E mult de când e noapte
E mult de când e noapte şi lumea-i bântuită
de mii de duhuri rele cu ucigaş tumult
ni-e dor de Dimineaţa de-odihnă fericită
— Străjerule, străjere, mai e din noapte mult?
Plâng inimi sfâşiate de-o lungă depărtare
le ard atâtea rane şi-au suferit atât
şi-aşteaptă obosite un ceas de uşurare
— Străjerule, străjere, o cât mai este, cât?
Atâţi din cei ce-aşteaptă sunt doborâţi de jale
gemând sub greutatea ce inima le-a zmult
şi-aşteaptă izbăvirea înştiinţării tale
— Străjerule, străjere, mai este oare mult?
E-atât de grea vegherea când noaptea se lungeşte
când zarea e pustie şi sufletul e jar
când nu mai e putere, iar greul tot mai creşte
— Străjerule, străjere, ah zorii nu răsar?
Atât de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată
vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit
simţim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată
— Ah, sună răsăritul, străjerule iubit.
Străjer iubit, vesteşte sfârşitul suferinţei
să cadă stăvilarul de piatră şi de fer
să-nceapă Sărbătoarea dorită-a Biruinţei
şi Nunta fericită a Mirelui din Cer.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu