Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Dor al dorurilor mele


Dor al dorurilor mele
strălucit şi sfânt şi-nalt,
toată dragostea mea suie
către ţărmul celălalt...

Cum atrase-n dor de ţărmuri
cheam-un val pe altul val
mi se cheamă-a mele doruri
către ţărmul de cristal.

Orice clipă îmi aduce
alt nou dor acolo Sus
unde inima-mi cu toată
dragostea pe veci mi-ai dus.

Alt nou dor în orice clipă
Îţi aduce-n Sfântul prag
tot ce pot avea pe lume
mai curat, mai scump, mai drag.

Rugăciunea şi cântarea
vin să-Ţi spună-n lacrimi cât
te doreşte-un suflet care
te iubeşte-atât, atât.

Cât Te cheamă, cât suspină
cât aşteaptă clipa când
ţărmul fericirii Tale
Ţi-l va săruta plângând...

Care-i valul ce m-ar duce
până dincolo-ntr-un salt
dorul dorurilor mele
de pe ţărmul celălalt!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: