Din zorii zilei mele
Din zorii zilei mele în lanul Tău m-am dus
culegător de spice, aşa cum Tu mi-ai spus —
cântau secerătorii, eu îi urmam tăcut
sfios şi singuratec şi lăcrimând, ca Rut.
Prin tot zăduful zilei sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată m-am ostenit tăcând,
dorind când vine seara să-Ţi pot aduce-n prag
c-o dragoste smerită toţi snopii strânşi cu drag.
Stăpâne, iată seara se-ntinde peste văi
pe rând se-ntorc Acasă toţi lucrătorii Tăi.
În urma tuturora mă-ntorc şi eu tăcut
sfios şi singuratec şi lăcrimând, ca Rut.
Mă ruşinez de rodul puţin agonisit
dar Tu cunoşti arşiţa prin care m-am trudit
o, iată vine noaptea, Îţi cer un adăpost
s-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost.
Întinde-Ţi peste mine veşmântul Tău tăcut
la Sfintele-Ţi picioare s-adorm şi eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineaţă mă scoală fericit
să-ntâmpin Bucuria spre care-am suferit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu