Sumer, sumerieni
SUMER, SUMERIENI. Partea
inferioară a Mesopotamiei antice sau sudul Irakului, între regiunea modernului
Bagdad şi Golful Persic şi sudul regiunii care a fost cunoscută drept *Akkad.
Regiunea aceasta întinsă, de aproape 25.900 de km. pătraţi, este traversată de
fluviile *Tigru şi *Eufrat. Deşi nu se fac referiri la el în mod direct în VT,
acesta poate fi *Şinear (sin’ar; sumer. kenir şi sumer).
Este posibil ca în spatele relatărilor din Geneza 1-11 să se afle civilizaţia
sumeriană (vezi II., mai jos). Regiunea a fost locuită de sumerieni din
aprox. 4500 î.Cr. până în 1750 î.Cr., când sumerienii au fost asimilaţi în cele
din urmă de către semiţii care locuiau în aceeaşi regiune. Nu se cunoaşte
originea sumerienilor, deşi unele teorii pe această temă cuprind migraţia din
est.
I. Istoria
Istoria sumerienilor se împarte în trei perioade:
(a) perioada sumeriană timpurie, 3000-2700 î.Cr.; (b) perioada sumeriană
clasică, 2700-2250 î.Cr.; (c) perioada neo-sumeriană, 2100-1960 î.Cr. Ea este
reconstituită pentru fiecare dintre aceste perioade în special din poemele
epice răspândite în mărturiile istorice şi din sutele de mii de documente de
afaceri.
a. Prima perioadă a fost dominată
de trei cetăţi majore: Uruk, Aratta şi Chiş. Cele trei personaje de frunte,
toţi conducători ai cetăţii Uruk, au fost Enmerkar, Lugalbanda şi mai ales
Ghilgameş, care este cel mai celebru erou ai întregii istorii sumeriene.
Întrucât figurile istorice şi evenimentele au fost recuperate nu din mărturiile
contemporane, ci din compoziţiile literare, este dificil să atribuim
evenimentele unui anumit nivel arheologic al oricăruia din cetăţile menţionate.
În plus, foarte puţine mărturii din perioada aceasta s-au descoperit la Chiş
sau la Uruk. Avem de-a face cu o epocă întunecată, din care răzbat ecouri slabe
de fapte pătimaşe realizate de un popor tânăr şi viguros.
b. Perioada clasică se concentrează
mai ales în jurul a patru cetăţi: Ur, Chiş, Umma şi Lagaş. Conducătorii cei mai
cunoscuţi sunt Eannatum, Urukagina, Gudea din Lagaş şi Lugalzaggisi din Umma.
Din această perioadă s-au păstrat documente contemporane care poartă numele şi
relatează câteva dintre faptele de vitejie ale acestor conducători. De aceea
putem identifica adesea multe dintre cetăţi şi chiar clădiri la care se face
referire în documente. Despre cetatea Ur din această perioadă se cunosc multe
lucruri mai degrabă pe cale arheologică decât pe cale istorică. Numele regilor
se cunosc fără referire la evenimente semnificative. Dar cel mai mare tezaur al
tuturor timpurilor din Mesopotamia aparţine acestei perioade - „mormintele
regale" fabulos de bogate. Primul document istoric real de o oarecare
lungime provine şi el din această perioadă şi se referă la disputa dintre Umma
şi Lagaş. Scris în aproximativ 2400 î.Cr. în vremea lui Entemena din Lagaş, el
conţine multe date economice şi sociale, precum şi istorice. Dar astăzi ne este
cunoscut mai bine un conducător dintr-o perioadă mai târzie din Lagaş, în
Gudea, deoarece s-au păstrat zeci de statui ale lui purtând inscripţii pe ele,
măiestria sculpturii în piatră din această perioadă. Inscripţiile conţin
nenumărate date referitoare la viaţa economică şi religioasă. Lugalzaggisi,
ultimul rege sumerian din această perioadă, a căzut victimă renumitului
conducător semit Sargon din Agade.
c. Aproape cu două secole mai
târziu epoca neo-sumeriană cu capitala la Ur s-a ridicat pe ruinele dinastiei
akkadiene. Dar sângele sumerian s-a subţiat serios ca urmare a imigrării la
scară largă a celorlalte popoare, mai ales a amoriţilor. Doar primii doi dintre
cei cinci regi din Ur au purtat de fapt nume sumeriene. Dar chiar şi după ce au
dispărut toţi sumerienii şi limba nu mai era vorbită, ea a rămas totuşi limba
religiei, ştiinţei, afacerilor şi a legii timp de mai multe secole.
II. Literatura
Inventarea *scrierii în aprox. 3200 î.Cr., aşa cum
este ea cunoscută în textele de la Erec, este atribuită sumerienilor. Limba, în
mai multe dialecte, inclusiv „limba îngrijită" (eme.- sal), are o
formă aglutinată şi nu este semitică. Nu poate fi raportată în mod sigur la
vreun grup lingvistic cunoscut, deşi împărtăşeşte elemente care apar în mai
multe limbi. Scrierea, concepută iniţial pentru a însemna tranzacţiile legale
şi textele economice şi administrative, care cuprind 75 la sută din toate
documentele existente în care se foloseşte scrierea cuneiformă sumeriană, a
fost curând folosită pentru toate genurile de literatură cunoscute mai târziu
în întregul Orient Apropiat antic. Scrierea şi genurile literare au fost
adoptate şi dezvoltate ulterior de *babilonieni, *asirieni, *hitiţi, *hurriţi,
*canaaniţi şi *elaminţi.
Istoriografia include inscripii murale şi votive,
însemnări militare ale relaţiilor interstatale (Lagaş-Umma; Stela Vulturilor),
liste de regi, formule anuale de datare, corespondenţă regală, documente
semnificative detaliate (Tummal) şi explicaţii poetice ale evenimentelor majore
(„Blestemul lui Agade"). Relatările epico-istorice ale faptelor de vitejie
ale lui *Sargon din Agade şi Ur-Nammu şi nouă povestiri epopeice atestă alte
forme de istoriografie. Acestea din urmă reflectă relaţiile cetăţilor-state cu
vecinii lor, de ex. Enmerkar şi Aratta, Lugalbanda cu Enmerkar şi Ghilgameş cu
Aga din Chiş.
În miturile sumeriene eroii sunt zeităţi şi
tratează temele *creaţiei („Enlil şi Ninlil: naşterea zeului-Lună",
„Crearea cazmalei", „Enlil şi Ninmah: crearea omului"); a
civilizaţiei („Enki şi ordinea lumii: organizarea pământului şi a proceselor
sale culturale", „Inanna şi Enki: transferul artelor civilizaţiei de la
Eridu la Erec) şi a unei „vârste eroice" („Enlil şi Ninhursag: mitul
sumerian al paradisului"), precum şi căderea omului (Inanna şi Şakaletuda:
păcatul mortal al grădinarului"). Zeiţa Inanna (mai târziu: *IŞTAR) şi
Dumuzi (*TAMMUZ) joacă un rol major în miturile despre descinderea zeilor în
lumea inferioară. *Potopul, deşi cunoscut în traducere sumeriană, este foarte
posibil să fi fost de origine literară semită (cf. Epopeea lui Atrahasis). Teme
asemănătoare apar în istoriografia timpurie a VT (Geneza 1-11).
Sumerienii au compus de asemenea imnuri extrem de
complicate care preamăreau zeii, regii şi templele precum şi lamentaţii care
deplângeau distrugerea oraşelor-state şi a oraşelor (Ur, Nippur) sau moartea
zeului Tammuz.
Alte genuri sumeriene cuprind începutul aşa-zisei
literaturi a „înţelepciunii" care cuprindea colecţii de îndrumări, eseuri,
fabule, proverbe şi ghicitori. Toate acestea s-au răspândit prin folosirea lor
în sistemul educativ al şcolilor unde instruirea cuprindea scrierea, retorica,
muzica şi alte forme, inclusiv examinarea. Literatura şcolară a „întrecerii"
oferă un contrast între „Vară şi Iarnă", „Cazma şi Plug" etc. Alte
întreceri erau folosite cu scopul de a descrie sistemul şcolar (é.dub.ba).
III. Cultura
Iniţial societatea sumeriană pare să-şi fi grupat
satele şi oraşele mai mici în jurul oraşelor mai mari, formând statele-oraşe
controlate de un consiliu de senatori şi tineri cu statut militar sub
conducerea unui „stăpân" (en), mai târziu un lugal, „conducător,
rege". Pe lângă instituţiile acestea a apărut o birocraţie a templului şi
preoţi care şi ei deţineau proprietăţi şi uneori dominau această societate
„democratică" şi foarte organizată. Se credea că guvernarea umană reflectă
pe pământ ceea ce se întâmplă în cer. Regele era doar un vice-regent al zeului
suprem al oraşului care l-a chemat la această misiune şi care îi cerea să dea
socoteală de modul în care îşi exercita misiunea în calitate de persoană care
împarte legea şi dreptatea. Ulterior regele a condus prin guvernatorii locali
şi prin anumite oraşe desemnate să controleze economia în relaţiile lor cu
nomazii din împrejurimi.
IV. Moştenirea
Pe lângă moştenirea literară, Sumer a lăsat
civilizaţiilor de mai târziu concepţiile sale despre lege şi guvernare,
sprijinite de o „tehnologie ştiinţifică". Aceasta din urmă se baza pe
metode empirice (datele din liste) şi pe practică. Astronomia şi matematica
folosea atât sistemele zecimale, cât şi pe cele sexagesimale, inclusiv
subdiviziunea timpului şi aspaţiului în unităţi din care derivăm acum orele,
minutele şi precum şi măsurătorile liniare. Roata a fost dezvoltată atât pentru
transport , cât şi pentru activitatea *olarului. Practicile arhitecturale
includeau arcade, bolţi, cupole, nişe, coloane, precum şi tehnici decorative
din stuc şi mozaic, folosite pentru faţadele templelor, pentru platforma
templelor şi pentru piramida în trepte (ziggurat). În artă, ştampila gravată şi
pecetea cilindrică erau strâns asociate cu tradiţia îndelungată a Sumerului în
ceea ce priveşte scrierea.
BIBLIOGRAFIE
S. N. Kramer, The Summerians, their history,
culture and character, 1963; T. Jacobsen, Treasures of Darkness,
1976; H. Ringgren, Religions of the Ancient Near East, 1975. Pentru
istorie, vezi CAH, 1-2, p. 190-195 şi pentru texte ANET, 1969, p. 37-39
(mituri, epopei), 159 ş.urm. (legi), 265 ş.urm. (texte istorice), 455 ş.urm.
(lamentaţii), 589 ş.urm. (proverbe), 575 ş.urm. (imnuri).
F.R.S
D.J.W.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu