Chedorlaomer
CHEDORLAOMER (în
ebr. kedor la’omer; în gr. Chodolla(o) gomor). Regele Elamului,
conducătorul unei coaliţii cu *Amrafel, *Arioc şi *Tidal, care au pornit
împotriva Sodomei şi Gomorei, cetăţi care s-au răzvrătit împotriva lui după ce
au fost 12 ani vasale ale sale (Geneza 14:1-17). El a fost urmărit de Avraam
care l-a omorât în apropiere de Damasc (v. 15).
Acest rege nu a fost identificat cu certitudine, dar numele
este fără îndoială elamit kutir/kudur, „slujitor", urmat de obicei
de numele unei divinităţi, de ex. Lagamar (folosit în numele babiloniene vechi
de la Mari). Albright îl identifică pe Chedorlaomer cu regele Kitir-Nahhunti I,
c. 1625 î.Cr. (BASOR 88, 1942, p. 33 ş.urm.), dar punerea semnului de egalitate
între Nahhundi şi La‘omer este nedovedită, la fel ca şi teoria complexă,
bazată pe aşa-numitele tăbliţe „Chedorlaomer" de la Muzeul Britanic
(secolul al 7-lea î.Cr.), potrivit căreia Astour identifică pe KU.KU.KU.MAL ca
rege al Elamului care reprezintă „Răsăritul", considerând Geneza 14 un
text Midraş recent (în Biblical Motifs, 1966, p. 65-112 (ed. A.
Altmann)). *Textele de la Ebla, însă, lasă să se înţeleagă posibilitatea unui
contact între Siria şi Elam încă în vechime.
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu