înălţime
ÎNĂLŢIME. Cuvântul ebr. bama,
tradus „înălţime", este folosit de peste 100 de ori în MT în două sensuri
distincte: înălţime, în sens literal, şi altar (situat pe o înălţime).
Cele 20 de
apariţii ne-cultice ale termenului sunt toate la plural şi în pasaje poetice.
În contrast cu alte cuvinte care se referă la înălţime, pluralul bamot
are întotdeauna o nuanţă de dominare şi control. Bătăliile aveau loc adesea pe
coastele dealurilor; prin urmare, deţinerea controlului asupra înălţimilor
conferea stăpânire asupra ţării (Numeri 21:28; 2 Samuel 1:19, 25). Astfel,
Israel spunea că Dumnezeu „călăreşte" sau „umblă" pe înălţimi (Amos
4:13; Mica 1:3) sau că El a aşezat pe Israel (Deuteronom 32:13; Isaia 58:14)
sau pe un individ (2 Samuel 22:34; Psalmul 18:33; Habacuc 3:19) „pe înălţimile
pământului". Peceţi cilindrice portretizează pe *Baal călare pe munţi iar
în textele de la Ras Shamra este numit rkb rpt, „călăreţul
norilor". Atât limba acadiană cât şi cea ugaritică au avut cuvinte
înrudite care indică înălţimile sau regiunea de mijloc a corpului (cf. Iov
9:8).
Asocierea
înălţimilor cu stăpânirea poate explica alegerea lor pentru amplasarea
altarelor. S-a sugerat că, în ciuda avertismentelor date de Moise (Deuteronom
12, etc.), Israel a preluat după cucerire altarele canaanite. Anumiţi
închinători loiali ai lui Dumnezeu au folosit bamot în prima perioadă a
monarhiei. Samuel a oficiat la o jertfă specială când Saul a fost uns înaintea unor
musafiri invitaţi (1 Samuel 9) iar mai târziu Saul a mers cu un grup de profeţi
care s-au coborât de pe bama conduşi de lăute, fluiere şi timpane (1
Samuel 10:5). Pe vremea lui Solomon Gabaonul s-a ridicat la o poziţie unică şi
era cunoscut ca „Marea înălţime". *Cortul întâlnirii şi altarul de bronz
pe care l-a făcut „Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur" a fost păstrat
acolo şi Gabaon este locul unde Dumnezeu i-a vorbit lui Solomon cu privire la
caracterul domniei sale (1 Împăraţi 3; 2 Cronici 1).
După dezbinarea
împărăţiei în anul 922 î.Cr. bamot au ameninţat din nou puritatea
credinţei lui Israel. În regatul de N Ieroboam a construit „case pe
înălţimi" în cadrul campaniei sale de a distrage atenţia supuşilor săi de
la Ierusalim (1 Împăraţi 12). Astfel, „el a făcut pe Israel să
păcătuiască" pe bamot, căci, deşi acestea erau dedicate formal lui
Dumnezeu, ele conţineau multe caracteristici canaanite, cum sunt chipurile
cioplite, pietre înălţate, stâlpii Astarteii, prostituţie sacră şi alte
ritualuri de fertilitate. Vărsarea de sânge, instabilitatea şi apostazia au
caracterizat cele două secole de existenţă a regatului de N şi, aşa cum au
considerat istoricii biblici, bamot au fost o sursă majoră pentru
prăbuşirea morală şi religioasă (2 Împăraţi 17:9). În regatul de S situaţia a
fost ceva mai bună. În timpul domniei lui Roboam a avut loc un reviriment al bamot.
Încercările lui Aşa şi Iosafat de a le suprima nu au avut rezultate de durată.
Ezechia a făcut o reformă mai cuprinzătoare (2 Împăraţi 18:1-8), dar fiul său,
Manase, „care a făcut mai mult rău decât toţi împăraţii care au fost înainte de
el" a restaurat din nou bamot. În timpul domniei lui Iosia a fost
întreprinsă o curăţire de amploare (2 Împăraţi 23), dar succesorii săi nu au
fost de calibrul său şi altarele au revenit în folosinţă atunci când armata
babiloniană a pus capăt regatului lui Iuda. După aceea se cunoaşte prea puţin
despre bamot.
Studierea bamot în vechime arată că autorii s-au simţit stânjeniţi de faptul că eroii lui Israel au folosit aceste altare. Talmudul şi rabinii au făcut o distincţie clară între bamot „mari" şi „mici", sau au susţinut că interdicţia a fost suspendată periodic. J. Wellhausen a soluţionat problema sugerând că legea sanctuarului unic nu a fost în efect până pe vremea lui Iosia; cartea Deuteronomului nu a fost decât „o fraudă pioasă". Pare mai probabil că Samuel, Saul şi Solomon au dorit pur şi simplu să dedice aceste altare lui Dumnezeu, fără să-şi dea seama de pericolele sincretismului care au fost clare pentru Moise şi care au fost confirmate întocmai de istorie.
W. F. Albright
a afirmat că bamot erau în esenţă altare-morminte, dar nici un altar
excavat şi nici un text biblic nealterat nu face asocieri mortuare clare. P. H.
Vaughan sugerează că bamot au fost platforme cultice rotunde sau plate
pe care era celebrată ceremonia cultică. Totuşi, deşi este posibil ca unele bamot
se poate să fi conţinut o platformă, termenul pare să aibă înţelesul mai firesc
de zonă de închinare cultică, incluzând altarul, pietrele, casele, etc.
Poate fi
observată o dezvoltare treptată pe locurile bamot. Altarele de pe
înălţimi au fost caracteristice pentru perioada veche (Numeri 22:41; 1 Samuel
9), în timp ce mai târziu au putut fi găsite în oraşe (2 Împăraţi 17:9) sau,
într-un caz, într-o vale (Ieremia 7:31). Către sfârşitul perioadei monarhiei
termenul era aplicat la multe tipuri de altare locale. Astfel, 2 Împăraţi, 23
se referă la un altar mic de lângă poartă, centre regale pentru zei străini,
altare publice mari şi altare rustice locale - toate acestea fiind numite bamot.
Descoperirile
bine cunoscute de la Ghezer şi „înălţimea lui Conway de la Petra" nu mai
sunt considerate bamot. În ciuda unei perioade de reverie, arheologia a
scos la lumină exemple din principalele tipuri biblice de bamot. Altare
aflate în afara aşezărilor sunt cunoscute la Naharijah, Samaria, Ierusalim şi
„Marea înălţime de la Petra". În oraşe situate pe înălţimi sunt cunoscute
unele bamot la Meghido şi Arad. Altare pe terenuri mai joase în oraşe
sunt cunoscute la Haţor, Dan şi Ierusalim. Altare mici plasate lângă poartă
sunt cunoscute la Tirţa şi Dan. Dovezile biblice cu privire la structurile,
cultul şi tendinţa unui altar de a-şi schimba statutul pot fi ilustrate cu
descoperiri arheologice, revelând în felul acesta un tablou detaliat al
perioadei în care Israel „a avut la fel de mulţi dumnezei ca şi cetăţi"
(vezi Ieremia 2:28).
BIBLIOGRAFIE
W. F. Albright,
Supplement to VT 4, 1957, p. 242- 258; L. H. Vincent, RB 55, 1948, p. 245-278,
438-445; P. H. Vaughanb, The meaning of ‘bama’ in the Old Testament,
1974; J. T. Whitney, The Israelite bamah, teză nepublicată, University
of Nottingham, 1975.
J.T.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu