Veniţi, popoare!
Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.
Voi eraţi ca nişte oi a’ nimănui.
Fiecare îşi vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.
Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.
Voi nu puteţi să ştiţi cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.
Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!
Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pământu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi când vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trâmbiţa în mâini pregătit,
în adânc o gură neagră s-a deschis.
Veniţi, popoare, veniţi!
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu:
Cuvântul ultim e cuvântul Meu.
Veniţi în ceasul cel din urmă,
azi, veniţi!
Veniţi, popoare, veniţi!
Poezie de Costache Ioanid din volumul Porumbiţe albe
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu