniile lui Zaharia i-au încurajat pe Iosua şi
Zorobabel în lucrarea lor, iar Zaharia 4:6-10 promite că muntele de împotrivire
(probabil cel din Ezra 5) va fi îndepărtat, şi că Zorobabel avea să încheie
lucrarea. Se afirmă adesea că încoronarea lui Iosua în Zaharia 6:9-15 a fost în
realitate încoronarea lui Zorobabel, dar nu există nici o dovadă în manuscrise
cu privire la acest lucru, iar în 3:8 se pare că Iosua este aici un prototip al
Vlăstarului mesianic. De la E. Sellin încoace, din 1898, pe baza încoronării şi
a promisiunii de ocrotire în Hagai 2:20-23, s-a presupus că Hagai şi Zaharia
i-au convins pe evrei să-l încoroneze pe Zorobabel ca rege, dar acest gest de
rebeliune a fost zdrobit repede de Persia. Nu există nici o dovadă în favoarea
sau împotriva acestei teorii.
BIBLIOGRAFIE
L. E. Browne, Early Judaism, 1929; A. C.
Welch, Post-Exilic Judaism, 1935; J. S. Wright, The Building of the
Second Temple, 1958; P. R. Ackroyd, Exile and Restoration, 1968.
J.S.W.
