Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Emaus


EMAUS. Un sat la 60 de stadii (11 km) de Ierusalim, spre care mergeau *Cleopa şi un alt ucenic atunci când li s-a arătat Isus după înviere (Luca 24:13). Localitatea nu poate fi identificată cu certitudine. O posibilitate ar fi oraşul cunoscut în prezent sub numele „Amwas", la 32 km VNV de Ierusalim, unde Iuda Macabeul l-a învins pe Gorgias în 166 î.Cr. (1 Macabei 3:40,57; 4:3). Dar această localitate nu este la depărtarea de Ierusalim indicată de Luca (afară de cazul că varianta 160 de stadii, în Codex Sinaiticus şi în alte manuscrise, păstrează textul original); de asemenea, ar fi o călătorie lungă, dar nu imposibilă, pentru cei doi călători.

Dintre localităţile aflate la 11 km de Ierusalim au fost sugerate două. În secolul 1 a existat un sat la El-qubeibeh şi cruciaţii au găsit acolo un fort numit Castellum Emmaus; din nefericire, numele nu poate fi urmărit în decursul istoriei până în secolul 1. Josephus (BJ 7. 217) menţionează o colonie militară a lui Vespasian la Ammaous, la vreo 6 km V de Ierusalim. Această localitate a fost identificată cu Kaloniye (lat. colonia) sau cu Kh. Beit Mizza (Mozah din vechime); şi în cazul acesta distanţa nu este cea indicată, afară de cazul că presupunem că cele 60 de stadii menţionate de Luca se referă la lungimea totală a călătoriei

BIBLIOGRAFIE
J. Finegan, The Archaeology of the New Testament, 1969, p. 177-180; ZPEB, 2, p. 299 ş.urm.

I.H.M.


Un comentariu:

Cele mai citite articole: