Doamne, binecuvântează nunta...
Doamne, binecuvântează nunta mirilor iubiţi
toată viaţa lor cu Tine fă-i să fie fericiţi;
binecuvântată fie de-azi unirea lor deplin
dragoste şi bucurie s-o-ncunune-n veci. Amin.
Doamne, binecuvintează-i pe tot drumul vieţii lor
în tot lucrul lor să aibă pace, dragoste şi spor;
binecuvântată fie casa unde merg şi vin
în odihnă şi iubire să trăiască-n veci. Amin.
Binecuvintează-i Doamne, pentru tot ce-s rânduiţi
în necazurile vieţii fă-i şi mai adânc uniţi;
Binecuvântaţi să fie pentru toate câte vin
suferinţele să-i facă mai curaţi şi buni. Amin.
Doamne, binecuvintează-i şi-n trecut şi-n viitor
cu toţi câţi le-au fost-nainte şi vor fi în urma lor;
binecuvântaţi părinţii şi copii lor deplin,
mânuirea Ta s-o vadă toţi ai lor în veci. Amin.
Doamne, binecuvintează rugăciunea lor oricând
când Te vor chema, — cu grabă şi iubire răspunzând;
binecuvântaţi să fie dragii noştri miri deplin
viaţa lor să fie-o nuntă dulce până-n veci. Amin.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu