urgiile/plăgile din Egipt
URGIILE/PLĂGILE DIN EGIPT. La ieşirea
din Egipt, când Dumnezeu i-a încredinţat lui Moise conducerea Israelului, El
l-a avertizat pe Moise că lucrul acesta va avea loc numai datorită faptului că
puterea lui Faraon va fi frântă de puterea supremă a lui Dumnezeu, prin care
Egiptul va fi lovit prin semne şi minuni pe care le va face Dumnezeu (cf. Exod
3:19-20). După ce a avut loc semnul cu toiagul care s-a transformat în şarpe şi
a înghiţit şerpii magicienilor egipteni, semn care nu l-a mişcat pe Faraon,
puterea lui Dumnezeu i-a fost arătată lui şi poporului lui prin zece judecăţi
care s-au ţinut lanţ. Ele au fost aplicate astfel încât să zugrăvească clar
realitatea puterii Dumnezeului lui Israel şi, prin contrast, neputinţa zeilor
Egiptului. Primele nouă urgii sunt legate direct de fenomenele naturii din
valea Nilului, dar cea de-a zecea, moartea întâilor născuţi, aparţine întru
totul supranaturalului. Aceste prime nouă urgii demonstrează felul în care
Dumnezeu Se foloseşte de ordinea creată pentru a-şi atinge scopurile, şi studii
recente tind să confirme atât realitatea celor descrise în Exod 7-12 cât şi
puterea mărturiei exacte şi de prima mână a celui care a scris această parte a
cărţii Exodului. Elementul miraculos al acestor urgii este legat, de obicei, de
intensitatea, durata şi timpul la care au avut loc aceste urgii. Cel mai
detaliat studiu al acestor urgii este, fără îndoiala, cel efectuat de G. Hort
în ZAW 69, 1957, p. 84-103 şi ZAW 70, 1958, p. 48-59. Cu toate că felul în care
a tratat primele nouă urgii pare a fi excelent, încercarea ei de a explica pe
cea de-a zecea ca referindu-se nu la „întâii născuţi" ci mai curând la „cele
dintâi roade" este în mod hotărât artificială şi nerealistă.
Hort a arătat că primele nouă urgii formează o
succesiune logică şi legată, care începe cu o revărsare neobişnuit de mare a
apelor Nilului, ce a avut loc în lunile obişnuite ale lui iulie şi august,
ultima urgie având loc aproximativ în luna martie (în ebr. Abib). În
Egipt, o inundaţie prea mare a Nilului aducea la fel de multe pagube cât o
revărsare insuficientă a lui.
Prima plagă (Exod 7:14-25)
Lui Moise i s-a poruncit să-şi întindă toiagul peste
apele Nilului ca acestea să se transforme în sânge; peştii din râu aveau să
moară, râul va avea un miros urât şi apa lui va avea un gust neplăcut; nu se
specifică nimic despre durata acestei urgii. Aceasta ar corespunde cu situaţia
creată de o inundaţie de proporţii a Nilului. Cu cât inundaţia era mai mare cu
atât mai multe aluviuni erau purtate în suspensie de apă, în special
particulele solului roşu din albia Nilului Albastru şi a râului Atbara. Şi cu
cât mai multe aluviuni erau transportate, cu atât mai roşie era apa Nilului. O
astfel de inundaţie excesivă putea aduce mai departe cu ea microorganisme
cunoscute ca flagelate şi bacterii asociate cu acestea: în plus, accentuarea
culorii roşii a apei a creat condiţii atât de nefavorabile pentru peşti încât
au murit într-un număr foarte mare, după cum este scris. Descompunerea lor a
infectat apa care a început să miroase greu. Ridicarea nivelului Nilului începe
în iulie/august, atinge cota maximă în septembrie şi apoi scade din nou.
Aşadar, se presupune că această urgie a afectat Egiptul începând din
iulie/august până în octombrie/noiembrie.
A doua urgie (Exod 8:1-15)
După şapte zile (7:25), Egiptul a fost lovit de o
altă urgie: roiuri de broaşte care, conform promisiunii lui Dumnezeu, au murit în
masă a doua zi şi s-au descompus rapid. Era un lucru neobişnuit ca
broaştele să iasă cu grămada din râu în luna august. Mulţimea peştilor
descompuşi care au fost aruncaţi pe malul râului Nil şi în apele îndiguite au
poluat şi infectat cuiburile de broaşte de pe malul râului şi acestea, care
veniseră pe mal în număr foarte mare, s-au îndreptat spre case şi spre câmpuri,
unde să se adăpostească. Moartea rapidă a broaştelor cât mirosul greu şi
putrefacţia rapidă ne face să considerăm că antraxul intern (de la Bacillus anthracis)
a construit atât sursa cât şi infecţia propriu-zisă.
A treia urgie (Exod 8:16-19)
Hort sugerează că această urgie a fost ţânţari (VA,
„păduchi", VSR „ţânţari"- (vers. Cornilescu, „păduchi" în text,
„ţânţari" în nota de la subsol, n.tr.). Rata lor de reproducere a fost
sporită de condiţiile deosebit de favorabile pentru înmulţire care, la rândul
lor, se datorau nivelului neobişnuit de ridicat al Nilului.
A patra urgie (Exod 8:20-32)
Musca în discuţie aici a fost probabil Stomoxys
calcitrans. Vezi mai jos la urgia a şasea, pentru care agentul cel mai
probabil este această muscă.
A cincea urgie (Exod 9:1-7)
A fost „o ciumă foarte mare" care a lovit
vitele egiptenilor, dar nu pe toate, ci numai pe cele care erau pe câmp. Se
poate considera că acestea au contractat antrax, infecţia fiind transmisă pe
păşuni de broaşte. Dacă vitele israeliţilor erau închise în staule, este
posibil ca acestea să nu fi fost afectate.
A şasea urgie (Exod 9:8-12)
„Bubele pricinuite de nişte beşici fierbinţi"
(Cornilescu) au fost probabil antraxul de piele transmis prin înţepăturile
muştelor Stomoxys calcitrans, care se înmulţeşte într-un mediu de
descompunere şi care au devenit purtătorii bolii de la broaştele şi vitele
moarte. Probabil că bubele au apărut în special pe mâini şi pe picioare (Exod
9:11: magicienii nu s-au putut prezenta înaintea lui Moise; cf. Deuteronom
28:27, 35), lucru care ar putea fi un alt indiciu care să vină în sprijinul
identificării sugerate a bolii şi a purtătorului ei, boală care, după toate
probabilităţile, a bântuit în lunile decembrie/ianuarie.
A şaptea urgie (Exod 9:13-35)
Grindină cu tunete, fulgere şi ploaie. Aceasta a
nimicit recolta de orz şi in, dar nu grâul şi alacul (secara albă), care nu
erau crescute încă. Aceasta s-ar potrivi cu luna februarie. Concentrarea în
această perioadă a acestei urgii în Egiptul de Sus, dar nu în Gosen, lângă
ţărmul Mediteranei, se potriveşte cu clima acestor regiuni.
A opta urgie (Exod 10:1-20)
Precipitaţiile bogate din Etiopia şi Sudan care
produc o creştere foarte mare a apelor Nilului dau naştere unor condiţii
favorabile apariţiei unei invazii de lăcuste în luna martie. Acestea, urmând
ruta obişnuită, trebuiau să fie purtate de vântul de E în partea de N a
Egiptului: „vântul... dinspre apus", ruah-yam, se traduce literar
„vântul dinspre mare"; este vorba deci de un vânt dinspre N sau NV care a
aruncat lăcustele tocmai în valea Nilului. Hort consideră că specificaţia
„Marea Roşie" (yam sup, v. 19) trebuie corectată şi că ar trebui să
citim mai degrabă „miază-zi" (yamin), dar această înlocuire nu este
strict necesară.
A noua urgie (Exod
10:21-29)
„Întunericul beznă" putea fi simţit. Este
vorba despre o furtună de nisip, khamsin, dar nu una obişnuită.
Inundaţiile mari au adus şi au depozitat cantităţi mari de „pământ roşu",
care acum s-a uscat ca un praf fin peste regiunea afectată. Când acesta era
antrenat de un vânt khamsin, dădea naştere senzaţiei că aerul era foarte
dens, încât acoperea lumina soarelui. Cele „trei zile" din Exod 10:23 se
potrivesc cu durata cunoscută a unui astfel de vânt, numit khamsin.
Intensitatea acestui vânt poate sugera că urgie a avut loc în prima parte a
sezonului, respectiv în martie. Dacă israeliţii au locuit în regiunea albiei
uscate a râului Tumilat, ei au fost probabil scutiţi de efectele mai drastice
ale acestei urgii.
A zecea urgie (Exod
11:1-12:36)
Până aici, Dumnezeu Şi-a demonstrat puterea
absolută asupra creaţiei naturale. El a făcut ca slujitorul Lui, Moise, să
anunţe aceste urgii succesive şi le-a trimis într-o ordine ideală. Ele au fost
din ce în ce mai serioase, pe măsură ce Faraon se încăpăţâna tot mai mult să-L
recunoască pe Dumnezeul lui Israel, în ciuda celor mai puternice dovezi ale
autorităţii şi ale puterii Sale. O dată cu această ultimă urgie, Dumnezeu Şi-a
manifestat cel mai clar puterea deplină: semnul a fost moartea întâilor
născuţi. Nici această ultimă urgie nu a venit neanunţată (Exod 4:23). Faraon a
avut toate ocaziile necesare pentru a-L recunoaşte pe Dumnezeu şi a-I asculta
porunca dar, fiindcă a refuzat să facă acest lucru, a trebuit să suporte
consecinţele.
Alte aspecte
Mai târziu, Iosua i-a amintit poporului Israel în
Canaan de eliberarea sa miraculoasă din Egipt, cu ajutorul urgiilor (Iosua
24:5). Şi filistenii au ştiut de ele şi s-au temut de Autorul lor (1 Samuel
4:8). Şi mai târziu, psalmistul a cântat despre aceste evenimente
înfricoşătoare (Psalmul 78:43-51).
În Exod 12:12, Dumnezeu anunţă judecăţile pe care
le va face tuturor zeilor Egiptului. Într-o măsură, El a făcut deja lucrul acesta
prin urgii, căci zeii Egiptului au fost inferiori forţelor naturii. Haâpi, zeul
inundaţiilor Nilului, a adus nu prosperitate ci distrugere; broaştele, simbolul
lui Heqit care este zeiţa rodniciei, au adus numai dezastru şi risipă;
grindina, ploaia şi furtuna au fost vestitorii unor evenimente înfricoşătoare
(ca şi în textele din piramide); şi lumina zeului-soare (Ra) a fost întunecată,
ca să amintim numai câteva din zeităţile afectate.
Relatarea urgiilor constituie o unitate literară:
numai atunci când luăm în considerare toate detaliile întregii naraţiuni
unitare constatăm că se potrivesc atât de bine cu fenomenele fizice
observabile. Simplele fragmente ale naraţiunii privitoare la aceste urgii care,
după unii, aparţin unor surse documentare diferite (J, E, P, etc.) şi
uniformitatea schematică a aspectelor postulate nu corespund nici unui fenomen.
Adaptarea arbitrară a unor astfel de relatări parţiale şi stilizate într-o
naraţiune nouă şi unitară care se întâmplă să corespundă exact fenomenelor
observabile ce aparţin trecutului şi unei regiuni îndepărtate este în mod sigur
un lucru greu de crezut (vezi poziţia lui Hort). Este de preferat o explicaţie
mai clară şi o teorie care consideră naraţiunea plăgilor ca un tot unitar,
decât o teorie care ia în considerare fenomene neatestate.
K.A.K.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu