Israelul lui Dumnezeu

Israelul lui Dumnezeu

  04:27    

---

ISRAELUL LUI DUMNEZEU. Afirmaţia lui Pavel că „nu toţi cei ce se coboară din Israel, sunt Israel" (Romani 9:6) este în armonie cu afirmaţia profeţilor că adevăratul popor al lui Dumnezeu, cei care sunt vrednici de numele lui Israel, se poate să fie o „rămăşiţă" relativ mică de suflete credincioase din naţiunea Israel. În NT conceptul unei asemenea rămăşiţe apare în propovăduirea lui Ioan Botezătorul, care insistă că descendenţa din Avraam în sine este lipsită de valoare (Matei 3:9 = Luca 3:8). Isus i-a chemat pe ucenici la Sine ca să formeze o „turmă mică", dar care avea să primească Împărăţia (Luca 12:32; cf. Daniel 7:22, 27) şi Isus este identificat în felul acesta ca întemeietorul noului Israel; El i-a desemnat în mod explicit pe cei doisprezece apostoli ca judecători peste „cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" în epoca nouă (Matei 19:28; Luca 22:30). „Turma mică" avea să fie sporită prin atragerea „altor oi" care nu făcuseră parte din turma evreiască (Ioan 10:16).

Nu se ştie cu certitudine dacă expresia „Israelul lui Dumnezeu", care apare o singură dată în NT (Galateni 6:16), se referă numai la evreii credincioşi sau dacă se referă la evreii şi ne-evreii credincioşi, fără deosebire; a doua interpretare este mai probabilă, mai ales dacă expresia este pusă în paralel cu „toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta". Este clar că în tot NT noul Israel este considerat grupul de credincioşi în Isus, indiferent care ar fi originea lor naturală. Ei sunt „cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate" (Iacov 1:1), „aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi" (1 Petru 1:1), care sunt descrişi, cu cuvinte împrumutate din descrierea Israelului în VT ca „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat" (1 Petru 2:9).

Dar nucleul acestui Israel nou este evreiesc (Romani 11:18). Şi în timp ce, în prezent, o mare parte a „Israelului după trup" este împiedicat, de o orbire temporară şi parţială, să recunoască speranţa lor ancestrală în Isus, va veni vremea când vălul va fi îndepărtat de pe ochii lor (2 Corinteni 3:16) şi când vor fi restaurări prin credinţă ca membri ai comunităţii preaiubite: înstrăinarea lor actuală va dura numai până când „va intra numărul deplin al neamurilor" (Romani 11:25 ş.urm.).

BIBLIOGRAFIE

L. Gillet, Communion in the Messiah, 1942; M. Simon, Verus Israel, 1948; A. Oepke, Das Neue Gottesvolk, 1950; R. Campbell, Israel and the New Covenant, 1954; J. Munck, Paul and the Salvation of Man kind, E.T., 1959; idem, Christ and Israel, 1967; P. Richardson, Israel in the Apostolic Church, 1970.

F.F.B.