Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

înnoire


ÎNNOIRE. Substantivul gr. palingenesia apare numai de două ori în NT (Matei 19:28; Tit 3:5). În pasajul din Matei termenul este folosit în sens escatologic pentru a se referi la înnoirea lucrurilor, amintindu-ne că înnoirea individului face parte dintr-o înnoire cosmică mai cuprinzătoare. În Tit cuvântul este folosit cu referire la individ.

În altă parte sunt folosite diferite cuvinte pentru a exprima înnoirea făcută de Duhul Sfânt. Termenul gennao (însoţit de anothen, Ioan 3:3, 7), înseamnă „a naşte" sau „a da naştere la" este folosit în Ioan 1:13; 3:3-8; 1 Ioan 2:29; 3:9; este întâlnit şi cuvântul agennao - „a naşte din nou" sau „a aduce din nou la naştere". Aceste cuvinte sunt folosite pentru a descrie actul iniţial de înnoire. Cuvintele anakainosis (Romani 12:2; Tit 3:5) şi verbul anakainoo (2 Corinteni 4:16; Coloseni 3:10) indică „a face din nou" sau „înnoire". Textele indicate vor arăta că folosirea acestor două cuvinte nu este limitată la înnoirea iniţială ci se extinde la procesul rezultant. Putem observa în legătură cu rezultatele naşterii din nou termeni cum sunt kaine ktisis, „o nouă creaţie" (2 Corinteni 5:17; Galateni 6:15) şi kainos anthropos, „un om nou" (Efeseni 2:15; 4:24). De două ori întâlnim termenul synzoopoieo, „a face viu împreună cu" (Efeseni 2:5; Coloseni 2:13); acest termen indică o schimbare, nu numai de un dramatism ca al naşterii, ci de un dramatism ca al învierii. Termenul apokyeo (Iacov 1:18) indică a purta sau a produce.

Din examinarea acestor termeni putem observa că toţi indică o schimbare drastică şi dramatică, comparabilă cu naşterea, renaşterea, crearea din nou sau învierea. Câţiva dintre termeni indică în context că această schimbare are efecte permanente şi de perspectivă asupra subiectului său.

I. Prezentarea ideii în Vechiul Testament

Ideea de înnoire este mai proeminentă în NT decât în VT. Multe pasaje din VT conţin ideea de înnoire naţională. Această idee este prezentă în afirmaţiile cu privire la noul legământ şi la legea scrisă în inimi sau în pasajele care vorbesc despre o inimă nouă (Ieremia 24:7; 31:31 ş.urm.; 32:28 ş.urm.; Ezechiel 11:19; 36:25-27, şi pasajul despre „valea de oase uscate", 37:1-14).

Deşi în aceste pasaje este avută în vedere naţiunea, o naţiune poate fi înnoită numai atunci când sunt schimbate persoanele individuale. Prin urmare, în însăşi ideea de înnoire naţională găsim conceptul de „inimi noi" care sunt date indivizilor. Alte pasaje se ocupă mai direct cu individul (cf. Isaia 57:15). Putem nota în special Psalmul 51, în care rugăciunea lui David este exprimată în v. 10. Dacă ţinem cont de concepţia exprimată în acest psalm cu privire la gravitatea păcatului şi efectele lui, nu este surprinzător să găsim mai mult decât o sugestie cu privire la necesitatea înnoirii individuale.


II. Prezentarea ideii în Noul Testament

Aceasta doctrină trebuie înţeleasă în contextul omului în păcat (Ioan 3:6; Efeseni 2:1-3, 5). Efectele păcatului asupra naturii umane sunt considerate atât de grave încât fără o nouă naştere păcătosul nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de a intra în ea (Ioan 3:3, 5; cf. 1 Corinteni 2:6-16).

Iniţiativa înnoirii îi aparţine lui Dumnezeu Qoan 1:13); înnoirea este de sus (Ioan 3:3,7) şi din Duhul (Ioan 3:5,8). Aceeaşi idee apare în Efeseni 2:4-5; 1 Ioan 2:29; 4:7; etc.. Acest act divin este decisiv şi are loc o dată pentru totdeauna. Sunt folosite verbe la timpul aorist în Ioan 1:13; 3:3, 5, 7. Folosirea timpurilor perfecte arată că acest act iniţial unic are efecte de perspectivă, aşa cum se vede în 1 Ioan 2:29; 3:9; 4:7; 5:1, 4,18. Rezultatele de durată date în aceste pasaje sunt împlinirea neprihănirii, necomiterea păcatului, iubirea aproapelui, credinţa că Isus este Cristosul şi biruirea lumii. Aceste rezultate arată că în problemele spirituale omul nu este complet pasiv. El este pasiv în naşterea nouă; Dumnezeu acţionează asupra lui. Dar rezultatele unui asemenea act sunt o activitate de perspectivă; el se căieşte în mod activ, crede în Cristos şi de atunci încolo trăieşte într-o viaţă nouă.

Ioan 3:8 serveşte ca avertisment că în acest subiect sunt multe aspecte care nu pot fi înţelese. Cu toate acestea, trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă de fapt atunci cu omul când are loc naşterea din nou. Ar fi justificat să spunem că nu se schimbă personalitatea lui; persoana este aceeaşi. Acum, însă, este condusă în mod diferit, înainte de naşterea nouă păcatul era cel care îl stăpânea şi îl făcea să fie rebel împotriva lui Dumnezeu; acum Duhul este cel care îl stăpâneşte şi îl îndrumă spre Dumnezeu. Omul înnoit umblă îndrumat de Duhul, trăieşte în Duhul, este călăuzit de Duhul şi i se porunceşte să fie plin de Duh (Romani 8:4, 9, 14; Efeseni 5:18). El nu este perfect; trebuie să crească şi să se dezvolte (1 Petru 2:2), dar în fiecare latură a personalităţii sale este îndrumat către Dumnezeu.

Putem defini înnoirea ca o acţiune drastică făcută de Duhul Sfânt asupra naturii umane căzute, acţiune care duce la o schimbare a întregii perspective a omului. Acum poate fi descris ca un om nou care îl caută, îl găseşte şi îl urmează pe Dumnezeu în Cristos.

III. Mijloacele înnoirii

În 1 Petru 3:21 botezul este asociat îndeaproape cu intrarea într-o stare nouă de mântuire, iar în Tit 3:5 se face referire la spălarea înnoirii, 1 Petru 1:23 şi Iacov 1:18 menţionează Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind mijlocul prin care are loc naşterea din nou. Pe baza unor asemenea pasaje mulţi susţin că acestea sunt canalele necesare prin care are loc înnoirea noastră. Dacă ţinem cont de 1 Corinteni 2:7-16, trebuie să ne întrebăm dacă Cuvântul lui Dumnezeu este un mijloc de înnoire în felul acesta. Aici ni se arată clar că datorită stării în care se află omul firesc el nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu. O intervenţie divină care să-l facă pe omul firesc receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să preceadă auzirea Cuvântului mântuitor. Când are loc aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu produce o viaţă nouă. Este clar că naşterea din nou din 1 Petru 1:23; Iacov 1:18 este concepută într-un mod mai cuprinzător decât în Ioan. Ioan face distincţie între înnoire şi credinţa care rezultă în urma ei (de ex. Ioan 1:12, 13; 1 Ioan 5:1); Petru şi Iacov, prin menţionarea Cuvântului lui Dumnezeu ca mijloc al înnoirii, arată că ei se gândesc la întregul proces prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni la credinţa conştientă în Cristos.

Ne putem gândi de asemenea la această problemă în termenii concepţiei şi naşterii. Duhul Sfânt plantează şi naşte viaţa nouă printr-o acţiune directă asupra sufletului. După aceea urmează naşterea (apokyeo, Iacov 1:18) prin cuvânt. Termenul gennao (1 Petru 1:23) poate avea înţelesul de naştere sau de a da naştere.

Există multe obiecţii biblice la ideea că botezul este cel care comunică harul înnoitor. A privi botezul în acest mod de ex opere operata contrazice celelalte texte biblice, în special protestul profetic împotriva abuzului ritualurilor preoţeşti şi afirmaţiile lui Pavel cu privire la concepţiile evreilor despre tăierea împrejur cf. Romani 2:28 ş.urm.; 4:9-12). De fapt, întâlnim exemple de convertire fără botez (Faptele Apostolilor 10:44-48; 16:14-15). Ultimul caz este deosebit de interesant, întrucât faptul că Lidia şi-a deschis inima este menţionat în mod special înainte de botez. Dacă s-ar argumenta că lucrurile stau altfel în ce-i priveşte pe creştinii din generaţiile care au urmat, problema ar trebui să fie soluţionată de atitudinea lui Pavel în legătură cu concepţii similare despre tăierea împrejur. Harul înnoitor vine la păcătoşi direct prin Duhul Sfânt. Cuvântul lui Dumnezeu îl exprimă în credinţă şi pocăinţă. *Botezul depune mărturie despre unirea spirituală cu Cristos în moartea şi învierea prin care este transmisă *viaţa, dar nu poate da viaţă acolo unde nu este prezentă *credinţa.

BIBLIOGRAFIE
Articole despre înnoire de J. V. Bartlet (HDB), J. Denney (DCC), A. Ringwald et al, NIDNTT 1, p. 176-188. Majoritatea lucrărilor de teologie sistematică se ocupă de acest subiect - vezi în special Hodge (voi. 3, p. 1-40) şi Berkhof (p. 465-479); T. Boston, Human nature in its Fourfold State, 1720, p. 131-168; B. Citron, The New Birth, 1951.

M.R.G.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: