E-atât de greu
E-atât de greu prin valea umbrei
şi-a întunericului lung,
de când mi-s paşii fără stare
am obosit şi tot n-ajung.
Privim spre zările-aşteptării
şi nici o rază nu zărim
de-nchisul prag al îndurării
zadarnic fruntea ne-o zdrobim.
O, unde e făgăduinţa
slăvitei reveniri curând?
Ni s-au topit de lacrimi ochii
şi inimile aşteptând.
Când oare vom zări Limanul
spre care-am obosit vâslind
şi Ţinta dinspre care ochii
iubirii nu se mai desprind?
Când oare vom vedea sfârşitul
acestei lupte îndelungi
şi se vor şterge de pe suflet
aceste-nsângerate dungi?
Când oare, că şi ieri şi astăzi
şi mâine-avem acelaşi drum,
o Doamne-nvie-ne nădejdea
din proaspătul răbdării scrum.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu