Efraim (1)
EFRAIM (1). Al doilea fiu
al lui Iosif, născut de Asnat, fiica lui Potifera, înainte de anii de foamete
(Geneza 41:50-52). Iacov, care era bolnav, i-a recunoscut pe cei doi fii ai lui
Iosif (Geneza 48:5) şi l-a binecuvântat pe Efraim cu mâna dreaptă iar pe Manase
cu mâna stângă (v. 13-14), simbolizând prin aceasta că Efraim avea să devină un
popor mai mare (v. 19).
În ordinea triburilor în tabăra din pustie, locul obişnuit
al lui Efraim era în partea de V (Numeri 2:18). Din tribul lui Efraim, Elişama
a trebuit să stea alături de Moise (Numeri 1:10), iar Iosua, fiul lui Nun, unul
dintre spioni, era un descendent din Efraim (Numeri 13:8). El a fost ales să
împartă ţara împreună cu Eleazar (Numeri 34:17). Efraim este inclus de asemenea
în binecuvântarea lui Moise.
Sub conducerea curajoasă a lui Iosua, Efraim şi celelalte
triburi şi-au primit moştenirea, descrisă în Iosua 16. Teritoriul poate fi
delimitat aproximativ după cum urmează: Mergând spre V de la Ghilgal ajungem la
Betel, apoi spre S către Bet-Horon, spre V către Ghezer, apoi spre N către Lod
şi spre V către mare, spre N până la râul Qanah iar apoi spre E până la Tapua,
Ianoba, Taana-Silo până la Atarot, apoi spre S către Nasrat şi Ghilgal.
Încă de la început tribul lui Efraim a ocupat o poziţie
importantă. El s-a plâns lui Ghedeon că nu a fost chemat să lupte împotriva
madianiţilor. Răspunsul lui indică poziţia superioară a lui Efraim: „Oare nu
face mai mult culesul ciorchinilor rămaşi în via lui Efraim decât culesul
întregii vii a lui Abiezer?" (Judecători 8:2). Bărbaţii lui Efraim s-au
plâns din nou în mod similar lui Iefta şi aceasta a dus la un război între
locuitorii din Efraim şi cei din Galaad.
Prestigiul lui Efraim l-a făcut să nu privească cu ochi buni pe Iuda. După moartea lui Saul, Abner, comandantul armatei lui Saul, l-a făcut pe Eşbaal rege peste triburile din N, inclusiv Efraim. Datorită dominaţiei filistene, însă, autoritatea lui Eşbaal a fost limitată numai la Transiordania. El a domnit 2 ani, dar Iuda l-a urmat pe David (2 Samuel 2:8 ş.urm.). După moartea lui Eşbaal triburile din N l-au invitat pe David să devină regele lor.
Mai târziu David a aflat că Israel s-a dus după Absalom.
Triburile din N nu au vrut niciodată să se supună sub domnia lui David, dar
David şi-a consolidat puterea tot mai mult. În timpul domniei lui Solomon
partea de S a atins apogeul splendorii şi prosperităţii. Cu toate acestea,
chiar şi în această perioadă, a existat nemulţumire în partea de N (1 Împăraţi
11:26 ş.urm.).
Nesăbuinţa lui Roboam a oferit pretextul necesar şi triburile
din N s-au revoltat, încâlcând promisiunile făcute lui David (1 Împăraţi
12:16). Cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să trimită profeţii Săi la
regatul de N şi una dintre caracteristicile împărăţiei mesianice avea să fie
vindecarea acestei schisme tragice introduse de Ieroboam, fiul lui Nebat (cf.
Osea 1:11; Isaia 11:13). Chiar şi atunci când exilul a înghiţit atât regatul de
S cât şi pe cel de N, Efraim a păstrat un loc special: „Eu sunt Tatăl lui
Israel şi Efraim este întâiul Meu născut" (Ieremia 31:9).
E.J.Y.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu