stâlp
STÂLP
a. Structural
Stâlpii din lemn, piatră sau din cărămizi de lut
erau folosiţi încă din cele mai vechi timpuri pentru a sprijini acoperişurile
încăperilor mari sau pentru a asigura decoraţia monumentală (ca la Erec în S
Mesopotamiei; H. Frankfort, Art and Architecture of the Ancient Orient,
1954, pl. 2). Începând cu cea de-a doua parte a mileniului al doilea se
foloseau pentru casele palestiniene mai mari stâlpi cu secţiune dreptunghiulară
din piatră sau piloni din lemn pe un fundament de piatră pentru a sprijini
etajele superioare sau balcoanele aflate pe o singură parte sau pe toate
părţile unei curţi centrale (*CASĂ). Resturile aşezărilor palestiniene
sugerează că stâlpii ţinuţi de Samson au fost din lemn, aşezaţi pe un fundament
de piatră (Judecători 16:23-30; cf. R.A.S. Macatister, Bible Sidelights from
the Mound of Gezer, 1906, p. 135-138).
De la monarhia timpurie au supravieţuit mai multe
exemple de depozite oficiale cu şiruri de stâlpi (cf. cei şapte stâlpi ai casei
Înţelepciunii, Proverbe 9:1). La Meghido aceşti stâlpi au slujit şi ca piloni de
legătură (vezi ANEP, 741-742 şi pentru clădirile oficiale, Z. Herzog în Y.
Aharoni, Beer-Sheba 1, 1973m p. 23-30). De o calitate superioară sunt
capitelurile sculptate, care imită vârful unui palmier (numit proto-eolic sau
ionic), întâlnit la diferite aşezări. Deşi majoritatea erau făcute pentru
stâlpi cu secţiune dreptunghiulară ataşaţi (ex. cei de la palatul din Samaria,
cf. W. F. Albright, Archeology of Palestine, 1960, p. 127, fig. 35),
câteva ţineau de coloane de sine stătătoare. Este posibil ca Templul lui
Solomon să fi fost întărit cu capiteluri similare, ebr., timora, 1
Împăraţi 6:29 ş.urm.; 7:36; cf. Ezechiel 40:22 ş.urm; 41:18 ş.urm; 2 Cronici
3:5; vezi Y. Shiloh, PEQ 109, 1977, p. 39-52. Acest plan simplu a fost
dezvoltat, producând în cele din urmă capitelurile complicate de la palatele
persane din Persepolis şi Susa (Estera 1:6, vezi R. Ghirshman, Iran,
1954, pl. 17b). Stâlpi cilindrici simpli din această perioadă s-au găsit la
Lachiş (PEQ. 69, 1937, p. 239) şi probabil Betel (BASOR 137, 1955, fig. 3).
În timpul perioadei eleniste şi romane stâlpii au
fost folosiţi la scară largă ca şi trăsătură decorativă (de ex. pentru
alinierea principalelor străzi ale oraşelor, ca la Ieraş (G.L. Harding, Antiquities
of Jordan, 1959. pl. 10). Intrarea în templul lui Solomon era flancată de
doi stâlpi gigantici din bronz cu o semnificaţie incertă (1 Împăraţi 7:15-22;
vezi *IACHIN ŞI BOAZ). Se pare că lângă unul dintre aceştia stătea regele în
ocaziile ceremoniale (2 Împăraţi 11:14; 23:3; 2 Cronici 23:13; cf. încoronarea
lui Abimelec, Judecători 9:6, VR).
Cuvântul „stâlp" este folosit şi pentru a
descrie: pe soţia lui Lot acoperită cu sare (Geneza 19:26); fumul şi focul care
au protejat tabăra lui Israel (Exod 13:21); o coloană de fum sub forma unui
palmier care se răspândea în aer (Cântarea Cântărilor 3:6; Ioel 2:30. ebr. timari,
cf. timori, deasupra). Funcţiunea lui de suport este folosită figurativ
în legătură cu: (i) stâlpii cerului şi ai pământului asupra cărora numai
Dumnezeu are putere (1 Samuel 2:8; Iov 9:6; 26:11; Psalmul 75:3); (ii)
picioarele iubitului şi picioarele unui înger (Cântarea Cântărilor 5:15;
Apocalipsa 10:1); (iii) biserica ce trebuie să înalţe adevărul (1 Timotei
3:15); (iv) poziţia lui Iacov, Chifa şi Ioan în biserica din Ierusalim (Galateni
2:9).
b. Monumental
Pietre fixate vertical pe extremităţile lor se
întâlnesc peste tot în lumea antică, asociate adesea cu un altar sau cu un
templu (de ex. un altar neolitic timpuriu de la Ierihon conţinea o nişă în care
se găsea un cilindru de piatră, vezi PEQ 84, 1952, p. 72, pl. XIX. 1) sau
stăteau independent (menhirul celtic). Studierea tuturor pasajelor din
VT în care se menţionează un astfel de stâlp (ebr. masseba, ceva
înălţat) arată că semnificaţia de bază a fost aceea de monument comemorativ.
Mormântul Rahelei a fost marcat în felul acesta (Geneza 35:20) şi Absalom,
neavând copii, a ridicat un stâlp căruia i-a dat propriul lui nume, ca obiect
comemorativ al său (2 Samuel 18:18). Numele dat pietrei o identifica cu cu
purtătorul acelui *nume (*CUVÂNT). Evenimentele importante erau comemorate în
acelaşi fel. Iacov a ridicat piatra pe care a folosit-o drept pernă, în mod
clar o lespede mică, după prima lui teofanie la Betel şi o altă piatră după cea
de-a doua teofanie. Pe ambele pietre au fost turnate libaţii, deosebindu-le de
alte pietre. Numind pietrele „Casa lui Dumnezeu" (ebr. bet’el),
Iacov a înregistrat semnificaţia lor pentru el (Geneza 28:18-22; 35:13-15).
Legămintele între Iacov şi Laban şi între Iahve şi Israel au fost de asemenea
indicate vizibil în felul acesta (Geneza 31:45-54; Exod 24:4; Iosua 24:26-27).
Tot aşa au fost indicate şi traversarea Iordanului (Iosua 4:1-9) şi victoria
asupra filistenilor la Miţpa (1 Samuel 7:12, numită „piatră de ajutor",
ebr. ‘eben ha’ezer). Aceasta este semnificaţia creştinului victorios
care poartă numele lui Dumnezeu, noul Ierusalim şi noul nume al Fiului omului
(Apocalipsa 3:12).
În religia canaanită, stâlpul a ajuns să se
identifice cu zeitatea (în special cu zeitatea masculină) devenind un obiect de
veneraţie. De aceea el era interzis pentru israeliţi, care trebuiau să distrugă
toţi stâlpii pe care-i găseau (Exod 23:24; Deuteronom 16:22; cf. *AŞERA). Între
multele pietre găsite în Palestina şi în jurul ei (ex. la Ghezer, Lejjun,
Byblos, Ras Shamra) cele mai bune exemple sunt cele de la Haţor. O piatră
înălţată, cu vârful rupt, se găsea înălţată la intrarea într-o clădire
importantă în citadela canaanită, având înaintea ei o jertfă (HA 22, 1959), p.
14, fig. 12). În oraşul de jos exista un altar mic care conţinea un şir format
din câteva lespezi de aproximativ 45 cm. Înălţime şi mai multe îngrămădite
într-o încăpere alăturată (BQ 19, 1956, p. 10, fig. 7). Este foarte posibil ca
acestea să fie monumente ancestrale distruse de către israeliţi (cf. ANEP, num.
630, 635). Practica a continuat în ţările învecinate şi Isaia a prezis că
egiptenii vor înălţa un stâlp lui Iahve la graniţa lor atunci când se vor
întoarce la El (Isaia 19:19). Vezi C. F. Graesser, „Standing Stones in Ancient
Palestine", BA 35, 1972, p. 34-63.
A.R.M
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu