Sem
SEM. Fiul cel mare al lui Noe (Geneza
5:32;.6:10; 1 Cronici 1:4), şi strămoşul multor descendenţi (Geneza 10). El a
fost unul dintre cele opt persoane care au scăpat de potop în arcă (Geneza
7:13), iar după potop, când Noe s-a îmbătat, Sem şi Iafet au acoperit
goliciunea tatălui lor (Geneza 9:18, 26-27). La doi ani după potop, când Sem
avea 100 de ani, el a devenit tatăl lui Arpacşad (Geneza 11:10), prin care a
avut loc descendenţa spre Mesia (Luca 3:36), şi se poate ca în legătură cu
acest fapt Noe să fi făcut afirmaţia lui profetică (Geneza 9:26). Deoarece
dintre descendenţii lui Sem înşiraţi în Geneza 10:21-31 unii sunt identificaţi
cu oameni despre care se ştie că au vorbit limbi înrudite în antichitate,
termenul „semitic" a fost aplicat prin convenţie acestui grup de către
filologii moderni. Aceasta este în orice caz o întrebuinţare modernă a
termenului, şi nu înseamnă că toţi descendenţii lui Sem au vorbit limbi
semitice. Se afirmă că Sem a trăit 500 de ani după naşterea lui Arpacşad
(Geneza 11:11), reieşind astfel că Sem a trăit 600 de ani. Toate versiunile
majore sunt de acord cu privire la aceste cifre. O teorie timpurie (Poebel) a
fost recent recirculată şi anume că numele sem este derivat, prin
intermediul mai multor transformări fonetice, de la sumer, scris ki.en.gi
de sumerieni, numele acadian al acestui popor care a alcătuit un element
important în populaţia timpurie a Mesopotamiei. Această teorie nu a fost
acceptată de foarte multă lume.
BIBLIOGRAFIE
S. N. Kramer, Analecta Biblica 12, 1959, p.
203- 204; The Sumerians, 1963, p. 297-299.
T.C.M.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu