Robul Domnului
ROBUL DOMNULUI.
I. În Vechiul Testament
a. „Cântările Robului"
Comentariul lui B. Duhm al cărţii lui Isaia (1892)
a scos în evidenţă patru pasaje care au fost de atunci privite ca şi „Cântările
Robului": Isaia 42:1-4; 49:1-6; 50:4-9; 52:13; 53:12. Unii cercetători
(de. ex. S. Mowinckel) au mers atât de departe încât să atribuie aceste pasaje
unui autor şi perioade diferite de restul textului. Cercetătorii moderni, însă,
au consimţit în general că acestea fac parte integrantă din Isaia 44 ş.urm.,
având numeroase ecouri în pasajele învecinate. Termenul „rob" (’ebed)
apare tot atât de des în afara pasajelor selectate de Duhm ca şi înlăuntrul lor
(de. ex. Isaia 41:8 ş.urm.; 43:10; 44:1 ş.urm., 21; 45:4; 48:20), şi se referă
la naţiunea Israel. Este de asemenea folosit în VT pentru oameni în relaţie
strânsă cu Dumnezeu, ca şi patriarhii, profeţii şi regii, iar în mod special
pentru Moise şi David (de. ex. Geneza 26:24; Exod 14:31; Deuteronom 34:5; 2
Samuel 7:5; Isaia 20:3; Amos 3:7). Însă în „Cântările Robului" apare în
centrul atenţiei o concepţie distinctivă de „slujire", aşa încât, fără a
scoate aceste pasaje din context, cei mai mulţi cercetători continuă să se
refere la „Figura de rob" ca şi la un element distinctiv în mesajul
prorocului; şi cel mai distinctiv element în această ilustrare este cel al unei
suferinţe, nemeritate, dar acceptate, suferinţă care duce la moarte, fiind
mijlocul de a lua păcatul lumii şi de a „face pe mulţi să fie socotiţi
neprihăniţi". Pentru o tratare mai completă a caracterului şi a misiunii
Robului în contextul mesajulului din Isaia 40 ş.urm., vezi *Mesia, I. b.
1.
b. Identitatea Robului
În continuare sunt prezentate interpretările cele
mai importante sugerate.
1. Colectivă. Descrierea
explicită a Israelului ca şi „robul" lui Dumnezeu atât în „Cântările
Robului" (Isaia 49:3) cât şi în textul înconjurător îl face pe cititor să
privească aceste „Cântări" ca pe o descriere a idealului profetului cu
privire la Israel, identificându-l pe Rob fie cu naţiunea în întregime, fie cu,
mult mai probabil, o rămăşiţă pioasă în cadrul naţiunii, cu o misiune pentru
Israel (49:5 ş.urm.), implicând suferinţa pentru a salva întreaga naţiune
(53:4-6, 8, 11 ş.urm.).
2. Individuală. Limbajul
folosit în legătură cu Robul este deseori foarte individualizat, descriind
naşterea, suferinţa, moartea şi ulterior triumful a ceea ce este evident, mai
curând o persoană decât un grup. S-au propus diferite identificări istorice, ca
şi Moise, Ieremia, Cirus, Zorobabel, sau chiar prorocul însuşi, însă
interpretarea tradiţională, ebraică şi creştină, este că Robul este o figură
individuală ideală în viitor, agentul lui Dumnezeu în salvarea poporului Său,
adică Mesia. În iudaismul palestinian de mai târziu aceasta a fost
interpretarea dominantă (iudaismul elenistic era în mod evident mai favorabil
unei interpretări colective), aşa că *Targumul lui Ionatan la Isaia 53, deşi
este în mod vădit deranjat de ideea suferinţei mesianice într-o asemenea măsură
încât reconstruieşte textul, ca să-i elimine implicaţia, totuşi îl identifică
pe Rob cu Mesia (vezi textul în Zimmerli şi Jeremias, The Servant of God,
p.69-71; şi pentru alte interpretări ebraice vechi, ibid., p.37-39).
3. Cultică. Unii cercetători
scandinavi găsesc cadrul Robului în mitul babilonian al zeului *Tammuz, care
moare şi apoi învie, şi în liturgia asociată cu aceasta. Robul devine atunci
mai curând un concept mitologic decât o figură sau un grup identificabil din
punct de vedere istoric, însă existenţa unui asemenea mit şi ritual în Israel
este, foarte discutabilă.
4. Personalitate reprezentativă.
Interpretările 1. şi 2. de mai sus reflectă caracteristici
importante ale textului: atât aspecte individuale cât şi colective sunt în mod
clar prezente în personajul Robului. De aceea mulţi cercetători au tendinţa să
caute o exegeză similară cu conceptul lui H.W. Robinson de „personalitate
colectivă", adică recunoaşterea faptului că în VT o persoană (de. ex, rege
sau tată) poate reprezenta şi întrupa un grup pe care îl conduce, astfel încât
el poate atât a fi acel grup însuşi, precum şi conducătorul grupului. Deci
Robul este Israel (49:3), El totalizează în sine tot ceea ce reprezintă Israel,
şi totuşi El este şi un individ cu o misiune pentru Israel (49:5 ş.urm.) iar experienţele
lui sunt obiectul de interes al naţiunii (53:1-6). Juxtapunerea apropiată a
pasajelor 49:3 şi 49:5 ş.urm. arată că aceste două aspecte ale Robului sunt
inseparabile. Caracterul individual al Robului este exprimat cât se poate de
limpede în 52:13-53:12, aşa încât în acest pasaj „ceea ce a început printr-o
personificare a devenit o persoană" (Rowley), iar aici tot accentul este
pus pe natura mandatară a suferinţei Lui ca şi înlocuitor pentru poporul Său.
Dar acest rol este posibil numai pentru că El este Israel, ca şi capul său
reprezentativ.
II. În Noul Testament
Cercetări mai recente (în special ale lui M.D.
Hooker; şi de asemenea ale lui C. K. Barrett, C.F.D. Moule) au argumentat că
personajul Robului a fost un element minor în înţelegerea nou-testamentală a
lucrării de salvare a lui Isus, şi că argumentul din VT pentru rolul Său de
suferinţă şi respingere se găseşte mai curând în pasajul referitor „Fiul
omului" din Daniel 7. Se accentuează faptul că relativ puţine citate
oficiale din pasaje despre Rob apar în NT, şi că mai multe din acestea sunt din
Cântări, care nu vorbesc în mod detaliat despre suferinţă, sau cel puţin despre
suferinţă ca preţ al salvării.
Cu toate acestea, nu este legitim să pierdem
consideraţia faţă de citate oficiale, deoarece referinţele aluzive constituie
mărturii şi mai impresionante cu privire la influenţa figurii Robului, şi chiar
când cuvintele folosite nu au de-a face în mod direct cu suferinţa
răscumpărării, este greu de crezut că ne putem referi la aceste pasaje fără să
ne gândim la tema lor cea mai distinctivă şi la relevanţa lor cu privire la
misiunea lui Isus. Mai presus decât acestea, este indisputabil faptul că Isaia
53 este pe departe cea mai limpede indicaţie referitoare la suferinţa mesianică
din VT, astfel încât, chiar şi fără aluzii explicite la personajul Robului, în
mod sigur aceasta constituie sursa principală (alături de anumiţi psalmi şi
unele părţi din Zaharia 9-13) a convingerii repetate că Mesia trebuie să
sufere, pentru că „este scris" despre aceasta. Nici un asemenea rol despre
suferinţa mesianică nu este explicit în Daniel 7, şi nici nu a fost găsit acolo
de exegeza ebraică contemporană.
De fapt dovada clară a influenţei personajului
Robului (mai ales Isaia 53, unde este accentuat elementul salvării) este
departe de a fi neglijabilă.
a. În învăţătura lui Isus
Isaia 53:12 este citat în mod explicit în Luca
22:37. Se mai găsesc şi alte referiri clare la pasajul din Isaia 53:10-12 în
Marcu 10:45 şi 14:24. Marcu 9:12 probabil că reia tema din Isaia 53:3, şi alte
referiri posibile s-au găsit şi în Matei 3:15 (vezi Isaia 53:11), Luca 11:22
(vezi Isaia 53:12; nu o referire concretă) iar în folosirea termenului paradidosthai
(„va fi dat”) în Marcu 9:31; 10:33; 14:21 (vezi Isaia 53:12). De asemenea, vocea
la botezul lui Isus (Marcu 1:11), sumarizând scopul misiunii Lui din punct de
vedere al pasajului Isaia 42:1, trebuie să fi influenţat gândirea lui Isus.
Observaţi concentraţia în aceste referinţe asupra
pasajului din Isaia 53, în mod special asupra versetelor 10-12, unde rolul
răscumpărător al Robului este cel mai limpede. În Marcu 10:45 şi 14:24 în mod
specific caracterul răscumpărător şi substituţionar al morţii lui Isus este
accentuat prin termeni luaţi din Isaia 53.
b. În restul Noului Testament
Titlul actual de „rob" (pais) se
limitează la discursul lui Petru din Faptele Apostolilor 3:13, 26 şi la
rugăciunea bisericii din Faptele Apostolilor 4:27, 30, însă influenţa figurii
Robului este limpede şi în 1 Petru 2:21-25; 3:18, sugerând că ea s-a conturat
clar în mintea lui Petru cu privire la misiunea lui Isus. Explicaţiile lui
Pavel despre lucrarea lui Cristos de mântuire deseori conţin idei, şi uneori
aluzii verbale care sugerează că şi el a văzut lucrarea lui Isus prefigurată în
Isaia 53 (vezi de. ex. Filipeni 2:6-11; Romani 4:25; 5:19; 8:3 ş.urm., 32-34; 1
Corinteni 15:3; 2 Corinteni 5:21.) Folosirea termenului „mielul lui
Dumnezeu" de către Ioan (1:29, 36) de asemenea arată probabil influenţa
textului din Isaia 53:7. Evrei 9:28, „să poarte păcatele multora", reia
tema din Isaia 53:12.
Există de asemenea un număr de citate oficiale din
pasajele care tratează figura Robului, cu referinţă la Isus şi Evanghelie, vezi
Matei 8:17; 12:18-21; Ioan 12:38; Faptele Apostolilor 3:32 ş.urm.; Romani
10:16; 15:21. Nici unul dintre acestea nu conţine o referinţă concretă la
lucrarea de mântuire a lui Isus, şi unele se centrează asupra altor aspecte ale
misiunii Sale, însă toate atestă în continuare convingerea Bisericii primare că
figura Robului, şi în particular Isaia 53, a fost un model divin trasat pentru
misiunea mesianică a lui Isus.
BIBLIOGRAFIE
Pentru articolul întreg: W. Zimmerli and J.
Jeremias, The Servant of God, 1965 (= TDNT 5, p. 654-717).
Pentru secţia I.: H.W. Robinson, The
Cross of the Servant, 1926, republicată în The Cross in the Old
Testament, 1955, p. 55-114; I. Engnell, BJRL 31, 1948, p.54-93; C.R. North,
The Suffering Servant in Deutero-Isaiah, 1948; J. Lindblom, The
Sevant Songs in Deutero-Isaiah, 1951; H.H. Rowley, The Servant of the
Lord, 1952, p.1-88; S. Mowinckel, He That Cometh, 1956, p.187-257;
H. Ringgren, The Messiah in the Old Testament, 1956 p.39-53.
Pentru secţia II.: J.L. Price, Int 12,
1958, p.28-38; C.K. Barrett în A.J.B. Higgins (ed.), New Testament Essays in
memory of T.W. Manson, 1959, p. 1-18; O. Cullmann, The Christology of
the New Testament, 1959, p. 51-82; M.D. Hooker, Jesus and the Servant,
1959; B. Lindars, New Testament Apologetic, 1961, p.77-88; C.F.D. Moule,
The Phenomenon of the New Testament, 1967, p.82-99; R.T. France, TynB
19, 1968, p. 26-52, şi Jesus and the Old Testament, 1971, p.110-132; J.
Jeremias, New Testament Theology, 1, 1971, p. 286-299.
R.T.F.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu