Tars
TARS. - O cetate din câmpia Ciliciei,
udată de râul Cydnus, la vreo 16 km de coastă, după modelul celor mai multe
cetăţi de pe coasta Asiei Mici. Dacă judecăm după dimensiunile ruinelor sale ,
Tarsul trebuie să fi avut o populaţie de cel puţin o jumătate de milion de
oameni pe vremea romanilor. Cursul inferior al Cydnusului era navigabil şi
portul construit pe ţărm dovedeşte cunoştinţe avansate. O şosea importantă
ducea spre N la Porţile Ciliriene, faimoasa trecătoare prin munţii Taurus, la o
depărtare de vreo 50 de km.
Nu se ştie nimic despre întemeierea cetăţii Tars.
Probabil că a fost un oraş cilician în care au pătruns la o dată timpurie
colonişti greci. Numele Mopsus este asociat în mod tradiţional cu aşezarea
greacă din Cilicia şi ar putea indica, aşa cum a crezut Ramsay (The Cities
of St. Paul, 1907, p. 116 ş.urm.), o veche aşezare ioniană. În Geneza 10:4
„fiii lui Iavan, Elişa şi Tarşiş..." ar putea sprijini această teorie.
Faptul că Josephus a identificat Tarşişul cu Tarsul în acest pasaj nu ne
împiedică să dăm o interpretare diferită în alte contexte. Vechimea textului
din Geneza 10 este cea mai puternică obiecţie, dar cuvintele ar putea indica o
pătrundere a ionienilor la o dată foarte timpurie. Tarsul apare sporadic în
istorie. Este menţionat pe Obeliscul Negru al lui Salmanasar ca una dintre
cetăţile cucerite de asirieni la jumătatea sec. al 9-lea î.Cr. A urmat
dominarea mezilor şi perşilor, cu o organizare puţin rigidă care a permis
domnia unui rege cilician vasal. Xenofon, care a trecut pe acolo prin anul 401
î.Cr., a găsit că Tarsul era cetatea de scaun a unui oarecare Syennesis care
domnea ca rege vasal. Este posibil ca el să fi fost detronat datorită
participării lui la revolta lui Cyrus care l-a adus în Cilicia pe Xenofon şi pe
Cei Zece Mii, deoarece Alexandru, în 334 î.Cr., a găsit că regiunea era în
mâinile unui satrap persan. Monedele din această perioadă sugerează o influenţă
greacă şi orientală şi nu indică nici o autonomie. Ramsay susţine că poate
distinge un declin al influenţei greceşti în timpul domniei persane.
Nici regii seleucizi care au domnit după Alexandru
nu au promovat influenţa grecilor în Tars. Politica lor generală, aici ca şi în
altă parte, a fost să descurajeze tendinţa cetăţilor greceşti de a se guverna
autonom precum şi dorinţa lor de liberalism. Este posibil ca şocul înfrângerii
lui Antiochus cel Mare de către romani în 189 î.Cr. să fi inversat procesul.
Aşezarea a limitat dominarea siriană la zona Taurus şi Cilicia a devenit o
regiune de frontieră. Faptul acesta se pare că a determinat Siria să facă o
reorganizare şi să acorde Tarsului o oarecare formă de autonomie. Tarsul lui
Pavel, cu sinteza dintre Răsărit şi Apus, între cultura greacă şi orientală,
datează din această perioadă.
O întâmplare din 2 Macabei 4:30-36 revelează
creşterea rapidă a independenţei şi reorganizarea cetăţii în urma unui protest
reuşit al cetăţii Tars, faţă de Antioh V Epiphanes în 171 î.Cr. Formarea unui
„trib" de cetăţeni evrei după modelul alexandrin datează din această
perioadă. (Antisemitismul lui Antioh a fost îndreptat împotriva recalcitranţei
metropolitane.) Istoria Tarsului din restul sec. al 2-lea î.Cr. este
necunoscută. Secolul 1 î.Cr. este mai bine cunoscut. Penetrarea romană în
Cilicia a început în 104 î.Cr., dar influenţa greacă şi romană a fost copleşită
în Asia de reacţia orientală în timpul lui Mitridate (83 î.Cr.). Aşezarea lui
Pompei în 65-64 î.Cr. a readus Cilicia la Statutul de „provincie" care nu
se referă în mod strict la o delimitare a reconstituit Cilicia ca o „sferă de
influenţă", care este înţelesul fundamental al „provinciei", şi nu o
entitate geografică, iar guvernatorii, între care şi Cicero (51 î.Cr.), au avut
misiunea dificilă de a înlătura piraţii din zona de coastă şi din zona de
interior pentru a proteja interesele romane.
În ciuda experimentelor romane cu ţara, Tarsul a
prosperat, a jucat un rol în războiul civil, a fost vizitat de Marcu Antoniu şi
a fost favorizat de Cezar August ca oraşul de rezedinţă ai lui Athenodorus,
învăţătorul său Apollonia şi prietenul său îndelungat. Cetăţenia romană a unor
evrei din Tars probabil că datează din vremea aşezării lui Pompei.
E.M.B.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu