epistolele către Timotei şi Tit
EPISTOLELE CĂTRE TIMOTEI ŞI TIT. Cele două Epistole
către Timotei şi cea către Tit sunt grupate de obicei împreună ca şi epistole
pastorale şi aparţin perioadei de către sfârşit al vieţii lui Pavel, furnizând
informaţii preţioase despre gândurile marelui apostol misionar care se pregătea
să predea altora ştafeta lucrării. Epistolele sunt adresate la doi dintre cei
mai apropiaţi colaboratori şi de aceea întâlnim un gen diferit de corespondenţă
paulină decât aceea din epistolele adresate anterior bisericilor.
I. Schiţa conţinutului
1 Timotei
a. Pavel şi Timotei (1:1-20)
Necesitatea ca Timotei să combată învăţătura falsă
de la Efes (1:3-11); experienţa lui Pavel cu privire la îndurarea lui Dumnezeu
(1:12-17); o însărcinare specială pentru Timotei (1:18-20).
b. Închinarea şi ordinea în biserică (2:1-4:16)
Rugăciunea publică (1:1-8); poziţia femeilor
(2:9-15); calităţile cerute episcopilor şi diaconilor (3:1-13); biserica:
caracterul ei şi adversarii ei (3:14-4:5); biserica: responsabilităţile
personale ale lui Timotei (4:6-16).
c. Disciplina în cadrul bisericii (5:1-25)
O discuţie despre modul potrivit de a trata
diferite grupuri, în special pe văduve şi pe bătrâni.
d. Diferite îndemnuri (6:1-19)
Despre slujitori şi stăpâni (6:1-2); despre
învăţătorii falşi (6:3-5); despre bogăţie (6:6-10); despre ţelurile omului lui
Dumnezeu (6:11-16); iarăşi despre bogăţie (6:17-19).
e. Îndemnuri finale pentru Timotei (6:20-21)
2 Timotei
a. Consideraţia specială a lui Pavel faţă de
Timotei (1:1-14)
Salutare şi mulţumire (1:1-5); îndemnuri şi
încurajări pentru Timotei (1:6-14).
b. Pavel şi asociaţii săi (1:15-18)
Asiaticii neloiali şi Onisifor cel folositor
(1:15-18).
c. Îndrumări speciale pentru Timotei (2:1-26)
Încurajări şi îndemnuri (2:1-13); sfaturi cu
privire la tratarea învăţătorilor falşi (2:14-26).
d. Preziceri cu privire la zilele de pe urmă (3:1-9)
Urmează să vină vremuri de decădere morală.
e. Alte sfaturi pentru Timotei (3:10-17)
O aducere aminte a persecuţiilor anterioare prin
care a trecut Pavel (3:10-12); un îndemn pentru Timotei de a continua aşa cum a
început (3:13-17).
f. Mesajul lui Pavel de rămas bun (4:1-22)
O însărcinare finală dată lui Timotei (4: l-5); o
mărturisire de credinţă (4:6-8); câteva cereri personale şi avertismente
(4:9-15); prima cuvântare de apărare a lui Pavel şi speranţa lui de viitor
(4:16-18); salutări şi benedicţie (4:19-22).
Tit
a. Salutarea lui Pavel către Tit (1:1-4)
Apostolul este conştient de chemarea sa înaltă.
b. Calităţile oamenilor pe care trebuie să-i
desemneze Tit ca şi prezbiteri (sau episcopi) (1:5-9)
c. Învăţătorii falşi din Creta (1:10-16)
Caracterul lor şi necesitatea de a-i mustra.
d. Conduita creştină (2:1-10)
Sfaturi cu privire la oamenii mai bătrâni şi mai
tineri şi cu privire la sclavi.
e. Învăţătura creştină (2:11-3:7)
Ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru creştini
(2:11-15); ce ar trebui să facă creştinii în societate (3:1-2); contrastul
dintre creştinism şi păgânism (3:3-7).
f. Îndemnuri finale pentru Tit (3:8-15)
Cu privire la faptele bune (3:8); despre
învăţătorii falşi (3:9-10); despre însoţitorii lui Pavel şi planurile lui de
viitor (3:11-15).
II. Situaţia istorică
Este dificil să reconstituim această perioadă din
viaţa lui Pavel, deoarece nu avem o mărturie independentă, cum este cea
furnizată de Faptele Apostolilor pentru epistolele anterioare. Dar anumite
informaţii pot fi determinate chiar din aceste epistole. Pe vremea scrierii
Epistolelor 1 Timotei şi Tit, Pavel nu era în închisoare, dar când a scris 2
Timotei el nu numai că era în închisoare (1:8; 2:9), ci se pare că fusese deja
judecat şi viaţa lui era în joc, cu probabilitatea ca un verdict advers iminent
să aibă ca rezultat executarea lui (4:6-8). Din 1 Timotei 1:3 este clar că
Pavel fusese recent în apropiere de Efes, unde l-a lăsat pe Timotei pentru a
îndeplini o misiune socială, mai ales administrativă. Epistola către Tit
furnizează informaţii istorice suplimentare, deoarece din 1:5 se poate deduce
că Pavel a făcut o vizită recentă în Creta şi cu această ocazie a avut prilejul
să cunoască starea bisericilor şi să-i dea instrucţiuni concrete lui Tit pentru
a remedia orice deficienţe. La încheierea scrisorii (3:12) apostolul îl
îndeamnă pe Tit să i se alăture la Nicopole pentru perioada de iarnă, şi este
destul de cert că această cetate era situată în Epir, şi în acest caz este singura
referire la o vizită a lui Pavel în acest district. Tit a fost îndemnat de
asemenea să-i ajute pe Zena şi Apolo în călătoria lor (3:13), dar înţelesul
exact al acestei referiri este incert.
2 Timotei este mult mai specifică în informaţiile
istorice date. În 1:16 Pavel se referă la Onisifor care l-a căutat în timp ce
se afla în Roma, fapt care sugerează că scriitorul se mai afla încă în Roma ca
şi întemniţat. În 4:16 el menţionează o judecată anterioară care este
considerată, în general, o examinare preliminară pregătitoare pentru judecata
oficială înaintea autorităţilor romane. În 4:13 Pavel face o cerere
interesantă, să i se trimită o manta pe care a lăsat-o în casa lui Carp din
Troa, lucru care dă de înţeles că a vizitat recent locul acela. În acelaşi
pasaj Pavel menţionează că l-a lăsat pe Trofim bolnav la Milet (4:20), în timp
ce Erast, un colaborator al său, a rămas la Corint.
Este imposibil să încadrăm toate aceste informaţii
istorice, aşa cum sunt, în istoria din Faptele Apostolilor şi, dacă ţinem cont
de autenticitatea lor, nu există nici o alternativă (vezi discuţia de mai jos)
decât să presupunem că Pavel a fost eliberat din întemniţarea menţionată la
sfârşitul cărţii Faptelor Apostolilor, că a avut o altă perioadă de activitate
în E şi apoi a fost arestat din nou, judecat şi, în fine, executat la Roma de
către autorităţile imperiale. Informaţiile disponibile din epistolele pastorale
sunt insuficiente pentru a facilita reconstituirea itinerarului lui Pavel, dar
este cert că a activat mai târziu în Grecia, Creta şi Asia. Unii cercetători,
pe baza textului din Romani 15:24, 28 au încadrat în această perioadă o vizită
în Spania şi, dacă această presupunere este corectă, această vizită în V ar fi
precedat întoarcerea lui Pavel la bisericile din E. Dar dacă Epistolele către
coloseni, Filimon şi Filipeni sunt atribuite perioadei de întemniţare din Roma
(vezi articolele separate), pare clar că Pavel şi-a îndreptat privirea spre E
şi nu spre V atunci când a fost eliberat. (*CRONOLOGIA NOULUI TESTAMENT.)
III. Scopul
Dacă presupunem că toate aceste epistole au fost
scrise într-un interval de timp relativ scurt, trebuie să observăm că ele au
avut un scop comun. Toate sunt menite să le dea colaboratorilor lui Pavel
îndemnuri şi încurajări cu privire la responsabilităţi prezente şi viitoare.
Există multe instrucţiuni cu privire la administraţia ecleziastică, dar ar fi
greşit să presupunem că asemenea instrucţiuni explică scopul fundamental al
fiecăreia. Dintre cele trei Epistole, motivul scrierii 2 Timotei este mai clar
decât în cazul celorlalte epistole. Apostolul dă ultimele îndrumări unui
succesor timid şi în cursul epistolei el îi aminteşte lui Timotei începuturile
sale în credinţă (1:5-7) şi îl îndeamnă să acţioneze demn de chemarea sa
înaltă. De multe ori pe parcursul epistolei îi sunt adresate îndemnuri solemne
(1:6, 8, 13 ş.urm.; 2:1, 22; 3:14; 4:1 ş.urm.), care sugerează că Pavel nu era
prea sigur cu privire la curajul lui Timotei în faţa responsabilităţilor mari
care îi reveneau acum. Apostolul doreşte să-l vadă din nou şi, de două ori îl
îndeamnă să vină cât mai curând posibil (4:9, 21), deşi tonul ultimei părţi a
scrisorii sugerează că Pavel nu este convins că circumstanţele vor permite
revederea lor (cf. 4:6). Există avertismente cu privire la oamenii neevlavioşi
care produc tulburare în biserică atât în prezent cât şi în zilele de pe urmă
(3:1 ş.urm.) iar Timotei este îndemnat să se ferească de ei. El trebuie să
încredinţeze la oameni de încredere misiunea transmiterii tradiţiilor pe care
el le-a primit deja (2:2).
Scopul fundamental al celorlalte două Epistole este
mai puţin clar, deoarece în amândouă cazurile Pavel se despărţise recent de cei
cărora le erau adresate epistolele, iar necesitatea unor asemenea instrucţiuni
detaliate nu este clară. Ar părea probabil că subiectul a fost transmis deja
oral, deoarece în ambele epistole sunt date calităţi cerute de la cei care
deţin funcţii în biserică şi este de neconceput ca până atunci Timotei şi Tit
să nu fi primit nici o asemenea învăţătură. După toate probabilităţile
epistolele au fost menite să mărească puterea reprezentanţilor lui Pavel în
însărcinările încredinţate lor. Se pare că Timotei a avut o oarecare
dificultate în impunerea respectului (cf. 1 Timotei 4:12 ş.urm.), în timp ce,
potrivit cu Tit 1:10 ş.urm., Tit a avut de-a face cu un grup foarte dificil în
Creta. Amândoi aceşti bărbaţi sunt îngrijoraţi cu privire la doctrina sănătoasă
şi conduita corectă, cât şi cu privire la învăţătura dată altora (1 Timotei
4:11; 6:2; Tit 2:1, 15; 3:8).
Nu este de aşteptat ca în aceste scrisori apostolul
să prezinte prietenilor săi cei mai apropiaţi un tratat de teologie. Nu a fost
nevoie să stăruiască asupra unor doctrine creştine, pe care Timotei şi Tit
trebuie să le fi auzit de multe ori de pe buzele învăţătorului lor. Dar trebuie
să li se aducă aminte că este zadarnic să-şi irosească timpul cu anumite
grupuri de învăţători falşi ale căror învăţături erau dominate de lucruri
irelevante şi certuri de cuvinte care nu duc nicăieri (vezi 1 Timotei 1:4; 4:1 ş.urm.;
6:3 ş.urm, 20). Se pare că nu a existat nici o legătură între aceste erezii în
bisericile din Efes şi Creta şi cele combătute de Pavel în Epistola sa către
coloseni, dar se poate să fi fost diferite forme ale tendinţei care s-a
dezvoltat mai târziu în gnosticismul din sec. al 2-lea.
IV. Autenticitatea
Criticile moderne au contestat atât de mult faptul
că Pavel ar fi autorul acestor epistole încât atestarea Bisericii primare este
de cea mai mare importanţă într-o examinare imparţială a întregii probleme.
Există puţine scrieri ale NT care au o atestare mai puternică, deoarece aceste
epistole au fost folosite pe larg pe vremea lui Polycarp şi există urme
posibile în lucrările mai vechi ale lui Clement din Roma şi Ignatius. Omiterea
epistolelor din Canonul lui Marcion (cca. 140 d.Cr.) nu a fost considerată ca o
dovadă a faptului că nu ar fi fost cunoscute pe vremea lui însă, ţinând seama
de tendinţa lui de a scoate afară tot ce nu-i era pe plac, sau ce nu era în
armonie cu doctrina lui, acest argument nu poate fi luat în serios. Mai există
o singură dovadă cu privire la posibila omitere a epistolelor, şi anume
papirusurile Chester Beatty, dar întrucât acestea sunt incomplete, este prea
riscant să bazăm orice ipoteză pozitivă pe această dovadă, mai ales dacă avem
în vedere faptul că epistolele au fost cunoscute şi folosite în E într-o
perioadă mai veche decât cea reprezentată de papirusuri.
Prin urmare, obiecţiile cu privire la autenticitate
trebuie să fie privite ca inovaţii moderne care contrazic dovezile puternice
din Biserica primară. Aceste obiecţii au început să fie mai puternice o dată cu
atacurile lui Schleiermacher împotriva autenticităţii cărţii 1 Timotei (1807)
şi obiecţiile au fost dezvoltate de mulţi alţi cercetători, dintre care cei mai
conoscuti au fost F. C. Baur, H. J. Holtzmann, P. N. Harrison şi M. Dibelius.
Ei s-au bazat pe patru probleme principale, în diferite perioade ale criticii
s-a acordat atenţie unor probleme diferite, dar este probabil că efectul
cumulativ i-a convins pe unii cercetători moderni să creadă că aceste epistole
nu se poate să fi fost scrise de Pavel.
a. Problema istorică
Situaţia istorică nu poate fi încadrată în perioada
istoriei Faptelor Apostolilor şi necesitatea postulării eliberării lui Pavel
din închisoare i-a determinat pe unii cercetători să sugereze alte teorii. Fie
că toate referirile personale sunt invenţia autorului, fie că unele dintre ele
sunt scrisori autentice care au fost incluse în scrierile proprii ale
autorului. Nu a existat niciodată unanimitate în părerile celor care au propus
această alternativă, impunând identificarea scrisorilor autentice, un fapt care
dă naştere la suspiciuni cu privire la teorie. În plus, ideea unui scriitor
fictiv care să producă scrisori personale atât de verosimile este improbabilă
şi nici una dintre teorii nu este necesară, dacă acceptăm presupunerea foarte
rezonabilă că Pavel a fost eliberat din prima sa întemniţare în Roma.
b. Problema ecleziastică
S-a susţinut că situaţia ecleziastică reflectă o
stare de lucruri caracteristică pentru sec. al 2-lea, dar această teorie a fost
influenţată de presupunerea că: (i) în aceste epistole este combătut
gnosticismul din sec. al 2-lea, şi (ii) Biserica primară era dezvoltată prea
mult pentru perioada primară. Forţa primei presupuneri este anulată complet de
cunoştinţele moderne care arată că gnosticismul a avut rădăcini mult mai vechi
decât şi-au închipuit oamenii cândva, iar forma de erezie combătută în aceste
epistole este diferită de gnosticismul deplin dezvoltat. A doua presupunere
este la fel de nesigură, dacă avem în vedere faptul că organizarea bisericii
este cu certitudine mai primitivă decât pe vremea lui Ignatius şi nu conţine
nici un anacronism pentru perioada apostolului.
c. Problema doctrinară
Absenţa marilor discuţii doctrinare pauline,
întâlnite în epistolele mai vechi, şi prezenţa unor expresii stereotipe cum
sunt „credinţa" şi „doctrina sănătoasă", expresii care sugerează un
stadiu de dezvoltare în care doctrina creştină a atins fixitatea unei tradiţii,
toate acestea au dat naştere la alte îndoieli cu privire la paternitatea lui
Pavel. Dar recunoaşterea caracterului personal al acestor comunicări şi a
faptului că atât Timotei cât şi Tit erau deja familiari cu învăţăturile
principale ale lui Pavel este suficientă pentru a explica prima obiecţie, iar a
doua obiecţie poate fi anulată de presupunerea valabilă a faptului că Pavel a
fost un pionier misionar cu viziune pentru viitor şi, oricât de creatoare şi de
dinamice vor fi fost afirmaţiile sale în Epistolele adresate bisericilor, nu se
poate ca el să nu fi acordat suficientă atenţie necesităţii păstrării doctrinei
corecte şi trebuie să recunoaştem că termenii folosiţi pentru acest scop sunt
foarte potriviţi.
d. Problema lingvistică
Aceste epistole conţin un număr foarte mare de
cuvinte care nu sunt folosite în altă parte din NT şi multe cuvinte nu sunt
întâlnite în alte scrieri ale lui Pavel, şi se afirmă că aceste indicaţii
demonstrează caracterul nepaulin al scrierilor, mai ales când teoria este
sprijinită de absenţa multor pronume, prepoziţii şi particule folosite de
apostol. Asemenea calcule lingvistice pot fi de folos numai dacă există date
suficiente pentru a servi ca o bază de comparaţie adecvată, şi lucrul acesta nu
se aplică la epistolele pauline, pentru care vocabularul total nu depăşeşte
2.500 de cuvinte diferite. Nu pare să existe nici un motiv valid pentru a nu
accepta posibilitatea unor diferenţe de vocabular şi de stil în scrierile
aceleiaşi persoane. Unii, care în toate celelalte privinţe consideră că
epistolele sunt autentice dar care întâmpină dificultăţi în problema
lingvistică, recurg la ipoteza că Pavel a folosit un alt secretar personal
decât pentru celelalte epistole.
În concluzie, se poate spune că aceste obiecţii,
chiar şi când sunt luate în ansamblu, nu oferă un motiv adecvat pentru a
abandona convingerea recunoscută şi necontestată a Bisericii creştine de până
în secolul al 19-lea că aceste trei epistole sunt scrieri autentice ale
apostolului Pavel.
V. Valoarea
În tot cursul istoriei bisericii aceste epistole au
fost folosite pentru a-i învăţa pe slujitorii lui Cristos cu privire la
îndatoririle şi purtarea lor şi au fost de nepreţuit prin faptul că au oferit
un model de conduită practică. Dar utilitatea şi sfera lor nu s-au limitat la atât,
deoarece ele conţin multe perle de încurajare spirituală şi multe idei
teologice profunde care au îmbogăţit enorm viaţa devoţională a bisericii.
Pasaje cum sunt 1 Timotei 3:16 şi Tit 2:12 ş.urm.; 3:4 ş.urm., printre altele,
atrag atenţia cititorului asupra unor adevăruri majore ale Evangheliei, iar
ultimul capitol din 2 Timotei păstrează mişcătorul cântec de lebădă al marelui
apostol.
BIBLIOGRAFIE
C. K. Barrett, The Pastoral Epistles, 1963;
J. N. D. Kelly, The Pastoral Epistles, 1963; M. Dibelius şi H. Conzelmann,
Die Pastoralbriefe, 1955; B. S. Baston, The Pastoral Epistles,
1948; D. Guthrie, The Pastoral Epistles, TNTC, 1957; idem, New
Testament Introduction, 1970; A. T. Hanson, Studies in the Pastoral
Epistles, 1968; P. N. Harrison, The Problem of the Pastoral Epistles,
1921; W. Hendriksen, Commentary on I & II Timothy and Titus, 1957;
J. Jeremias, Die Briefe an Thimoteus und Titus, NTD, 1953; W. Michaelis,
Pastoralbriefe und Gefangenschaftsbriefe, 1930; E. K. Simpson, The
Pastoral Epistles, 1954; C. Spicq, Les Épitres Pastorales, Études
Bibliques, 1948.
D.G.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu