Satana
SATANA. Numele prinţului răului ebr. satan,
gr. Satanas, care înseamnă „adversar". În primele două capitole din
Iov citim că „Satana" a fost prezent înaintea lui Dumnezeu printre „fiii
lui Dumnezeu". Se spune uneori că în asemenea pasaje Satana nu este
considerat în esenţă rău, ci doar ca unul din oştirea cerească. Trebuie să
admitem că încă nu avem o doctrină completă, totuşi activităţile lui Satan sunt
cu siguranţă duşmănoase faţă de Iov. Referinţele VT la Satana sunt puţine, dar
el este constant angajat în activităţi ostile oamenilor. El l-a făcut pe David
să facă numărătoarea poporului (1 Cronici 21;1). El stă la dreapta lui Iosua
marele preot „acuzându-l" ceea ce a făcut ca Domnul să-l mustre (Zaharia
3:1 ş.urm.) Psalmistul consideră că este o calamitate ca Satana să stea la
dreapta cuiva (Psalmul 109:6, unde se foloseşte cuvântul sinonim cu Satana
„pârâşul"). Ioan spune că Satana „păcătuieşte de la început" (1 Ioan
3:8), şi referinţele VT cu privire la el dovedesc acest fapt.
Cele mai multe informaţii, totuşi, ne parvin din
NT, unde fiinţa supremă a răului este denumită sau Satana, sau diavolul (ho
diabolos), de asemenea ca Belzebub (Beelzeboul, sau Beezeboul) în unele
ocazii (Matei 10:25; 12:24, 27). Apar şi alte expresii cum ar fi: „stăpânitorul
lumii acesteia" (Ioan 14:30) sau „domnul puterii văzduhului" (Efeseni
2:2). Este întotdeauna zugrăvit ca duşmanul lui Dumnezeu, lucrând pentru a
răsturna planurile Sale. Matei şi Luca ne spun că la începutul lucrării Sale,
Isus a fost ispitit de Satana când acesta a încercat să-L determine pe Isus să
pornească în lucrarea dintr-un spirit greşit (Matei 4; Luca 4; vezi de asemenea
şi Marcu 1:13). Când această perioadă s-a terminat Satana L-a lăsat „până la o
vreme", ceea ce înseamnă că lupta a fost reluată ulterior. Acest lucru
este dar din afirmaţia că Isus „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi
noi" (Evrei 4:15). Conflictul acesta n-a fost incidental. Scopul expres al
venirii lui Isus în lume a fost „să nimicească lucrările diavolului" (1
Ioan 3:8; cf. Evrei 2:14). Pretutindeni în NT se poate vedea uriaşul conflict
care există între forţele lui Dumnezeu, ale binelui pe de o parte, şi forţele
răului conduse Satana pe de altă parte. Acest fapt nu este concepţia unui
singur scriitor ci este numitorul comun al tuturora.
Nu există nici un dubiu asupra gravităţii acestui
conflict. Petru subliniază ferocitatea acestei confruntări spunând că
„potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe
cine să înghită" (1 Petru 5:8). Pavel se referă mai degrabă la şiretenia
folosită de cel rău. „Satana se preface într-un înger de lumină" (2
Corinteni 11:14), aşa că nu este de mirare că slujitorii săi „se prefac în
slujitori ai neprihănirii". Efesenii sunt sfătuiţi să-şi pună toată armura
lui Dumnezeu pentru "a putea ţine piept împotriva uneltirilor
diavolului" (Efeseni 6:11), şi există referinţa la „cursele
diavolului" (1 Timotei 3:7; 2 Timotei 2:26). Efectul acestor pasaje este
că ele subliniază faptul că toţi creştinii (chiar şi arhanghelii, Iuda 9) sunt
angajaţi într-un conflict care este atât continuu cât şi plin de neprevăzut. Ei
nu se pot retrage din acest conflict. Nimeni nu poate pretinde simplist că
răutatea diavolului este inevitabilă. Este nevoie de un îndelungat exerciţiu al
discernământului după cum este nevoie de curaj. Dar cei ce se opun cu hotărâre
vor învinge întotdeauna. Petru îşi imploră cititorii să se împotrivească
diavolului, rămânând „tari în credinţă" (1 Petru 5:9), iar Iacov spune:
„împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi" (Iacov 4:7).
Pavel ne sfătuieşte „nu daţi prilej
diavolului" (Efeseni 4:27), şi implicaţia punerii întregii armuri a lui
Dumnezeu este că credinciosul va fi în măsură să reziste tuturor atacurilor
celui rău (Efeseni 6:11, 13). Pavel şi-a pus încrederea în credincioşia lui
Dumnezeu. „Şi Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi
peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să
ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda" (1 Corinteni 10:13). El este foarte
conştient de resursele Satanei, şi de faptul că întotdeauna el încearcă „să
aibă un câştig de la noi". Dar el adaugă: „căci noi nu suntem în
recunoştinţă de planurile lui" (2 Corinteni 2:11).
Satana este permanent împotrivitor Evangheliei, aşa
cum se poate vedea în tot timpul lucrării Domnului Isus. El a lucrat uneori
prin ucenicii lui Isus, ca atunci când Petru a respins soluţia crucii pentru
Isus, şi a fost mustrat: „înapoia Mea, Satano!" (Matei 16:23). Satana avea
şi alte planuri pentru Petru, dar Domnul S-a rugat pentru el (Luca 22:31
ş.uim.). El a lucrat de asemenea prin duşmanii lui Isus, căci Isus le-a spus
celor ce I se opuneau: „Voi aveţi de tată pe diavolul" (Ioan 8:44). Toate
acestea au ajuns la culme în timpul ultimelor zile. Lucrarea lui Iuda este
desrisă ca fiind cea a celui rău. Satana „a intrat" în Iuda (Luca 22:3;
Ioan 13:27). „Diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon,
gândul să-L vândă" (Ioan 13:2). Privind spre cruce, Isus poate spune:
„Vine stăpânitorul lumii acesteia" (Ioan 14:30).
Satana continuă să-i ispitească pe oameni (1 Corinteni 7:5). Citim despre lucrarea sa printr-un pretins credincios, Anania (pentru ce ţi-a umplut Satana inima...?", Faptele Apostolilor 5:3), şi într-un înrăit opozant al creştinismului, Elima („Fiul dracului", Faptele Apostolilor 13:10). Principiul general ne este dat în 1 Ioan 3:8: „Cine păcătuieşte este de la diavolul". Oamenii se pot da pe sine Satanei că ei devin efectiv ai săi. Ei devin „copiii săi" (1 Ioan 3:10). De aceea citim despre „sinagoga Satanei" (Apocalipsa 2:9; 3:9), şi despre unii care locuiesc acolo unde se află „scaunul de domnie al Satanei" (Apocalipsa 2:13). Satana împiedică lucrarea misionarilor (1 Tesaloniceni 2:18). El răpeşte sămânţa cea bună semănată în inimile oamenilor (Marcu 4:15). El seamănă „fiii celui rău" în ţarina care este lumea (Matei 13:38 ş.urm.). Activitatea sa poate produce efecte fizice asupra corpului omenesc (Luca 13:16). Întotdeauna este zugrăvit ca plin de resurse şi foarte activ.
Dar NT ne asigură de limitările lui şi de
înfrângerea sa. Puterea sa este una primită (Luca 4:6). El îşi poate exercita
puterea sa numai în limitele stabilite de Dumnezeu (Iov 1:12; 2:6; 1 Corinteni
10:13; Apocalipsa 20:2, 7). El poate fi folosit chiar în cauzarea unor lucruri
bune în final (1 Corinteni 5:5; cf. 2 Corinteni 12:7). Isus a văzut o victorie
preliminară în misiunea celor şaptezeci de ucenici (Luca 10:18). Domnul nostru
a spus că „focul cel veşnic” a fost „pregătit pentru diavolul şi îngerii
săi" (Matei 25:41), şi Ioan vede cum se petrece acest lucru (Apocalipsa
20:10). Am văzut deja că acest conflict cu Satana a ajuns la culme în timpul
arestării, suferinţelor şi a morţii Domnului. Isus vorbeşte despre el ca fiind „aruncat
afară" (Ioan 12:31), şi ca fiind „judecat" (Ioan 16:11). La această
victorie se face referinţă în mod explicit în Evrei 2:14; 1 Ioan 3:8. Lucrarea
predicatorilor este de a întoarce oamenii „de sub puterea Satanei la
Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 26:18). Pavel poate spune încrezător:
„Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre"
(Romani 16:20).
Mărturia NT este clară: Satana este o realitate
malignă, întotdeauna ostilă lui Dumnezeu şi oamenilor lui Dumnezeu. Dar el a
fost deja înfrânt prin viaţa, moartea şi învierea lui Cristos, şi această
înfrângere va deveni evidentă şi definitivă la sfârşitul veacurilor.
(*Anticrist; *Duhuri rele.)
BIBLIOGRAFIE
F. J. Rae, ExpT 66, 1954-5, p. 212-215; J. M. Ross,
ExpT 66, 1954-5, p. 58-61; W. O. E. Oesterley în DCG; E. Langton, Essentials
of Demonology, 1949; W. Robinson, The Devil and God, 1945; H.
Bietenhard, C. Brown, în NIDNTT 3, p. 468-473.
L.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu