Rahela
RAHELA (ebr. rahel, „oaie";
LXX Rachel). Un cuvânt aramaic, cunoscut în primul rând ca numele celei
de-a doua soţii a lui Iacov. Fiica lui Laban, şi mama celor doi fii mai tineri
ai lui Iacov, Iosif şi Beniamin, Rahela a fost înzestrată cu o frumuseţe
deosebită (Geneza 29:17). Se pare că Iacov s-a îndrăgostit de ea la prima vedere
iar afecţiunea lui a rămas aceeaşi până în ziua morţii ei. Ea a avut însă
totodată un caracter necinstit (Geneza 31:19,34-35), şi i-a lipsit acel
devotament unic faţă de Dumnezeu, pe care Iacov şi l-a însuşit de-a lungul
experienţelor lui cu El la Betel şi la Peniel. Probabil că n-a renunţat la
idolii ei păgâni decât la scurt timp înainte de moarte. Rahela a fost strămoaşa
a trei triburi: Beniamin, Efraim şi Manase, şi ea împreună cu sora ei Lea au
fost cinstite de generaţiile ulterioare în calitate de femei care „amândouă au
zidit casa lui Israel (Rut 4:11).
(a) Căsătoria (Geneza
29:6-30). Iacov fusese trimis de Isaac şi Rebeca să-şi găsească o soţie printre
rudele mamei lui de la Padan-Aram (28:1-2; *FAMILIE). El a întâlnit-o pe Rahela
în ţinutul Haran pe când păştea turmele tatălui ei, şi a ajutat-o imediat să
adape animalele, rostogolind piatra de la gura fântânii. Laban l-a primit în
casa lui unde Iacov a locuit timp de 20 de ani. Dragostea lui Iacov pentru
Rahela este unul din exemplele cele mai reprezentative din Biblie a ceea ce
înseamnă dragostea umană - 7 ani „i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o
iubea" (29:20). Ca rezultat al înşelătoriei lui Laban care i-a dat-o lui
Iacov de nevastă întâi pe Lea, înşelătorie posibilă prin faptul că mireasa era
acoperită cu un văl, Iacov i-a slujit încă şapte ani pentru Rahela, dar
dragostea lui a rămas neschimbată.
Se poate face o paralelă cu unele detalii ale
căsătoriei Rahelei din surse diferite de VT. Slujirea pentru o soţie în loc de
a plăti pentru ea este cunoscută dintr-un document din sec. al 15-lea î.Cr. de
la *Nuzi (Jen 661), deşi împrejurările erau foarte diferite. Dăruirea de către
Laban a sclavei Bilha, ca parte a zestrei Rahelei era un obicei de asemenea
cunoscut la Nuzi, deşi mai multe exemple sunt cunoscute din texte babiloniene
mai vechi. Dimpotrivă, obiceiul la care s-a referit Laban de a mărita pe fiica
mai mare înaintea celei mai tinere este până în prezent unic - era ori o
practică aramaică locală, ori inventată de Laban, deşi nu se poate şti cu
certitudine. Sugestia că Iacov a fost adoptat de Laban prin căsătoria lui cu
Lea şi cu Rahela pe baza unui obicei din Nuzi este explicat mai pe larg în alte
locuri (*ADOPTARE, *NUZI).
(b) Copiii (29:31; 30:1-8,14-15,22-24). În primii ani de căsătorie Rahela nu a avut copii, şi din invidie faţă de fertilitatea surorii sale, Lea, Rahela i-a dat-o lui Iacov pe sclava ei, Bilha, ca să-i nască ea copii. Infertilitatea era o problemă binecunoscută în Orientul Apropiat din antichitate, şi din această cauză, soţul recurgea adesea la încă o soţie sau o concubină. Totuşi, uneori soţia îi punea soţului la dispoziţie propria ei sclavă, pentru a-şi proteja poziţia, cum s-a întâmplat cu Rahela, Lea, Sara, şi exemple din afara Bibliei din *Alalah, *Nuzi, *Babilon, (Codul lui Hammurabi) şi în alte locuri. Sclava câştiga în poziţia ei, fiind considerată soţie secundară (Bilha este denumită ‘issa, „soţie", 30:4; compară cu ana assuti din Nuzi „ca soţie", HSS 5.67), iar fiii care rezultau puteau fi moştenitori dacă erau adoptaţi sau recunoscuţi legitimi de soţ şi de soţie. Textul de la Nuzi menţionat mai sus menţionează de asemenea că soţia principală putea să-şi exercite autoritatea asupra acestor copii. Astfel, cei doi fii ai Bilhei, Dan şi Neftali au fost recunoscuţi de Rahela ca ai ei (lit. „ca eu să fiu zidită prin ea" - 30:3), şi prin faptul că le-a pus ea numele, Rahela şi-a manifestat autoritatea asupra lor. După aceasta Rahela l-a născut pe fiul favorit al lui Iacov, deşi nu este clar dacă mandragorele lui Ruben, o plantă cu presupuse calităţi afrodisiace, a avut vreun efect (30:14-15). Naşterea celui de-al doilea fiu al Rahelei, Beniamin i-a cauzat moartea (35:18-19).
(c) Întoarcerea în Palestina (30:25-26;
31;4-55). Influenţat de ostilitatea fraţilor Rahelei şi de o revelaţie de la
Dumnezeu, Iacov a hotărât să se reîntoarcă acasă după naşterea lui Iosif.
Rahela şi Lea au fost de acord, deoarece Laban cheltuise banii puşi deoparte
pentru zestrea lor (31:15 - o frază identică kaspa akalu „a cheltui
banii" a fost întrebuinţată de câteva ori în textele de la Nuzi, în
situaţii foarte asemănătoare). Fără nici o moştenire de la tatăl lor, fetele
erau considerate de el ca „străine". S-a sugerat adesea că furtul idolilor
sau al *terafimilor de către Rahela a fost o încercare de a redobândi o
moştenire pentru ea şi Iacov, dar faptul că ei au fost furaţi anulează această
interpretare. Poate că Rahela voia să-şi asigure o protecţie în lunga
călătorie, sau pur şi simplu a dorit să-i răpească tatălui ei posesiunile lui
preţuite. Dar Iacov, care nu era conştient de acţiunea soţiei sale a considerat
ofensa ca fiind vrednică de pedeapsa cu moartea, deşi ameninţarea nu a fost
dusă la îndeplinire. Rahela a continuat să fie soţia favorită a lui Iacov după
incident (33:2,7), iar serafimii (terafimii) au fost probabil printre lucrurile
înlăturate, întrucât existenţa lor constituia o piedică în închinarea lui
Dumnezeu (35:2-4). În aceeaşi călătorie, Laban şi Iacov au încheiat un legământ
prin care Iacov s-a angajat să se poarte frumos cu soţiile lui şi să nu-şi mai
ia altele. Aceste două condiţii sunt prezente în contracte de căsătorie datând
din diverse perioade ale antichităţii Orientului Apropiat.
(d) Moartea (35:16-20).
Rahela a murit între Betel şi Betleem, la naşterea celui de al doilea fiu al
ei. Dragostea continuă pe care i-a purtat-o Iacov este evidentă în stâlpul
memorial (masseba) pe care l-a înălţat pe mormântul ei, iar locul lui
mai era cunoscut încă pe timpul lui Saul, când a fost descris că se află în
hotarul lui Benianmin la Ţelţah, (1 Samuel 10:2). În prezent locul este
necunoscut, deşi Ieremia 31:15 (compară Matei 2:18) sugerează că ar putea fi
lângă Rama, cca. 8 km la N de Ierusalim. Totuşi, amintirea Rahelei a fost
păstrată şi la Beteleem, în timpul lui Rut, (Rut 4:11), probabil pentru că se
afla lângă locul mormântului ei.
BIBLIOGRAFIE
C.H. Gordon, BA 3, 1940, p. 1-12, M J. Selman, TynB
27, 1976, p. 114-136; ANET, p. 219 ş.urm.
M.J.S.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu