părtăşie
PĂRTĂŞIE. În NT, termenul de bază, tradus
în diferite versiuni cu „comuniune", „părtăşie", „a împărţi", „a
împărtăşi", „contribuţie", „comun" (în sensul lat. communis),
are la bază rădăcina gr. koin. Există două adjective, koinonos
(întâlnite de 10 ori) şi synkoinonos (care apare de 4 ori), şi care sunt
folosite şi ca substantive; precum şi două verbe koinoneo (de 8 ori) şi synkoinoneo
(de 3 ori); mai este folostit şi substantivul koinonia (de 20 de ori).
Conotaţia fundamentală a rădăcinii koin-
este aceea de a împărtăşi ceva (genitiv) cu cineva (dativ); sau cazurile simple
pot fi înlocuite cu locuţiuni prepoziţionale. În ambele construcţii,
substantivele pot fi înlocuite cu prepoziţii. Foarte rar poate însemna „a
participa la" ceva; cea mai caracteristică utilizare în NT este aceea în
care koin- apare împreună cu genitivul obiectului împărtăşit. Mai există
şi o altă utilizare a termenului în NT în care acesta are un sens activ,
însemnând „voinţa de a împărtăşi"; de aici rezultă înţelesul de „generozitate"
pe care îl are uneori termenul. Un al treilea înţeles se desprinde din prima
utilizare a cuvântului, cu sensul de a „împărtăşi" sau „părtăşie".
Rezultatele la care au ajuns unii cercetători cum ar fi H. Seesemann şi A.R.
George pot fi exprimate în cuvintele celui de-al doilea: „Lucrul important este
că aceste cuvinte (care aparţin în familia koin) se referă în primul
rând, cu toate că nu invariabil, la participarea la ceva, nu atât de mult la
asocierea cu alţii: deseori apare un genitiv care indică lucrul sau acţiunea la
care participă cineva sau la care ia parte" (A.R. George, Communion
with God in the New Testament, p. 133). Raportat la aceste sensuri ale
cuvântului, pasajele NT care conţin cuvântul pot fi împărţite în trei clase, în
funcţie de ideea predominantă care poate fi: (a) a avea parte, (b) a participa
sau (c) a împărtăşi.
a. „A avea parte"
Sub acest titlu putem clasifica în primul rând
adjectivele folosite pentru a descrie parteneri asociaţi în anumite acţiuni, de
ex. lucrarea creştină (2 Corinteni 8:23), sau afaceri pământeşti (Luca 5:10);
de asemenea, cei care au parte de aceeaşi experienţă (de ex. persecuţie, Evrei
10:33; Apocalipsa 1:9; suferinţă, 2 Corinteni 1:7; închinare, 1 Corinteni
10:18; martirizare, Matei 23:30; un pact cu demonii în cultele păgâne, 1
Corinteni 10:20). Apoi, în mod similar, este folosit cu privire la cei care
beneficiază în comun de anumite privilegii, de ex. Romani 11:17; 1 Corinteni
9:23. Referiri la realităţile spirituale de care au parte credincioşii în comun
pot fi găsite în Filipeni 1:7; 1 Petru 5:1; şi 2 Petru 1:4, cu toate că în
primul text „harul" în discuţie poate fi cel al apostolici de care are
parte atât apostolul cât şi Biserica, şi despre care Pavel scrie în Romani 1:5;
Efeseni 3:2, 8.
Verbul koinoneo şi forma lui care adaugă
prefixul syn (care înseamnă „împreună cu"), apare în 11 pasaje din
NT; dar unele dintre acestea vor cădea mult mai natural în categoria b, adică,
vor putea fi traduse mai bine prin „generozitate". Dar sub acest subtitlu
putem trece următoarele pasaje: Romani 15:27; Efeseni 5:11; 1 Timotei 5:22; 2
Ioan 11; Apocalipsa 18:4; Filipeni 4:14; Evrei 2:14.
Substantivul descrie viaţa colectivă a creştinilor, ideea fiind aceea că credincioşii au parte împreuna de anumite realităţi obiective (cf. E. Lohmeyer, Der Brief an die Philipper, 1956, p. 17, care neagă faptul că acest cuvânt s-ar găsi în scrierile lui Pavel cu sensul de legătură care îi ţine pe credincioşi împreună, susţinând că înţelesul este întotdeauna acela de a participa la ceva care se găseşte în afara existenţei subiective a credinciosului). Următoarele pasaje sunt cele mai importante: 1. 1 Corinteni 10:16 (a se împărtăşi cu trupul şi sângele lui Cristos); 2. 1 Corinteni 1:9, unde Anderson Scott tinde să vadă koinonia ca o denumire pentru biserică; dar atât aici cât şi în altă parte, interpretarea lui este abandonată în tot mai mare măsură, în favoarea unui genitiv obiectiv (sau, aşa cum se exprimă Deissmann, „genitivul mistic" sau „genitivul părtăsiei"). Aşadar, cea mai bună traducere a versetului dificil este „părtăşie cu Fiul Său, Isus Cristos Domnul nostru", indiferent la ce se referă această părtăşie: la o „părtăşie" însau la o „părtăşie cu" El; 3. Filipeni 2:1, unde problema este aceea de a decide între un genitiv subiectiv („vreo părtăşie pe care o dă Duhul": aşa cum afirmă Anderson Scott, Christianity According to St. Paul, 1927, p. 160 ş.urm.), sau un genitiv obiectiv („părtăşie cu Duhul", „participare în Duhul": aşa cum Seesemann arată atât de convingător; vers. Cornilescu: „legătură a Duhului"; vers. Galaction: „împărtăşire a Duhului" „legătură" în loc de „părtăşie", n.tr.); 4. 2 Corinteni 13:14 unde, din nou, alegerea este între koinonia ca părtăşie creată de Duhul Sfânt şi părtăşie în sensul de a avea parte de Duhul Sfânt, o traducere preferată din 1933 încoace când Seesemann a tratat această problemă; 5.2 Corinteni 8:4, „părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi"; şi 6. Filipeni 3:10, unde este clar că avem un genitiv obiectiv, sensul fiind acela că suferinţele de acum ale lui Pavel sunt o participare reală în suferinţele lui Cristos, el suferind în virtutea comuniunii lui cu Cristos" (A.R. George, op. cit., p. 184; cf. R.P. Martin, Philippians, TNTC, p. 49-50; şi Philipians NCB, 1976, p. 133 ş.urm.).
b. „A participa la"
Textele principale care sprijină această
interpretare a cuvântului koinonia sunt 2 Corinteni 9:13, „dărnicia
ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi"; „dărnicia voastră"
este traducerea cuvintelor din gr. tes koinonias, pentru care Seesemann
propune traducerea Mitteilsamkeit, adică, în aceste context,
generozitate. A ceeaşi traducere poate fi sugerată de asemenea pentru Filipeni
1:5, în care caz, obiectul gratitudinii lui Pavel faţă de Dumnezeu este
generozitatea credincioşilor din Filipi arătată prin faptul că au spjijinit
lucrarea apostolului de a răspândi Evanghelia. În mod similar, aceeaşi
traducere face lumină şi în Filimon 6.
Un alt pasaj care intră în această categorie este
Romani 15:26, care indică faptul că koinonia poate lua o formă concretă
de generozitate îmbrăcată într-o acţiune practică, şi termenul este folosit cu
sensul acesta pentru strângerea de ajutoare pentru sfinţii din biserca din
Ierusalim, care treceau prin lipsuri mari (cf. 2 Corinteni 8:4). În aceeaşi
lumină putem interpreta şi Faptele Apostolilor 2:42, cu toate că A.R. George nu
este de acord cu interpretarea „dărnicie", „generozitate". Alte
puncte de vedere care au fost propuse pentru a explica acest verset sunt o
referire la *Cina Domnului (cf. C.H. Dodd, The Johannine Epistles, 1946,
p. 7); o expresie specifică pentru a avea bunuri în comun aşa cum avem în
Faptele Apostolilor 2:44; şi 4:32, cum susţine C.E.B. Cranfield în TWBR, p. 82;
Punctul de vedere al lui Anderson Scott care susţine că he koinonia = părtăşie)
este traducerea unui cuvânt special din ebr. habura, care înseamnă o
societate religioasă în iudaism; o propunere recentă a lui J. Jeremias, conform
căreia Faptele Apostolilor 2:42 enumera, în cele patru puncte ale vieţii
colective a bisericii, ordinea de desfăşurare a liturghiei în închinarea
primilor creştini, în care caz, koinonia poate fi o referire la
strângerea darurilor (The Eucharistic Words of Jesus, E.T. 1955, p. 83,
n. 3, dar în 2 E.T. 1966, p. 118-121 se renunţă la acest punct de vedere); şi
la punctul de vedere că conform căruia koinonia descrie legătura
spirituală lăuntrică prin care primii creştini din Ierusalim au fost legaţi
unul de celălalt şi care se exprimă pe sine prin acţiunea de a împărtăşi în
comun resursele materiale (cf. L.S. Thomton, The Common Life in the Body of
Christ, 1942, p. 451). Vezi, mai departe, R.N. Flew, Jesus and His
Church, 1943, p. 109-110.
c. „A împărtăşi"
Sub acest titlu putem enumera numai trei pasaje,
unde termenul koinonia este folosit singur sau cu prepoziţia meta (cu).
Aceste pasaje sunt Faptele Apostolilor 2:42; Galateni 2:9 şi 1 Ioan 1:3 ş.urm.
BIBLIOGRAFIE
Cea mai importantă tratare a grupului de cuvinte koin-
din NT este cea făcută de H. Seesemann, Der Begriff KOINONIA im Neuen
Testament, ZNW, Beiheft 14, 1933. Concluziile lui sunt folosite de
majoritatea celor care au scris după el pe această temă, în special de A.R.
George, Communion with God in the New Testament, 1953, care discută pe
larg cele mai controversate pasaje care au fost menţionate mai sus. De
asemenea, el ne dă o bibliografie completă, la care pot fi adăugate cele mai
recente contribuţii la acest subiect, M. McDermott, „The Biblical Doctrine of
KOINONIA", BZ 19. 1-2, 1975, p. 64-77, 219-233. Vezi, de asemenea, J.
Eichler, J. Schattenmann, NIDNTT 1, p. 635-644. (*CINA DOMNULUI).
R.P.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu