Rabi, Rabuni
RABI, RABUNI. În ebr. rab
însemna „mare" şi a ajuns să fie folosit cu referire la o persoană într-o
funcţie foarte importantă; rabi, „înălţimea ta" era folosit ca o
formulă de politeţe. Spre sfârşitul secolului al 2-lea î.Cr. cuvântul rab
a fost folosit cu sensul de „învăţător", iar rabi, ca o formulă de
adresare politicoasă (stimatul meu învăţător). Ulterior sufixul „i" şi-a
pierdut conotaţia posesivă, iar cuvântul „rabi" a ajuns să fie folosit ca
un titlu pentru învăţătorii autorizaţi ai Legii; în cultura iudaică modernă, el
este utilizat pentru cei care sunt ordinaţi în această lucrare. În perioada
Noului Testament sensul cuvântului nu era limitat doar la titlul oficial. Era,
desigur, un titlu de onoare, care i s-a aplicat o dată lui Ioan Botezătorul şi
de douăsprezece ori Domnului nostru. În Matei 23:7 şi în versetele următoare,
în contrast cu plăcerea cărturarilor de a li se spune „rabi", ucenicilor
li se cere să nu-şi spună astfel, căci „Unul singur este Învăţătorul
vostru", le-a spus Isus, „şi voi toţi sunteţi fraţi". Termenul ebraic
este transliterat în greacă, ajungându-se la rhabbi sau rhabbei
iar în acest pasaj citat, precum şi în Ioan 1:38 şi 20:16, este clar că
termenul ebraic era echivalent cu didaskalos din limba greacă.
„Rabuni" (rhabbbouni) este o formă
superioară, a lui „rabi" folosită pentru a I se adresa Domnului nostru în
Marcu 10:51 şi în Ioan 20:16.
BIBLIOGRAFIE
D.H. Dalman, The Words of Jesus, 1902, p.
331-340; E. Lohse, despre rabi, rabuni, TDNT 6, p. 961-965; H.L.
Ellison, NIDNTT 3, p. 115 ş.urm.
F. F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu