Epistola către efeseni
EPISTOLA CĂTRE EFESENI.
I. Schiţa conţinutului
Această scrisoare care, în comparaţie cu celelalte epistole
din NT, este mai puţin limitată de nevoia clarificării unor controverse sau de
necesitatea acordării unor îndrumări cu caracter pastoral reprezintă o
declaraţie minunată despre scopul etern al lui Dumnezeu în Cristos, realizat
prin Biserica Sa (cap.1-3) şi despre consecinţa practică a acelui scop (4-6).
a. Scopul etern al lui Dumnezeu pentru om, în Cristos,
1:1-3:21
1:1-2 Salutări.
1:3-14 Laudă pentru
toate binecuvântările spirituale pe care le primesc oamenii în Cristos.
1:15-23 Mulţumire
pentru credinţa cititorilor şi rugăciune pentru ca şi ei să cunoască
înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.
2:1-10 Scopul lui
Dumnezeu în învierea oamenilor din moartea păcatului la o viaţă nouă în
Cristos.
2:11-22 Scopul Său este
nu numai să-i împace pe oameni cu Sine, ci şi pe unii cu alţii - în special
să-i unească pe evrei şi pe cei dintre Neamuri (ne-evrei) împreună, ca să
formeze un singur popor al lui Dumnezeu
3:1-13 Privilegiul
chemării apostolului de a predica Evanghelia la Neamuri.
3:14-21 A doua
rugăciune, pentru cunoaşterea dragostei lui Cristos şi a plinătăţii Lui; o
doxologie.
b. Consecinţe practice, 4:1-6:24
4:1-16 Îndemn la o
trăire demnă şi la colaborare pentru edificarea trupului lui Cristos.
4:17-32 Viaţa veche de
ignoranţă, poftă şi nelegiuire trebuie dezbrăcată şi trebuie îmbrăcată o viaţă
nouă de sfinţenie.
5:1-21 O altă chemare
de a trăi în dragoste şi puritate, ca şi copii ai luminii, plini de laudă şi
utili.
5:22-33 Învăţături
pentru soţii şi soţi, pe baza analogiei cu relaţia dintre Cristos şi biserica
Sa.
6:1-9 Învăţături
pentru copii şi părinţi, slujitori şi stăpâni.
6:10-20 Chemarea la
lupta creştină în care credincioşii să fie îmbrăcaţi cu armura lui Dumnezeu şi
să lupte prin puterea Lui.
6:21-24 Mesaj personal
de încheiere.
II. Destinaţia
Deşi marea majoritate a manuscriselor şi toate traducerile
vechi conţin cuvintele „în Efes" în 1:1, ele sunt omise din codicele
Vaticanus şi Sinasticus, din secolul al 4-lea, corectorul important al
manuscrisului 424, şi 1739, papirusul 46 (datat în 200 d.Cr.). Probabil că
Tertullian, şi în mod cert Origen, nu le-a avut. Basil spune că ele lipseau din
cele mai vechi MS. cunoscute de el. Ereticul Marcion a numit această scrisoare
„către Laodiceeni". Această dovadă mică, dar cu mare greutate, este sprijinită
de dovezi din conţinutul scrisorii. Este dificil să explicăm versete cum sunt
1:15; 3:2; 4:21 şi absenţa completă a saluturilor personale, dacă această
scrisoare a fost adresată de Pavel creştinilor printre care a lucrat timp de 3
ani (Faptele Apostolilor 19:1-20 şi 20:31). Totuşi, se pare că a fost adresată
unui grup specific de creştini (1:15 ş.urm.; 6:21). Cea mai probabilă
interpretare este că scrisoarea, dacă este într-adevăr a lui Pavel, a fost
trimisă unui grup de biserici din Asia Mică (dintre aceste biserici cea din
Efes era cea mai mare). Fie că a fost trimis la fiecare pe rând câte un
exemplar, numele locului fiind înserat la citire; fie că au fost făcute mai
multe copii trimise pe adrese diferite.
III. Autorul
Există o mulţime de dovezi vechi (unele merg în urmă până
aproape de anul 95 d.Cr.) cu privire la folosirea acestei scrisori, iar
începând de la sfârşitul secolului al 2-lea citim despre acceptarea
incontestabilă a ei ca o scrisoare a lui Pavel, aşa cum afirmă că este (1:1;
3:1). De la sfârşitul secolului al 18-lea, însă, autorul tradiţional a fost pus
la îndoială. Este imposibil să prezentăm aici în mod echilibrat toate
argumentele pro şi contra. (Acestea sunt expuse pe larg, dar cu o concluzie
opusă faţă de a noastră, în lucrarea lui C. L. Milton, The Epistle to the
Ephesians, 1951 şi A. von Roon, The Authenticity of Ephesians,
1974.) Foarte pe scurt, cele mai importante argumente împotriva autenticităţii
Epistolei către efeseni sunt următoarele:
1. Efeseni nu este o scrisoare reală care se adresează unei
anumite situaţii, la fel ca şi toate celelalte scrisori ale lui Pavel pe care
le cunoaştem. Are un stil mai liric, este plină de participii şi relative,
distingându-se prin acumularea de expresii similare sau înrudite. Un argument
în favoarea paternităţii pauline este faptul că absenţa controversei poate
explica diferenţele de mai sus. Aici nu avem argumentul raţional necesar în
celelalte scrisori ci „o proclamare profetică a unor fapte incontestabile şi
cunoscute" (Dodd).
2. Există 42 de cuvinte care nu sunt folosite în altă parte
în NT şi alte 44 care nu sunt folosite în alte scrieri ale lui Pavel. Acest
argument poate fi evaluat numai prin compararea cu alte Epistole şi prin
examinarea cuvintelor propriu-zise. După părerea multor cercetători, această
situaţie poate fi explicată în mod suficient prin natura diferită a
subiectului.
3. Se afirmă că nicăieri în scrierile lui Pavel nu întâlnim
un accent atât de mare pus pe biserică şi un accent atât de redus pus pe
escatologic. Totuşi, justificări satisfăcătoare pot fi date dacă ţinem seama de
diferenţa de accent şi în special dacă ţinem seama de expunerea importantă cu
privire la rolul Bisericii în planul etern al lui Dumnezeu.
4. Anumite trăsături caracteristice şi anumite expresii sunt
luate ca o indicaţie a unei date mai târzii şi a unei alte mâini decât cea a
apostolului: de ex. referirea la „sfinţii apostoli şi profeţi" (3:5; cf.
2:20), modul în care este tratată problema Neamurilor şi umilirea de sine în
3:8. Putem răspunde la fiecare obiecţie în parte, deşi cei care contestă
paternitatea paulină pun accentul pe forţa cumulată a tuturor obiecţiilor.
5. Alte argumente sunt bazate pe o comparaţie dintre Efeseni
şi alte scrieri din NT. Această scrisoare are mai multe lucruri în comun cu scrierile
ne-pauline (în special Luca şi Faptele Apostolilor, 1 Petru şi scrierile lui
Ioan) decât cu oricare scrisoare dintre epistolele pauline. Uneori asemănarea
de idei şi exprimări este foarte izbitoare, dar rareori este atât de mare încât
să permită stabilirea unor relaţii directe. Aceste asemănări dovedesc existenţa
unui extins vocabular comun şi, poate, o formulare doctrinară a învăţăturii şi
crezului Bisericii primare din diferite locuri. (Vezi E. G. Selwyn, The
First Epistle of St. Peter, 1946, p. 363-466.) Cel mai semnificativ aspect,
însă, este similaritatea în conţinutul, exprimarea şi chiar ordinea prezentării
subiectului în această epistolă şi în Coloseni. Este aproape unanim acceptat că
Epistola către coloseni este mai veche decât Efeseni. Epistola către efeseni
conţine doctrina şi învăţăturile din Coloseni, doar că sunt dezvoltate mai
mult. Cu excepţia Efeseni 6:21 ş.urm. şi Coloseni 4:7 ş.urm. nu există nici o
dovadă de copiere directă, dar în Efeseni aceleaşi expresii sunt folosite cu un
înţeles puţin diferit; un pasaj dintr-o scrisoare se aseamănă cu două din
cealaltă; un pasaj din Efeseni are o paralelă în Coloseni într-o altă scrisoare
a lui Pavel. Pentru unii, aceste fenomene sunt cele mai puternice argumente în
favoarea faptului că este vorba de lucrarea unui imitator; după părerea altora,
ele confirmă şi mai puternic faptul că autorul este Pavel.
IV. Scopul
Mulţi cercetători au contestat faptul că Pavel ar fi
autorul, fără să dea în schimb vreo sugestie pozitivă cu privire la felul în care
a ajuns să fie scrisă această epistolă. Alţii au fost mai concreţi.
1. Unii au considerat-o „o încercare de a rezuma şi de a
recomanda unei generaţii de mai târziu învăţătura apostolului" (M. Barth,
AB, p. 57). E. J. Goodspeed, de exemplu, consideră că ea a fost scrisă ca o
introducere la colecţia de epistole ale lui Pavel, chintesenţa învăţăturii lui
Pavel prezentată de cineva (după părerea lui de Onisim) care era îmbibat de
scrierile lui Pavel şi în special de Coloseni.
2. Alţii au văzut o criză istorică în viaţa Bisericii
primare - ameninţarea din partea gnosticismului, o ameninţare a unităţii
creştine, sau pericolul unei abateri de la marile doctrine expuse de Pavel - ca
atare era necesară o asemenea lucrare, scrisă în numele marelui apostol.
3. J. C. Kirby (Ephesians: Baptism and Pentecost,
1968) urmează într-o oarecare măsură ideile altora când atrage atenţia asupra
locului însemnat pe care-l ocupă în Epistolă materialul liturgic şi didactic,
dar merge mai departe şi expune motivele pentru care el crede că Efeseni este
transpunerea sub formă de epistolă a unui serviciu anual de înnoire a
legământului, care avea loc la Rusalii, amintindu-le creştinilor care era
semnificaţia botezului lor.
Multora li se pare că argumentele împotriva paternităţii pauline
sunt puternice. Pentru alţii, par acceptabile diferite păreri sugerate cu
privire la scopul scrierii. Totuşi, aşa cum spune E. F. Scott, „Epistola este
marcată pretutindeni de o grandoare şi o originalitate de idei care pare să
depăşească cu totul limitele unui simplu imitator" (MNTC, p. 136). Nu este
uşor să ne imaginăm un scriitor care încearcă să prezinte în numele lui Pavel
esenţa teologiei sale şi apoi să citeze exact cuvintele din 4:7 ş.urm. pentru a
da impresia că Efeseni a fost scrisă în aceeaşi perioadă ca şi Epistola către
coloseni. Pare mai potrivit să revenim la părerea că Pavel este autorul şi să
încercăm să reconstituim condiţiile care au generat scrierea Epistolei către
efeseni.
Pavel era în închisoare în Roma prin anul 61 d.Cr. (vezi *COLOSENI
pentru alte posibilităţi cu privire la locul întemniţării lui Pavel la data
scrierii). Onisim, sclavul fugar al lui Filimon, a venit la apostol, atras de
credinţa în Cristos, şi a fost trimis de Pavel, împreună cu o scrisoare, la
stăpânul său „nu ca un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate
preaiubit" (Filimon 16). În aceeaşi vreme apostolul a aflat de la Epafra
despre dificultăţile cu care era confruntată biserica din Colose, mai ales prin
învăţăturile false. Astfel, atunci când Onisim s-a întors la Colose, Pavel l-a
trimis de asemenea pe Tihic cu o scrisoare către biserica aceea, dând
răspunsuri la problemele credincioşilor de acolo şi dând învăţături practice cu
privire la viaţa creştină a acestor credincioşi pe care el nu-i întâlnise şi pe
care nu i-a învăţat în mod personal. Când le-a scris colosenilor, mintea
apostolului a fost umplută de ideea gloriei lui Cristos şi a grijii Lui
perfecte faţă de viaţa oamenilor. Gândurile lui Pavel s-au îndreptat către
celelalte biserici din apropiere de Colose şi, fără să mai aibă de tratat vreo
problemă pastorală sau vreo dificultate doctrinară, Pavel şi-a împlinit dorinţa
de a exprima în învăţătură şi în îndemnuri, în laudă şi în rugăciune, gloria
scopului lui Dumnezeu în Cristos şi responsabilitatea Bisericii de a face
cunoscut scopul acela prin proclamarea lui şi printr-o viaţă trăită în unitate,
dragoste şi puritate. Această scrisoare a fost trimisă o dată cu cea către
Filimon şi către coloseni, dar a fost trimisă la diferite biserici din
provincia romană Asia, iar cea mai importantă dintre aceste biserici era cea
din Efes. După toate probabilităţile aceasta este scrisoarea despre care Pavel
spune în Coloseni 4:16 că fraţii din Colose ar trebui să o primească „din
Laodicea".
BIBLIOGRAFIE
T. K. Abbott, The Epistles to the Ephesians and to the
Colossians, ICC, 1897; J. A. Robinson, St. Paul‘s Epistle to the
Ephesians, 1904; F. F. Bruce, The Epistle to the Ephesians, 1961; F.
Foulkes, The Epistle of Paul to the Ephesians, TNTC, 1963; Markus Barth,
Ephesians, AB, 1974.
F.F.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu