Cuvânt
CUVÂNT. În VT „cuvântul
(dabar) lui Dumnezeu" este folosit de 394 de ori cu referire la o
comunicare divină care vine de la Dumnezeu pentru oameni sub formă de poruncă,
profeţie, avertisment sau încurajare. Formula obişnuită este: „Cuvântul lui
Iahve i-a vorbit (lit. „a fost") lui...", dar uneori cuvântul este
„văzut" ca într-o vedenie (Isaia 2:1; Ieremia 2:31; 38:21). Cuvântul lui
Iahve este o extindere a personalităţii divine, investit cu autoritate divină
şi trebuie ascultat de îngeri şi de oameni (Psalmul 103:20; Deuteronom 12:32);
el dăinuieşte pe vecie (Isaia 40:8) şi o dată ce este rostit nu se poate
întoarce neîmplinit (Isaia 55:11). Este folosit ca sinonim pentru legea (tora)
lui Dumnezeu în Psalmul 119, unde se referă la cuvântul scris şi nu la un mesaj
verbal.
În NT redă doi termeni: *logos şi rhema, cel
dintâi termen fiind folosit în mod suprem cu privire la mesajul Evangheliei
creştine (Marcu 2:2; Faptele Apostolilor 6:2; Galateni 6:6), deşi şi al doilea
termen are acelaşi sens (Romani 10:8; Efeseni 6:17; Evrei 6:5, etc.). Domnul
nostrua rostit Cuvântul lui Dumnezeu (în pilda semănătorului, Luca 8:11; vezi
şi Marcu 7:13; Luca 11:28), dar în evangheliile sinoptice El a folosit
întotdeauna pluralul când S-a referit la mesajul Său („cuvintele Mele",
Matei 24:35, şi textele paralele; Marcu 8:38; Luca 24:44). În Evanghelia a
Patra, însă, este întâlnit frecvent singularul. Pentru biserica primară
„Cuvântul" a fost mesajul revelat de Dumnezeu în Cristos, mesaj care
trebuia predicat, răspândit şi ascultat. Era cuvântul vieţii (Filipeni 2:16),
cuvântul adevărului (Efeseni 1:13), cuvântul mântuirii (Faptele Apostolilor
13:26), cuvântul împăcării (2 Corinteni 5:19), cuvântul crucii (1 Corinteni
1:18).
BIBLIOGRAFIE
H. Haarbeck ş.a., în NIDNTT 3, p. 1078-1146; A. Debrunner
ş.a., în TDNT 4, p. 69-143.
J.B.Tr.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu