E mărturie tot ce văd
E mărturie tot ce văd, şi tot ce-aud e mărturie
şi tot ce simt şi ce gândesc... şi mintea mea-i dovadă vie,
şi amintirea vieţii-ntregi şi conştiinţa cea din mine
şi Cerul şi pământul tot, — e mărturie despre Tine.
Căci tot ce văd şi tot ce-aud şi tot ce simt şi am în minte
n-ar fi, de nu le-ai fi creat, cum nu erau mai înainte —
nici amintirile şi nici fiinţa conştiinţei mele
nici Cerul nici pământul tot n-ar fi de n-ai fi Tu, — nici ele.
De n-ar fi-nţelepciune-n tot ce e văzut, sau nu se vede
atâta ordine şi rost în ce se ştie, sau se crede,
atâtea tainice-nrudiri în tot ce-i mic şi tot ce-i mare
— de-i greu să crezi, de mii de ori e şi mai greu să n-ai crezare!...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu