Ahab
AHAB. (în ebr. ahab;
în asir. ahabu, „fratele (divin) este tată").
1. Fiul şi succesorul lui Omri,
întemeietorul dinastiei, al şaptelea rege al lui Israel; a domnit 22 de ani,
între cca. 874-852 î.Cr. (1 Împăraţi 16:28 ş.urm.). S-a căsătorit cu Izabela,
fiica lui Etbaal, regele Sidonului care era şi preot al Astarteei.
I. Cadrul istoric şi politic
Ahab a fortificat o serie de cetăţi israelite (1 Împăraţi
16:34; 22:39) şi a întreprins lucrări de construcţie extensive în capitala sa,
*Samaria, aşa cum arată excavaţiile făcute (1 Împăraţi 16:32). Palatul său era
împodobit cu fildeş (1 Împăraţi 21:1; 22:39; cf. Am. 3:15). În tot timpul
domniei sale a purtat războaie frecvente cu Siria (cf. 1 Împăraţi 22:1), în
special împotriva lui Ben-Hadad care, împreună cu aliaţii săi, a asediat
Samaria, dar a fost respins (1 Împăraţi 20:21). Mai târziu, în lupta de la
Afec, Ahab l-a înfrânt în mod decisiv pe Ben-Hadad, dar i-a cruţat viaţa (1
Împăraţi 20:26-32), probabil în schimbul unor concesii comerciale în Damasc,
similare cu cele pe care le aveau comercianţii sirieni în Samaria. Prin
căsătoria sa au fost menţinute legături economice cu porturile feniciene.
Analele asiriene arată că în anul 853 î.Cr., în bătălia de
la Qarqar, pe râul Orontes, Ahab l-a sprijinit pe Ben-Hadad cu 2.000 de care de
război şi 10.000 de oameni, în efortul reuşit, dar temporar, al acestuia de a
opri înaintarea spre SV a lui *Salmanaser III (cf. ANET, p. 278-281). Această
intervenţie a fost una dintre cauzele primare pentru înaintarea de mai târziu a
Asiriei împotriva lui Israel. Faptul că Ahab era preocupat cu problemele pe
care i le cauzau sirienii a permis Moabului, care fusese cândva vasalul lui
Ahab, să se revolte (*PIATRA MOABITĂ). În ultima parte a domniei sale, însă,
Ahab, împreună cu Iosafat, regele lui Iuda, a pornit din nou la război
împotriva Siriei (1 Împăraţi 22:3). Deşi Mica l-a avertizat cu privire la
deznodământul fatal, Ahab s-a angajat în bătălia finală de la Ramot, în Galaad,
dar s-a deghizat. El a fost rănit mortal de o săgeată trasă la întâmplare şi
trupul său a fost dus la Samaria, ca să fie îngropat. Fiul său, Ahazia, l-a
urmat la tron (1 Împăraţi 22:28-40).
II. Situaţia religioasă
Ilie a fost principalul profet în timpul domniei lui Ahab.
Ahab a fost influenţat de soţia sa, Izabela, căreia i-a permis să construiască
un templu dedicat lui Baal (al Tirului) în Samaria, împreună cu un altar păgân,
asherah şi slujitori (1 Împăraţi 16:32). Ea a încurajat un grup mare de
profeţi falşi şi mai târziu i-a instigat, împreună cu închinătorii lui Baal, să
se împotrivească lui Iahve (1 Împăraţi 18:19-20). Profeţii adevăraţi (ai lui
Iahve) au fost omorâţi, altarele Domnului au fost dărâmate şi Ilie a fost
nevoit să fugă ca să-şi scape viaţa. Cu toate acestea, o sută de proferţi au
fost ascunşi de Obadia, slujitorul credincios al lui Ahab (1 Împăraţi 18:3-4).
Faptul că Ahab nu a apărat legea şi dreptatea este
exemplificat de judecata strâmbă şi omorârea lui Nabot, a cărui vie a fost
anexată la pământurile din jurul palatului de la Izreel (1 Împăraţi 21:1-16).
Lucrul acesta l-a adus pe Ilie din nou în opoziţie făţişă; poziţia lui a fost
îndreptăţită de Iahve la testul de pe Carmel, când a dovedit că pretenţiile
profeţilor falşi erau nejustificate. Ilie a profeţit soarta lui Ahab, a soţiei
şi a dinastiei lui (1 Împăraţi 21:20-24). Domnia lui Ahab, marcată de idolatrie
datorită influenţei nefaste a lui Izabela (1 Împăraţi 21:25-26), a afectat în
rău generaţiile care au urmat şi a fost condamnată şi de Osea (1:4) şi Mica
(6:16).
2. Ahab, fiul lui Colaia, a fost unul
dintre cei doi profeţi falşi criticaţi pentru că au folosit fără drept numele
lui Iahve. Ieremia a profeţit că Ahab avea să fie omorât de împăratul
Babilonului (Ieremia 29:21), şi lucrul acesta s-a întâmplat, Ahab fiind ars în
foc.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu