Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

cunoaştere


CUNOAŞTERE. Idealul grec de cunoaştere era contemplarea realităţii în starea ei statică şi stabilă; evreii s-au preocupat în principal de viaţă în procesele ei dinamice şi de aceea au conceput cunoaşterea ca intrarea într-o relaţie cu lumea percepută, o relaţie care solicită reacţii nu numai din partea capacităţii de înţelegere a omului ci şi din partea voinţei omului.

I. În Vechiul Testament

VT vorbeşte despre a cunoaşte (yada’) pierderea copiilor (Isaia 47:8), durerea (Isaia 53:3), păcatul (Ieremia 3:13), mâna lui Dumnezeu şi puterea Lui (Ieremia 16:21), răzbunarea Lui (Ezechiel 25:14). Relaţia sexuală intimă este descrisă prin a cunoaşte un bărbat sau o femeie (de ex. Geneza 4:1; Judecători 11:39). Mai presus de toate, a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă a fi doar conştient de existenţa Lui, deoarece acest lucru este considerat de la sine înţeles în scrierile ebr. A-L cunoaşte pe El înseamnă a-L recunoaşte aşa cum este El: Domnul suveran care cere ascultarea omului şi în special ascultarea poporului Său Israel, cu care a făcut un legământ. El este Dumnezeul a cărui sfinţenie şi bunătate sunt „cunoscute" în experienţa naţiunii şi a individului. Criteriul acestei cunoaşteri este ascultarea, iar opusul ei nu este ignoranţa ci rebeliunea, abaterea voită de la Dumnezeu (cf. 1 Samuel 2:12; 3:7; 2 Cronici 33:13; Isaia 1:3; Ieremia 8:7; 24:7; 31:34). În afară de aceasta, acceptarea afirmaţiilor Domnului înseamnă respingerea zeilor păgâni, ştiind că ei nu sunt dumnezei (cf. Isaia 41:23).

Din perspectiva lui Dumnezeu, relaţia dintre El şi om implică de asemenea cunoaştere, în cazul acesta nu poate fi vorba de o observaţie teoretică, deoarece atât omul cât şi toate lucrurile sunt creaţia lui Dumnezeu. Tocmai din acest fapt derivă atotştiinţa lui Dumnezeu: El cunoaşte lumea şi omul deoarece totul a fost creat la porunca Sa (Iov 28:20 ş.urm.; Psalmul 139). În particular, Dumnezeu cunoaşte pe aceia pe care i-a ales să fie agenţii Săi: cunoaşterea Lui este descrisă în termenii alegerii (Ieremia 1:5; Osea 13:5; Amos 3:2).


II. În Noul Testament

Este normal să vorbim despre cunoaştere în acest fel este normal dacă ne adresăm unor oameni care cred că Dumnezeu există, dar nu acceptă toate cerinţele Lui. În iudaismul elenistic şi în modul în care sunt folosiţi în NT termenii ginoskein, eidenai şi derivaţii lor, observăm că ideea ebr. este modificată prin faptul că ne-evreii erau ignoranţi chiar şi cu privire la existenţa lui Dumnezeu (*IGNORANŢĂ). În general, însă, concepţia ebr. este păstrată. Toţi oamenii trebuie să răspundă la revelaţia în Cristos care a făcut posibilă cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu, nu doar o înţelegere intelectuală ci o ascultare cu privire la scopul Său revelat, o acceptare a dragostei Sale revelate şi o părtâşie cu Dumnezeu (cf. Ioan 17:3; Faptele Apostolilor 2:36; 1 Corinteni 2:8; Filp. 3:10). Această cunoaştere a lui Dumnezeu este posibilă numai pentru că Dumnezeu, în dragostea Sa, i-a chemat pe oameni la Sine (Galateni 4:9; 1 Corinteni 13:12; 2 Timotei 2:19). Întregul proces de iluminare şi acceptare poate fi descris ca o cunoaştere a adevărului (1 Timotei 2:4; 2 Timotei 2:25; 3:7; Tit 1:1; cf. Ioan 8:32).

Atât Pavel cât şi Ioan au scris uneori ştiind că sunt în contrast şi în opoziţie cu sistemele de cunoaştere ezoterică prescrise de religiile misterelor şi de „filozofia" sincretistă din vremea lor (cf. 1 Timotei 6:20; Coloseni 2:8). În aceste religii cunoaşterea era rezultatul unei iniţieri sau iluminări prin care cel iniţiat intra în posesia unui discernământ spiritual care era mai presus de raţiune sau de credinţă. În opoziţie cu aceştia (în special în 1 Corinteni şi Coloseni), Pavel şi Ioan (în toate scrierile sale) accentuează modalitatea în care cunoaşterea lui Dumnezeu derivă din acceptarea Cristosului istoric; cunoaşterea nu este opusă credinţei ci constituie o completare a ei. Nu avem nevoie de nici o altă revelaţie afară de aceea care este în Cristos. (*GNOSTICISM.)

BIBLIOGRAFIE
R. Bultmann, în TDNT 1, p. 689-719; E. Schiitz, E. D. Schmitz, în NIDNTT 2, p. 390-409.

M.H.C.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: