Regele-pace
La Zohelet, la masa răzvrătirii,
Adonia, davidicul lăstar,
cu preotul bătrân Abiatar
şi cu Ioab, mai marele oştirii,
se proclamase domn prin legea firii
şi închina pahar după pahar.
Şi-n timp ce minţi bătrâne şi dibace
urcau un rege-sânge în Sion,
pe drumul ce coboară din Ghihon,
din Muntele Măslinilor încoace,
venea pe-o măgăriţă Solomon...
un rege-ales de sus, un rege-pace!
*
Trecură anii. Un întreg mileniu.
Într-un palat de lângă sacrul zid,
se sfătuiau, cu-acelaşi duh avid,
preoţi bătrâni şi cărturari de geniu,
aceleaşi căpetenii de cetate
de-acelaşi tainic rege adunate.
„Să rupem orice funii ce ne ţin!
ca să scăpăm de Domnul şi de Unsul
şi de strânsoarea lanţului divin!"
„Voi nu cunoaşteţi încă nepătrunsul!
Să biruie romanii pe deplin?
Să pierdem tot, şi cârmă şi cămin?
Sau... UNUL doar să fie-n loc străpunsul?"
Şi-n acest timp, din nou, dinspre Ghihon,
înconjurat de psalmi şi bucurie,
venea pe măgăruş... ca o făclie...
venea din cer, pe calea spre Sion,
un REGE-PACE, pentru veşnicie...
Un vânt de seară începea să joace.
Şi Regele în cale ne opri,
vorbind ciudat de tainice soroacc,
„Ierusalime..." Mesia vorbi,
„o, de-ai cunoaşte în această zi
iubirea Mea care-ţi aduce PACE!"
Şi Pacea sfântă, Pacea împlinirii,
se coborî apoi în Templul ei.
Dar preoţii, bătrânii farisei,
toţi cei uniţi la masa răzvrătirii,
acele minţi viclene şi deşarte,
au vrut mai bine negură şi moarte.
Şi-atunci lăsând coroana lui David
sub aripile acvilei romane,
Isus luă mulţimile sărmane,
pornind să cucerească nu un zid,
nu cetăţui de piatră, nu coroane,
ci inimi, fortăreţele umane...
Şi-astfel, pe măgăruşul umilinţei,
întâmpinat de suflete fervente,
trecu Mesia, Regele credinţei,
spre Roma, spre Olimp, prin largi torente,
spre toate cele şase continente.
Şi când prin valul Dunării învolt,
trecu Isus cu sfânta Lui povară,
străbunii noştri Îl întâmpinară
pe Mureş, pe Târanve şi pe Olt.
Şi se făcu în inimi primăvară.
Plugarii îşi lăsară fieru-n glie,
ciobanii, mioriţele la stână,
iar tinerele, acul pe tipsie.
Şi mulţi L-au găzduit cu bucurie
pe Mesia în patria română!
*
Prietene, ascultă. Ia aminte.
Nu simţi tu oare-un freamăt de zăvoi?
Nu vezi cum cei umili se strâng şuvoi
cu bucuria cântecelor sfinte?
Nu ştii că Domnu-i încă pe Negoi
şi pe Bihor, călcând pe vechi veşminte?
Mai poţi tăcea, când nici un dor nu tace?
Mai poţi să stai departe ca un sloi?
O, vino, dar să cânţi şi tu cu noi
întâmpinând eternul REGE-PACE!
O, vino-ACUM, căci, iată, El se-ntoarce,
La capătul mileniului doi,
spre zidul sacru iarăşi înapoi!
Poezie de Costache Ioanid din volumul TAINE
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu