Se-aude pe uliţa...
Se-aude pe uliţa satului meu
un ropot grăbit de copite,
un glas de departe ce vine mereu,
un chiot de doruri cumplite!
E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune că-i vântul, străine!
Căci azi eu zic "poate" şi mâine la fel,
dar poimâine sigur că vine!
Copilă, mireasă, ce mire aştepţi,
Nu-i nimeni în Cer să mai vie.
Zadarnic spre uliţă ochii-ţi îndrepţi,
că uliţa ta e pustie!
De când adormiră părinţii străbuni,
stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu? Ce goale minuni,
ce glas de vedenii ciudate!
— Se-aude pe uliţa satului meu
un glas peste lumea deşartă.
Şi iată, un tânăr, ce-l văd numai eu,
se-aruncă din şea lângă poartă!
E, poate, Iubitul, e, poate, chiar El!
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine!
Căci azi eu zic "poate" şi mâine la fel.
dar poimâine-i sigur că vine!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu