stâncă
STÂNCĂ. În VT stânca (ebr. sela; sur)
simbolizează siguranţa şi apărarea unui refugiu abrupt şi inaccesibil (cf.
Isaia 32:3; 33:16). De asemenea, este folosit în legătură cu o temelie de
neclintit (cf. Psalmul 40:2): a înlătura „stânca" echivalează cu a clătina
lumea (cf. Iov 18:4). În interacţiunea acestor simboluri nu este surprinzător
să găsim că despre Dumnezeu se vorbeşte ca despre o stânca ce conferă
securitate şi siguranţă poporului Său (cf. 2 Samuel 22:32). În Isaia 8:14 sur
este folosit cu referire la stânca mesianică respinsă de „zidarii" evrei
ai templului. Împreună cu Psalmul 118:22 şi Isaia 28:16, aceasta devine
importantă pentru tipologia NT: Isus Cristos, „piatra de poticnire"
respinsă a devenit *piatra unghiulară a adevăratului Templu, ekklesia
creştină (Romani 9:33; 1 Petru 2:6 ş.urm; cf. Ellis, Paul, p. 88
ş.urm.). La Pavel tipologia este extinsă la identificarea lui Cristos cu stânca
a cărei apă hrănitoare i-a urmat pe evrei în pustie (1 Corinteni 10:1 ş.urm.;
cf. Ellis, Prophecy, p. 209-212). Relaţia (şi probabil identificarea)
lui *Petru cu stânca în Matei 16:18 este subiectul unei discuţii neîntrerupte
(cf. Cullmann, p. 155-212)
BIBLIOGRAFIE
„Cornerstone", Baker’s Dictionary of
Theology, 1959; O Cullmann, Peter: Disciple, Apostle, Martyr, 1953;
E. E. Ellis, Paul’s Use of the Old Testament, 1957; idem., Prophecy
and Hermeneutic, 1977; O. Cullmann, în TDNT 6, p. 95:112; W. Mundle ş.a.,
în NIDNTT 3, p. 381.
E.E.E.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu