Cling, cling, cling!
Cling, cling, cling!
— Cine vine
pe coline?
— Noi suntem, cinstit găzdaş!
Căutăm un copilaş.
— Dar ce-aduceţi voi ca dar?
— Trei ieduţi...
Trei ieduţi şi-un miel sugar
cling, cling, cling!
Boc, boc, boc!
— Cine-adastă
la fereastră?
— Noi suntem, iubit găzdaş!
Căutăm un copilaş.
— Şi ce dar o să-l mângâie?
— Aur scump...
Aur, smirnă şi tămâie...
boc, boc, boc!
Bum, bum, bum!
— Cine bate
ca-n cetate?
— Noi suntem, bătrân găzdaş.
Căutăm un copilaş.
— Dar ce-aduceţi ca prinos?
Săbii lungi...
— Săbii lungi cu vârf tăios!
Osana!
— Cine cântă-n
noaptea sfintă?
— Noi, cei mici, cu fluieraş,
căutăm un copilaş...
— Dar ce daruri i-aţi adus?
Tot ce-avem...
Tot ce-avem e-al lui Isus!...
Osana!...
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu